Peste 150 de rețete sărace în calorii plus un plan de exerciții fizice pentru a arăta și a te simți mai bine
55.00 41.25 RON
Ușor digerabilă, gustoasă și sănătoasă, bogată în proprietăți curative, mierea este redescoperită în prezent ca aliment complex și ca intensitate a gustului. Ea este consumată de cei care apreciază alimentele simple și autentice, dar și de cei care au nevoie de diete speciale.
39.90 35.12 RON
Lucrarea cuprinde 400 de rețete din crudități, de la salate, supe, paste, sosuri până la băuturi și deserturi, toate preparate din legume și fructe proaspete și nuci și semințe.
34.90 26.18 RON
Știți că broccoli conține de două ori mai multă vitamina C decât portocala?
69.00 58.65 RON
În lucrarea de față o să găsiți o bună parte de rețete ale bucătăriei creative, dar nu lipsesc nici rețetele de hrană vie preparate după bucătăria fără foc, rețete pe care le-am experimentat într-o perioadă lungă de timp, începând cu peste 50 de ani în urmă când, datorită lor, am scăpat cu bine de o boală necruțătoare - cancerul. M-am convins așadar pe deplin că hrana naturală este mult mai sănătoasă și mult mai hrănitoare.
14.45 11.56 RON
Milioane de oameni din întreaga lume, urmând modul de hrănire prezentat în această lucrare, au constatat cu uimire că sănătatea le revine în organism doar respectând calea simplă a naturii.
33.00 28.05 RON
Alimentația sănătoasă constituie esența tuturor cărților scrise de Elena Pridie. Autoarea ne învață, prin rețetele recomandate, ce să punem în farfurie zi de zi, atât pentru a preveni boala, cât și pentru a scăpa de ea când aceasta deja s-a instalat.
9.00 8.10 RON
Citind această carte, veți afla: - cum să slăbiți cu ajutorul băuturilor; - cum să preparați peste 100 de sucuri, smoothie-uri, cocktailuri, supe și infuzii sănătoase;- cum să faceți în mod corect și sigur o cură de detoxificare;
90.00 81.00 RON
Hrana vie poate ajuta în tratarea cancerului.Bolile civilizației apar la om în special pe calea alimentației și se pot vindeca numai pe aceeași cale, printr-o alimentație corectă.
39.00 35.10 RON
Cartea de față demonstrează că preparatele sănătoase pot oferi satisfacții gastronomice surprinzătoare, iar rețetele prezentate riguros și detaliat vă dezvăluie toate secretele pregătirii lor corecte.
15.00 12.00 RON
...veți putea mânca exact atâtea salate câte veți pofti fără ca ultima pereche de blugi supra-mulați să zacă uitată în dulap pe motiv de „colăcei”.
Toți iubim deserturile și ne întrebăm, ce am putea face pentru a le consuma fără să ne simțim vinovați și mai ales fără să suportăm consecințele lor negative?
49.00 36.75 RON
Această carte dezvăluie tainele plantelor din Sfânta Scriptură și vocația lor de a ne vindeca suferințele trupești și spirituale.
40.01 34.81 RON
Beneficiind de un cuvânt înainte al dr. T. Colin Campbell, coautor al bestsellerului Studiul China, cartea de față este una dintre cele mai bune ajutoare pentru o alimentație sănătoasă și savuroasă. Ca urmare a cărții ei care a devenit bestseller, Studiul China – Carte de bucate, Leanne Campbell aduce împreună numele mari din comunitatea vegetariană, pentru a-și împărtăși rețetele lor favorite și delicioase în cartea Studiul China – Colecția de rețete a vedetelor.
40.00 36.00 RON
Sănătatea este bunul cel mai de preț al omului și eforturile și resursele trebuie mobilizate în această direcție.
8.00 7.20 RON
Ne dorim ca un număr cât mai mare de oameni să adopte acest stil alimentar ce contribuie la bucuria lor și a semenilor.
40.00 RON
Principiul fundamental al menținerii unei adevărate sănătăți constă în întoarcerea le vechile obiceiuri de trai, iar o dietă corectă este mult mai valoroasă decât medicamentele în câștigarea și menținerea unei sănătăți bune.
