Scopul acestei cărți este următorul: Să fie un semnal de alarmă care îi va provoca pe cei care și-au luat angajamentul să trăiască și să fie mai mult, să fructifice puterea divină care le-a fost dată.
64.00 51.20 RON (Stoc 0)
Învață de la Suzanne Scurlock-Durana, o expertă în lucrul cu trupul, cum să-ți locuiești fiecare cotlon, fiecare celulă, fiecare fibră – toate sunt ale tale, sunt chiar Tu. Reumple-ți rezervoarele cu energie și refă-ți legătura cu tine însuți și cu lumea exersând Explorările din Prezența corporală deplină. Află cum au reușit semeni de-ai noștri să-și recapete deplinătatea prezenței prin puterea atingerii vindecătoare.
28.00 22.40 RON (Stoc 0)
Conține exerciții despre responsabilitate, acceptare, iertare, recunoștință, iubire. Învățăm cum să practicăm și să aplicăm Hooponopono, dar și cum să creștem cu Hooponopono.
29.00 21.75 RON (Stoc 0)
Această carte, asociată prea lesne cu memorialistică, este de fapt o carte de dezvoltare personală. Iar lectura sa nu are cum să nu fie provocatoare și acaparantă. Vei simți că te afli tot timpul alături de dr. Dyer, răsfoind albumul său de familie sau ascultând povești despre rudele sale, despre întâmplările din timpul școlii, despre cum a scris volumele devenite bestselleruri. În acest timp, te vei simți îmboldit să îți analizezi propria viață și vei afla cum toate deciziile și acțiunile tale te-au determinat să devii ceea ce ești astăzi.
50.00 39.50 RON Cumpără
Ce ar trebui să faci, cum ar trebui să fii pentru a reuși să te bucuri de viață și în același timp s-o privești cu detașare, să te lași purtat de valuri, dar și să te ridici atunci când ele te doboară? Această carte oferă trei perspective diferite și totuși îngemănate, trei căi pe care oamenii, de-a lungul timpului, le-au parcurs pentru a ajunge la înțelepciune: cea a religiei, cea a filosofiei și cea a psihologiei.
39.00 35.10 RON (Stoc 0)
Vă invit alături de mine să descoperim împreună starea VIAȚA MÃ IUBEȘTE. O stare ce poate fi atinsă de oricine, oricum, oricând. Tu ai trăit această stare de multe ori până acum, iar eu te invit să învățăm să o trăim în fiecare moment, conștient. Te invit în această călătorie alături de mine, iar atunci când vei închide cartea vei constata că a trecut foarte puțin timp de când ai deschis-o. Răzvan Danc
25.00 22.50 RON (Stoc 0)
În această lucrare, dr. David R. Hamilton susține cu argumente solide că, în fiecare zi, resimțim cu toții efectele bunătății la nivelul sistemului nervos. Când suntem buni, suntem mai fericiți, iar corpul nostru este sănătos.
25.90 20.72 RON (Stoc 0)
Află cum să încetinești procesul de îmbătrânire și să ai o minte mai ageră și un corp mai sănătos. Găsești aici tot ce trebuie să știi despre bunăstarea emoțională – îngrijirea pielii – vitaminele esențiale – masajele cu ulei – o hrană delicioasă.
35.00 29.75 RON (Stoc 0)
Scrise într-un stil viu, direct și lipsit de false menajamente, reflecțiile Mirelei Retegan sunt izvorul unei neprețuite înțelepciuni de viață. Fascinante și surprinzătoare, mărturisirile sale ne pun în față o adevărată oglindă, în care sufletele noastre se reflectă perfect.
Cartea le oferă cititorilor Puterea Prezentului, într-un format mai accesibil, învățăturile cuprinse în celebra lucrare a lui Tolle. Cei interesați vor putea astfel aplica aceste învățături în viața de zi cu zi.
40.00 31.60 RON (Stoc 0)
În viață nu-i ca-n povești, spun mulți. Sau nu. Poți deveni, în realitate, și fără prea mult efort, nu doar eroul din poveste, ci și povestea în sine. În doisprezece pași simpli poți învăța să transformi în prinț orice broscoi care-ți apare zilnic în cale, dându-i un sărut fermecat. În acest fel, te asiguri că sistemul tău imunitar mintal va fi mereu sănătos. Accepți provocarea?
29.00 22.91 RON (Stoc 0)
Aceasta este o carte despre transformare interioară, dedicată Femeii, dar semnificativă pentru Bărbați. Suntem Eroii propriei noastre povești, personale și arhetipale deopotrivă, personajul central al propriei noastre vieți, fie că suntem conștienți sau nu. Cartea este esența călătoriei lăuntrice feminine și o hartă detaliată a procesului de vindecare și întregire, plină de inspirație și compasiune.
74.00 67.34 RON (Stoc 0)
În cazul în care citești acest volum înainte ca al treilea război mondial, criza economică internațională, foametea planetară sau perturbațiile cosmice să atingă apogeul, tu ai noroc!
30.45 26.80 RON (Stoc 0)
Tinerii citesc și socotesc cu greutate, iar textele lor sunt pline de greșeli. Dislexia este răspândită, iar tabla înmulțirii rămâne o enigmă pentru persoanele care nu au atins vârsta de 40 de ani.
Tu ești un maestru spiritual și s-ar putea să nu știi acest lucru.
Acesta este manualul tău.
Cea mai mare parte a omenirii operează pe baza unei acceptiuni universale de identitate gresită – nu sunt ceea ce cred că sunt. „Eul” care este gândit întru fiintă maschează adevăratul dumneavoastră sine, care este portalul spre fericirea adevărată si durabilă
39.00 31.20 RON (Stoc 0)
Într-o măsură sau alta, toti ne luptăm cu egoismul. De vreme ce este atât de comun, de ce să ne mai îngrijorăm în legătură cu el? Pentru că egoismul este, de fapt, o distrugere de sine cu încetinitorul. – Neal A. Maxwell
34.00 26.52 RON Cumpără
Modelul lider-lider nu se bazează pe faptul că liderul desemnat trebuie să aibă întotdeauna dreptate. Structurile de lider-lider generează în mod firesc lideri suplimentari peste tot în organizatie.
56.00 43.68 RON Cumpără
Carte/agendă pentru femei, format A6, cu aforisme, citate si idei fortă structurate pe mai multe categorii.
49.00 39.20 RON Cumpără
Așa cum a făcut pentru numeroșii săi clienți, ea ne arată pas cu pas cum putem să aflăm adevărul despre cei din jurul nostru descifrînd cele patru coduri ale comunicării: codul verbal, codul vocal, codul trupului și codul facial.
29.95 26.96 RON (Stoc 0)
Sugestie: Rotiți telefonul pentru a vedea mai multe detalii