Oare inefabilul iubirii și taina relației dintre doi oameni pot fi traduse în cifre? JOHN GOTTMAN, psiholog clinician de renume și profesor emerit la Universitatea din Washington, Seattle, susține că da.
70.00 52.50 RON (Stoc 0)
Descoperă secretul manifestării și menținerii Efectului de lună de miere!Află cum să păstrezi starea de beatitudine, pasiune, energie și sănătate din primele etape ale unei mari iubiri!
28.00 21.00 RON (Stoc 0)
Peste 100 de răspunsuri sincere la (aproape toate) întrebările despre pubertate, adolescență și relații Educație sexuală. Ghidul fetelor se adresează fetelor de peste 11 ani și adulților care le sunt alături în această călătorie pe alocuri înspăimântătoare, dar atât de fascinantă – adolescența.
59.90 44.93 RON Cumpără
O prea mare dependență de celălalt duce la nesiguranță de sine. Independența excesivă te însingurează și te îndepărtează de ceilalți. Ambele implică vulnerabilitate. Soluția, însă, se află între cele două, sub forma interdependenței: tu ai nevoie de mine și eu am nevoie de tine.
39.00 29.25 RON Cumpără
Nopți sălbatice, de David Deida, ne oferă o provocare spirituală. Această carte ne somează să ne deschidem plenar în fața Iubirii Divine, în fiecare moment, față de toate ființele și toate lucrurile.
29.00 21.75 RON Cumpără
Robert Neuburger îți propune un ghid al cuplurilor, abordând probleme ca alegerea locuinței, gestiunea banilor, sexualitatea, comunicarea, iubirea și stima de sine.
20.00 2.00 RON (Stoc 0)
Cum să satisfaci o femeie a fost etichetată în New York Times drept „o Enciclopedia Britannica a clitorisului“ și este considerată cea mai populară carte de sexologie din ultimul deceniu.
39.99 33.60 RON Cumpără
Cartea actuală poate fi considerată cheie de referință atât pentru Modelul Procesului de Comunicare (PCM), cât și pentru aplicarea modelului în coaching.
111.30 105.74 RON (Stoc 0)
Fii stăpân pe viața ta! este cartea care te va ajuta să îți dai seama cu exactitate în ce tabără te afli și să îți însușești filozofia și practica non-victimizării pentru a începe să îți afirmi libertatea personală prin comportamente net îmbunătățite, în familie, la locul de muncă sau în banale împrejurări cotidiene.
49.00 38.22 RON (Stoc 0)
Chiar dacă iubirea e în visele fiecărui om de pe Pământ și, se pare, o nevoie fundamentală a sufletului, iar sexualitatea se impune și ea ca nevoie a trupului și a sufletului, faptul că sunt atât de obișnuite cum îi sunt unui om mâinile sau picioarele, nu ne sunt cunoscute în aspectele lor cele mai subtile.
37.00 29.97 RON Cumpără
15.00 12.75 RON Cumpără
Această carte vă vorbește despre calitățile esențiale care asigură succesul în fața tuturor. Am alcătuit-o astfel, încât să o puteți deschide la orice pagină și să învățați pe loc o nouă calitate. Veți observa că trecem direct la subiect în privința fiecărei calități, oferim un exemplu, apoi gata.
35.00 27.65 RON Cumpără
Evident că-ți iubești partenera – dar știi să-i arăți acest lucru?
42.00 37.80 RON (Stoc 0)
Emily Nagosky ne spune că pentru femei, cel mai important factor în crearea și susținerea unei vieți sexuale împlinite nu este ceea ce faci în pat sau cum faci ceea ce faci, ci ce simți în legătură cu asta.
45.00 38.25 RON (Stoc 0)
În calitate de terapeut, dr. Valérie Foussier a studiat personalitatea adulților neurodreptaci și ne arată de ce aceștia au un mod de funcționare foarte diferit, care creează între ei și ceilalți un decalaj greu de suportat.
35.00 28.00 RON Cumpără
Cartea este împărțită în 11 părți, după cum urmează: 1. Cum să te înțelegi pe tine însuți și cum să-i înțelegi pe oameni / 2. Cum să întâlnești oamenii potriviți / 3. Cum să citești oamenii / 4. Cum să formezi legături cu oamenii / 5. Cum să influențezi oamenii / 6. Cum să-i faci pe oameni să se răzgândească / 7. Cum să-i înveți pe oameni / 8. Cum să-i conduci pe oameni / 9. Cum să soluționezi conflictele / 10. Cum să-i inspiri pe oameni / 11. Cum să-i faci pe oameni fericiți
49.00 38.22 RON Cumpără
Trădarea este secretul care stă în spatele oricărei relații ce eșuează. Și se află acolo, chiar dacă partenerii nu sunt conștienți de prezența ei. Dacă un soț își pune mereu cariera mai presus de relația de cuplu, asta se cheamă „trădare". Când o soție își încalcă în mod repetat promisiunea de a avea grijă de familia ei, tot despre „trădare" e vorba.
50.00 44.00 RON Cumpără
„Sufletul pereche te cheamă” este cartea fundamentală cu îndrumări pentru oricine își caută sufletul pereche.
25.00 18.75 RON Cumpără
Arta subtilă a seducției este cel mai sincer și mai matur ghid pe care îl poți folosi pentru a atrage femei fără să te prefaci și fără să-i copiezi pe alții.
45.00 33.75 RON (Stoc 0)
Această carte conține învățăturile lui Dale Carnegie despre cum să câștigi și să-ți păstrezi mai mulți prieteni, să avansezi în carieră și să duci o viață mai bună.
29.90 25.42 RON (Stoc 0)
Sugestie: Rotiți telefonul pentru a vedea mai multe detalii