35.00 RON
Cartea ”Hrana noastră, destinul nostrum” nu este o simplă carte cu rețete de bucătărie. Este mult mai mult decât atât.
Această carte n-ar trebui să lipsească din bucătăria nici unei gospodine care este preocupată de sănătatea familiei sale, fiindu-i de un real ajutor, prin sfaturile sale, prin folosirea unor ingrediente care vor aduce savoare preparatelor și nu vor necesita costuri mai ridicare decât cele ale unei alimentatii tradiționale.
„Această carte este revoluționară! Distruge toate miturile care cauzează boli și confuzie în societatea noastră. Rip este direct, succint și atent în oferirea informațiilor care vă vor salva viața. Înarmați-vă cu cunoștințe și rețete vegetariene delicioase!” Lindsay Nixon, autoarea seriei de cărți The Happy Herbivore
35.00 24.50 RON
Cuprinde 366 de rețete pentru vegetarieni, grupate pe 5 categorii, după cum se poate vedea în cuprins.
10.00 7.80 RON
Este oare regimul vegan calea cea mai potrivită pentru dumneavoastră? Această carte vă oferă toate informațiile necesare pentru a lua chiar dumneavoastră această decizie foarte personală.
200 de rețete ale autoarei cărții Verde pentru Viață. Pionier al alimentației bazate pe crudități, Victoria Boutenko te scutește de povara de a-ți mânca verdețurile cu ajutorul acestei soluții simple și eficiente în tabloul luptei permanente pentru o nutriție adecvată.
22.00 19.80 RON
Dacă vom învăța semnele corpului și vom înțelege cât este de important ce mâncăm, cât mâncăm și când mâncăm avem toate șansele să fim mai sănătoși!
30.00 RON
Această carte îți va permite să te bucuri de toate beneficiile unei diete pe cât de delicioase, pe atât de bogată în principii nutritive. În minunata lor carte, Doreen Virtue și Jenny Ross îți oferă sute de rețete și sfaturi culinare care îți vor permite să prepari cele mai savuroase feluri de mâncare, create în proporție de 100% din crudități și din alimente vii (fructe, legume, nuci, alune și semințe).
40.00 34.00 RON
Cânepa sau CANNABIS SATIVA este cânepa comestibilă fără efecte adverse în timp. Cânepa ar trebui să fie alimentul nr. 1 în alimentația noastră, datorită conținutului ideal pe care îl oferă organismului uman.
20.00 RON
Lucrarea de față oferă gospodinelor o varietate de rețete culinare ce pot fi preparate simplu și cu puțină cheltuială.
S-au ales mâncăruri specifice anotimpului de primăvară, acestei perioade critice în care opțiunile alimentare sunt mult mai limitate.
8.00 RON (Stoc 0)
Veți găsi aici nu doar sfaturile necesare pentru a obține acasă aceste mici miracole ale naturii, ci și modul de a prepara din ele salate hrănitoare, humusuri apetisante, sucuri și smoothie-uri savuroase, ce vă vor oferi – chiar dacă aveți o alimentație tradițională – un plus de energie și vitalitate.
59.00 53.10 RON (Stoc 0)
Ce înseamnă pentru tine să fii sănătos? Pentru autoarea acestei cărți, sănătatea este o stare de sprinteneală plăcută a trupului, însoțită de o dispoziție bună, de o gândire limpede și, mai ales, de energia de a-și îndeplini visurile. Nu este o definiție pur teoretică, ci o concluzie la care a ajuns după ani de încercări grele și boli care au împiedicat-o să trăiască așa cum și-ar fi dorit.
46.00 34.50 RON (Stoc 0)
Beneficiile unei diete vegane nu mai pot fi contestate, din moment ce s-a dovedit că ajută la prevenirea cancerului, la scăderea nivelului de colesterol, la reducerea riscului de atac de cord, la scăderea tensiunii arteriale și chiar la vindecarea diabetului.
