„O să mă duc la magazin și o
să iau niște sake", am spus.
Când m-am întors acasă, după ce
am cumpărat mai mult sake decât mi-am imaginat că vom folosi vreodată, Mykonos
mi-a arătat cum să-l încălzesc într-o oală, pe plită. Până acum băusem doar
bere.
„Sake-ul ar trebui să fie la
fel de cald precum pielea de la încheietura unei femei", m-a informat el.
Când sake-ul a atins
temperatura potrivită, am început să bem.
Privindu-mă adânc în ochi,
Mykonos a ridicat paharul și a toastat: „Pentru Cel Preaînalt."
„Pentru Cel Preaînalt", am
răspuns. „De ce nu-ți inviți niște prieteni să bea un sake cu noi?" m-a
întrebat Mykonos.
Mykonos nu era o persoană
sociabilă, așa că m-a surprins propunerea lui. I-am sunat pe cei mai buni
prieteni ai mei, care erau demult implicați în practici spirituale și erau
nerăbdători să-1 cunoască pe Mykonos, și i-am invitat acasă. Mă întâlneam cu Mykonos
de aproape un an, de unul singur, și eram încântat și puțin emoționat de
această ocazie în care Lemuel, Paco, Zelda și Layla urmau să-1 întâlnească. Am
băut împreună cu Mykonos și am stat de vorbă la masa din bucătărie,
așteptându-i pe ceilalți să sosească.
„Prietenilor tăi le place
sake-ul?", a întrebat Mykonos. „Vor bea cu tine, Mykonos." Mă
îndoiam, de fapt, că vreunul dintre ei băuse sake vreodată.
„Păcat că majoritatea oamenilor
se tem să se elibereze din robia gândurilor și să simtă ceva mai mare, aflat
dincolo de ei, iubirea", a spus Mykonos. „Rezistența față de iubire este
destul de puternică. Drogurile, alcoolul și sexul - aceste mistere te pot ajuta
să te relaxezi și să te deschizi față de Cel Preaînalt. Desigur, ele te pot ajuta
să te relaxezi, dar reversul este că te pot transforma într-un nerod. Tu alegi
față de ce să te deschizi: față de Preaînalt sau față de propriile impulsuri."
„Pentru Cel Preaînalt", am
zis ridicând paharul.
Mykonos și-a ridicat paharul în
tăcere. Părea serios.
Când își golea paharul, i-l
umpleam; la fel și pe al meu. De câte ori bea Mykonos, beam și eu. Când vorbea,
tăceam.
„Acest loc", a indicat
Mykonos clătinându-și capul spre întreaga lume, „nu este cu adevărat un loc în
sens fizic. Este o închipuire, un tărâm. Tot ce vezi aici, toată experiența ta,
are loc într-o cameră"
M-a privit în ochi. Ochii lui
păreau nesfârșiți, atât de adânci și de negri. Când s-a uitat din nou în
bucătărie, am început să percep totul ca pe un joc de culori ce pluteau în aer.
„Până și aceste corpuri, al meu
și al tău, se manifestă în interiorul acestei camere."
Mykonos a terminat paharul. L-am umplut din nou.
Am băut din nou.
„Majoritatea oamenilor se simt
blocați în cameră. Ei cred că sunt corpuri concrete într-o încăpere concretă și
atâta tot. Știai? Majoritatea oamenilor își petrec întreaga viață crezând că
doar ceea ce văd există. Până când mor. Atunci se șterge totul, iar ei se
trezesc într-o altă cameră, nedumeriți."
Am continuat să bem.
„Bună ziua?", a răspuns
vocea.
„Bună ziua, încerc să iau
legătura cu Mykonos", am spus.
„Mykonos la telefon."
„Bună. Am vorbit cu câțiva
dintre prietenii tăi și, ei bine, simt că trebuie să te întâlnesc."
„În regulă. Te aștept", a
spus Mykonos și mi-a dat indicații pentru a ajunge la el acasă.
Am condus-o pe Gia acasă și
m-am dus să-l cunosc pe Mykonos. Am stat în fața ușii, pregătit să bat,
neștiind la ce să mă aștept. Îmi închipuiam că Mykonos va purta un fel de halat
sau că arăta ca un sfânt asuprit, respins de Dumnezeu. Sau că m-ar ataca așa
cum a făcut cu ceilalți care au încercat să vorbească cu el.
Am bătut la ușă și o femeie
mi-a deschis.
„Bună", i-am zis, „am
venit să-l văd pe Mykonos."
„Intră", a spus,
conducându-mă spre camera de zi. Am intrat în cameră. La televizor era un meci
de fotbal. Mykonos stătea pe covor, cu picioarele încrucișate, cumva gârbovit,
purtând tricou și pantaloni scurți, cu ochii pironiți în televizor. Nu știam
dacă să-l deranjez pe Mykonos - eram sigur că acela era Mykonos – în timp ce se
uita la televizor sau dacă ar trebui să aștept până se va uita la mine.
Am stat și am așteptat.
În cele din urmă, când am văzut
că nu face nimic, i-am spus: „Bună."
„Bună", a răspuns Mykonos,
uitându-se în continuare la meciul de fotbal. „Mă voi ocupa de tine într-o
secundă."
Stăteam în camera de zi,
privindu-l pe Mykonos care se uita la televizor. Când meciul a fost întrerupt
de următoarea reclamă, Mykonos s-a ridicat. A deschis ușa glisantă care dădea
în curtea din spate și a mers afară. Nu a închis ușa după el, așa că l-am urmat
afară și am închis ușa.
Mykonos s-a așezat pe banca de
la o masă pentru picnic din curtea din spate. M-am așezat în fața lui. Încă nu
mă privise. Contempla micul iaz care despărțea curtea de cea a vecinului.
„Chiar nu știu de ce mă aflu
aici", am spus, simțind nevoia să vorbesc pentru a rupe tăcerea. „Am auzit
povești despre tine și maestrul tău și încerc să înțeleg. Cum poți avea
încredere în el, și cu toate acestea, să nu-l asculți - dacă asta ai făcut?"
Am așteptat să-mi răspundă.
Mykonos nu s-a mișcat. În cele din urmă, și-a întors privirea de la iaz și m-a
privit direct în ochi. Era pentru prima dată când îi simțeam privirea
neobișnuită, extrem de pătrunzătoare. Ochii lui erau o fântână neagră, fără
fund. Nasul lui era vădit deviat într-o parte, ca și cum fusese rupt și se
vindecase în afara structurii osoase. Părul lui era lung, nepieptănat și
neîngrijit. Umerii lui erau cumva lăsați, brațele slabe și musculoase, și
totuși emana o forță intensă - ar fi putut fi un ucigaș plătit.
Mykonos m-a privit timp de
câteva secunde. Părea atât de serios.
După care și-a întors din nou
fața către iaz, și a vorbit.
„Ce vrei să știi?"
Mă simțeam ca și cum întreaga
mea viață m-a condus spre acest moment și această întrebare. Tremuram ușor, dar
în interior mă simțeam calm și limpede.
„Am auzit că tu ești cel mai
avansat discipol al îndrumătorului tău", am spus.
Am așteptat timp de câteva
secunde reacția lui Mykonos. Nu s-a mișcat și nu și-a schimbat deloc expresia
feței. |
Adevăr Divin
