Testele IQ vă evaluează abilitățile sau inteligența, iar chestionarele de personalitate vă ajută să vă dezvăluiți caracteristicile sau trăsăturile personalității. Angajatorii le utilizează într-o măsură tot mai mare pe ambele ca parte din procedurile lor de selecție, deoarece pot să indice compatibilitatea unui candidat cu un post specific. Este cu siguranță util și recomandabil să exersați serios înainte de a susține testele reale, iar cartea de față vă oferă această oportunitate.
35.00 28.00 RON Cumpără
Cartea de față prezintă undele de influență puternice și invizibile care ne determină acțiunile, ne leagă de trecut și ne blochează în prezent. Cu ajutorul unor exerciții simple dar eficiente putem recunoaște cu exactitate cum sunt conectate acțiunile noastre de astăzi cu experiențele din copilăria timpurie, cu relațiile cu părinții, dar și cu generațiile, istoria și cultura trecutului.
49.00 39.20 RON (Stoc 0)
Cartea ”Îmblânzitorul de fluturi” conține o serie de povești adevărate, presărate cu multe idei și învățături, despre modul cum poate fi ”învinsă” frica de a vorbi în public. Tehnicile prezentate în această carte sunt simple și variate. Intenția cu care au fost scrise este ca tu să găsești, ușor, minim trei - patru metode care să ți se potrivească.
69.00 62.10 RON Cumpără
Cartea ”Formula Măiestriei” a fost scrisă să îți vorbească despre excelență, artă, performanță și măiestrie în termeni simpli și aplicabili, astfel încât să te simți invitat pe acest drum către măiestrie, indiferent de la ce nivel pleci.
69.00 59.34 RON Cumpără
Cea mai importantă decizie este dezvoltarea personală, care, în viziunea autorului, înseamnă asumarea sută la sută a responsabilității pentru întreaga viață. De aici, decurg toate celelalte decizii care au impact asupra modului în care oamenii care doresc să aiba succes se raporteaza la acțiunile lor, la obiectivele pe care le au și la relațiile pe care vor să le construiască.
49.00 44.10 RON Cumpără
CD-ul cărții Comunică, Influențează, Convinge vorbește despre instrumentele și principiile folosite în orice proces de persuasiune, influențare, comunicare, convingere, vânzare, seducție, marketing și orientare către client. Mesajul principal al autorului este acela că un om care face persuasiune face acest lucru pentru a crea parteneriate pe termen lung, nu pentru a închide o negociere.
Cartea ”Viata merita traita!” este un ghid pentru viata prin care sa aduci mai multa claritate in ce priveste cine alegi SA FII, SA FACI si SA AI in viata ta!
Începe cu ce nu-ți place! (Eat That Frog), pornește de la o idee simpla: nu ai niciodată timp să termini tot ce trebuie făcut și apar întotdeauna lucruri sau stări parazite, care te opresc să faci ce e mai important.
35.00 27.65 RON Cumpără
Acest ghid indispensabil pentru femeia modernă conține sfaturi și trucuri utile pentru diferite situații cu care te poți confrunta: folosește hârtie sugativă sau de orez pentru a absorbi grăsimea din zona frunții și a nasului; înmoaie buzele uscate aplicând un strat subțire de miere de albine amestecată cu puțin zahăr; mănâncă un măr ca să scapi de respirația urât mirositoare; și o mulțime de alte idei ce te vor ajuta să faci față cu succes tuturor situațiilor în care frumusețea ta are de suferit.
19.17 15.34 RON (Stoc 0)
În Arta fericirii am încercat să îi prezentăm cititorului o abordare sistematică pentru a dobândi fericirea și a înfrânge inevitabilele piedici și suferințe ale vieții. Abordarea noastră combină și integrează cele mai bune concepte ale Orientului și Occidentului - pe de o parte, știința și psihologia occidentale, iar pe de alta, principiile și practicile budiste.
45.00 39.60 RON Cumpără
Zi de zi, creierul nostru trebuie să facă față la nenumărate provocări, de la amintirea codurilor PIN până la citirea unei hărți sau rezolvarea unui puzzle. Această carte prezintă un program intensiv de îmbunătățire a memoriei și a abilităților cognitive pentru a te ajuta să faci față unor astfel de provocări atunci când apar.
69.90 55.92 RON (Stoc 0)
Înainte de Eu Sunt este o selecție de dialoguri între Mooji, un inimos maestru spiritual din tradiția Advaita, și cei aflați în căutarea păcii, adevărului și libertății.
29.00 22.62 RON (Stoc 0)
Care e gândul pe care vreau să-l păstrați cel mai drag lângă inima voastră, ca să nu mai suferiți din cauza iluziei niciodată? Mulțumirea cu propria voastră divinitate, așa cum este exprimată acum și aici, indiferent de ce vă arată oglinda. Sunteți ceea ce sunteți - Viața care se regenerează mereu, Viața care nu are unde să se ducă dincolo de Sine.
15.00 13.35 RON Cumpără
Cel mai important scop al nostru în viață este să ne eliberăm de tiparele limitatoare al egoului și ale sufletului, care ne țin înlănțuiți în suferințe și lipsiți de putere. Imediat ce vom face asta, ne vom da seama că suntem adevărate spirite sfinte...
30.00 18.00 RON Cumpără
O lectură reconfortantă, pe parcursul căreia realizăm că schimbarea vieții e înlesnită de o sensibilitate atentă și încrezătoare în sensul întâmplărilor, sub semnul ludicului, al inocenței și al altruismului.
15.00 13.50 RON Cumpără
Nu este suficient doar să citiți, trebuie să puneți în practică ceea ce ați citit. [...]. Orice abatere de la sistemele noi de gândire, atrage după sine din nou suferința și coșmarurile.
42.00 35.70 RON (Stoc 0)
Oamenii care au prezență personală se poartă astfel încât toate capetele se întorc să îi privească cu admirație. Când ei vorbesc, ceilalți ascultă. Când ei întreabă, ceilalți răspund. Când ei conduc, ceilalți îi urmează.
39.90 33.92 RON Cumpără
Gretchen Rubin a avut o revelație într-o după-amiază ploioasă în cel mai puțin probabil din locurile posibile: într-un autobuz. „Zilele sunt lungi, dar anii sunt scurți,” și-a dat ea seama...
35.00 RON (Stoc 0)
Miza cărții de față este să ne arate cât este de important să fim conștienți de faptul că nu există alte limite în afară de cele pe care ni le impunem noi înșine și că tot ce credem noi, contează.
24.08 20.23 RON (Stoc 0)
Apărută pentru prima oară în limba română, cartea audio Hectare de diamante (Acres of diamonds), de Russell H. Conwell motivează și inspiră și astăzi în domeniul dezvoltării personale la fel ca acum un secol.
26.00 20.28 RON Cumpără
Sugestie: Rotiți telefonul pentru a vedea mai multe detalii