39.90 35.91 RON (Stoc 0)
Juiceman contine un mare număr de retete esentiale, printre care: Suc natural cu efect ninja, Lapte de caju si seminte de cânepă, Smoothie de afine pentru ten, Suc răcoritor de castravete, Shake revitalizant, Smoothie pentru imunitate, Shot benefic pentru piele
69.00 62.10 RON (Stoc 0)
Fie că urmezi strict programul de purificare, fie că doar incluzi aceste uimitoare suc uri în rutina zilnică, această carte îți va spune tot ceea ce trebuie să știi despre p urificare, sucuri și alimentarea cu energie pentru un organism mai sănătos.
49.90 39.92 RON (Stoc 0)
Indiferent daca tii o dieta de detoxifiere, un regim de slabire bazat pe proteine slabe sau suferi de o alergie la gluten sau lactate - ori pur si simplu vrei sa mananci mai sanatos, aceaste retete si meniuri iti stau la indemana.
69.00 55.20 RON (Stoc 0)
În Cartea semințelor germinate, nutriționista Ann Wigmore ne dezvăluie secretele uneia dintre cele mai benefice forme de hrană oferite de natură, înarmându-i pe cititori cu toate cunoștințele necesare pentru a ști cum să se hrănească, să cultive și să obțină beneficiile maxime ale semințelor germinate.
18.00 12.60 RON (Stoc 0)
Deficitele de minerale, săruri și vitamine pot cauza multe simptome ale bolilor. Sucurile de legume sunt prezentate pe categorii, iar elementele pe care le conțin sunt explicate detaliat. Un ghid al combinațiilor îți prezintă sugestii pentru tratarea eficientă a diferitelor boli cu ajutorul sucurilor din legume și fructe proaspete!
23.00 RON (Stoc 0)
Usturoiul a fost utilizat ca remediu pentru numeroase boli. Sa cunoastem si sa folosim vitutile lui, conform cunostintelor actuale din medicina. Ceapa este din ce in ce mai solicitata in terapeutica naturala.
10.00 9.00 RON (Stoc 0)
Felurile de mâncare prezentate sunt îndrăznețe, inovative, proaspete, ușoare și, mai ales, delicioase. Ele nu reprezintă doar niște rețete vechi readaptate la bucătăria vegan ci sunt rețete originale care folosesc atât harurile miraculoase ale plantelor cât și gusturile divine ale acestora.
29.00 26.97 RON (Stoc 0)
Cartea va ofera toate informatiile legate de importanta legumelor pentru sanatate, inclusiv descrierea si clasificarea lor. Retetele de preparare a legumelor sunt variate si usor de realizat in toate bucatariile si pot fi folosite cu success de catre orice gospodina pentru a face mancarurile cu legume adevarate delicii culinare.
8.00 7.20 RON (Stoc 0)
Yotam este celebru în lume mai ales pentru felul special de a găti legume. În Plenty, el ne oferă peste 120 de retete favorite, selectate dintre cele publicate în rubrica lui săptămânală din The Guardian.
96.23 81.80 RON (Stoc 0)
Tot mai mulți oameni preferă să scoată carnea și peștele din alimentație sau măcar să limiteze consumul lor. De altfel, s-a demonstrat deja importantă unei diete vegetariene echilibrate în prevenirea multor boli, începând cu cele cardiovasculare și cu tumorile.
24.90 19.92 RON (Stoc 0)
19.17 15.34 RON (Stoc 0)
Vegetalele si plantele aromatice, salbatice sau cultivate, legumele, cerealele, fructele si produsele padurii (ciuperci, trufe si chiar flori) toate aceste ingrediente sunt inima bucatariei italiene
42.00 35.70 RON (Stoc 0)
Întrucât una dintre etapele delicate din viața tinerilor părinți o constituie diversificarea hranei bebelușului, cartea îi ghidează competent asupra celor mai potriviți pași de urmat, cunoștințele autoarei fiind dublate de experiența sa nemijlocită. Pe lângă numeroase sfaturi, cele 165 de savuroase rețete raw și vegane gătite, destinate nu doar copiilor, ci întregii familii, reprezintă o excelentă bază de pornire pentru crearea unor obiceiuri alimentare sănătoase ale micul vostru odor, ce-i vor asigura un start în viață plin de vigoare, elan și bună dispoziție.
57.00 51.30 RON (Stoc 0)
Fructele și legumele proaspete constituie baza unei alimentații cu virtuți detoxifiante și revitalizante de maximă eficiență.Învățați să le alegeți corect și dați prioritate fructelor și legumelor de sezon. Ele au un gust mai bun și conțin mai multe elemente nutritive. Fructele ne oferă o gamă atât de variată de posibilități de alegere, încât le putem consuma în fiecare zi fără să ne plictisim de ele niciodată! Întregi, în salate sau sub formă de suc proaspăt stors, de preferință cultivate în regiunea în care trăiți, de calitate bio și culese la maturitate...
26.25 24.94 RON (Stoc 0)
Spre deosebire de alte cărți despre sănătate pe care le-ai mai citit, cartea de față transcende opiniile personale, trendurile și dogmele, prezentându-ți într-o manieră cât se poate de delicată un sistem simplu, dar profund, prin care îți poți vindeca organismul, mintea și spiritul, prin schimbarea felului în care gândești.
45.00 RON (Stoc 0)
Ligia a adunat în această carte rețete create personal, cu dorința de a împărtăși și altora din deliciile acestui fel de alimentație numită frumos: Raw Food. Cartea nu este dedicată doar celor care vor să elimine produsele animale sau să mănânce în totalitate doar alimente vegane crude, ci întregului public care dorește să-și îmbunătățească stilul de alimentație.
49.00 44.10 RON (Stoc 0)
Bucătăria Angelică conține câte ceva pentru toți cei aflați în căutare de rețete vegetariene sănătoase, rapide, ușoare și delicioase – de la puriști la fanii dietei vegetariene fără foc...
36.75 34.92 RON (Stoc 0)
Produsele ce se folosesc pentru prepararea hranei sunt la îndemâna oricui, numai că trebuie alese foarte proaspete, de calitate bună, preparate numai cu puțin înainte de servirea mesei și numai atât cât se poate consuma la o singură masă.
38.44 37.29 RON (Stoc 0)
Ce-ar fi dacă la originea tuturor bolilor și dezechilibrelor din organism s-ar afla o singură cauză? La fel cum în fizica particulelor se vorbește despre supercorzi, astfel încât întregul univers ar fi alcătuit din niște corzi minuscule care vibrează, și în medicină cercetările recente par să indice că punctul de plecare al oricărei afecțiuni îl constituie niște compuși minusculi – radicalii liberi.
33.72 26.98 RON (Stoc 0)
Nu vă veți putea schimba viața, recâștigându-vă sănătatea, decât sădindu-vă în conștiință dorința de a vă ajuta singuri.
16.00 RON (Stoc 0)
Sănătatea vine din regimul de nutriție, care trebuie să fie preponderent vegetal.
11.56 RON (Stoc 0)
Prin prezentarea celor mai importante grupe de afecțiuni și a efectelor pe care principalele cereale, fructe și legume din alimentație le au asupra sănătății, precum și prin sfaturile și indicațiile dietoterapeutice pe care le oferă, volumul constituie o pledoarie în favoarea medicinei pluridisciplinare.
27.95 20.97 RON (Stoc 0)
Cele mai noi descoperiri și remedii fitoterapeutice pentru diverse boli și afecțiuni, propuse de expertul incontestabil în domeniul plantelor medicinale.
49.90 47.41 RON (Stoc 0)
Cea mai complexă carte de bucate vegetariene, excelent ilustrata, color, la o calitate deosebita a tipariturii.
150.00 RON (Stoc 0)
Reunind experiențe din realitate cu rezultate ale cercetărilor științifice, această captivantă carte este pe cât de bogată în informații, pe atât de fascinantă ca lectură.
36.00 34.20 RON (Stoc 0)
Atenție: acest site este în teste și pot exista erori!
Sugestie: Rotiți telefonul pentru a vedea mai multe detalii
41.00 36.90 RON
94.00 84.60 RON
11.71 RON
60.00 54.00 RON
72.00 64.80 RON
85.00 76.50 RON
106.00 95.40 RON
58.00 52.20 RON
52.00 46.80 RON
259.00 233.10 RON
158.00 142.20 RON
43.00 38.70 RON
29.00 26.10 RON
91.00 81.90 RON
64.00 57.60 RON
31.00 27.90 RON
57.00 51.30 RON
46.00 41.40 RON