Eliberarea din frică

Cine a cercetat mai adânc profunzimile sufletului știe că nu ura ci teama este opusul iubirii. Frica, ca închidere în sine, ca zid ridicat în jurul unui eu mic, limitat, neputincios, rupt de Univers, de Sine, de Sursa profundă a întregii creații. Frica este cea care ne face să ne simțim într-un permanent conflict cu ceilalți, apărând o iluzie și tot frica este cea care ne face să ne agățăm de ei, cerându-le cu disperare afecțiunea și recunoașterea fără de care ne simțim morți. Frica este cea care se interpune între noi și Realitate, țesând acea pânză a iluziei care ne oprește să fim manifestarea completă a adevăratei noastre naturi.
Iubirea, în schimb, e cea care ne aduce laolaltă. Acolo, în acel abandon sacru al iubirii, descoperim că tot ce ne-am imaginat că ne poate răni, tot ce am crezut vreodată că ne poate distruge, tot ce am vrut să păstrăm la o distanță confortabilă față de cel ce credeam că suntem, toate acestea fac parte noi și vin către noi în această viață ca să ne reîntregească.
De câte ori în viață simțim că nu mai avem nici o ieșire, că suntem victimele neputincioase ale situațiilor și oamenilor din jurul nostru, de câte ori devenim noi înșine proprii călăi acoperindu-ne de vină și judecăți, să privim cu onestitate în noi înșine și vom observa cum acel moment ascunde de fapt șansa unui mare salt, a unei imense transformări interioare.
La un asemenea proces ne invită Guy Corneau, în această carte care emană o simplitate caldă și prietenoasă. E ca și cum adevărurile despre care vorbește așteptau de mult să iasă la lumină din interiorul nostru. Pentru a descifra tainele situațiilor complicate pe care le trăim în viața de zi cu zi și a ne ghida etapele transformării, el apelează la poveștile captivante în care sunt țesuți zeii mitologiei egiptene. Osiris gloriosul, Seth distrugătorul și Isis, sursa vieții, ne ajută să înțelegem situațiile complexe pe care le trăim. Pozițiile de victimă, de călău sau de salvator apar atunci drept roluri limitative, de care fiecare dintre noi se pot elibera, pentru a se reconcilia cu sine.
De când anumite ramuri ale psihologiei au încetat să mai reducă ființa umană la creierul său, redescoperindu-i în schimb sufletul, cu toate profunzimile sale, cu întreaga sa măreție și dorul său de întreg, noi orizonturi au început să se deschidă pentru cei aflați în căutarea păcii, armoniei, iubirii și înțelepciunii care-nu-se-pot-pierde. Aceasta este una dintre acele cărți excepționale care aduc înțelepciunea perenă, codată în miturile și arhetipurile umanității, pentru a o folosi ca hartă pentru înțelegerea complexelor procese de transformare ale psihicul uman pe drumul descoperirii de sine.
Eliberarea din frică este o reeditare a cărții cu titlul Călău și victimă!

O înfrângere fără drept de apel 11
Un bob zăbavă 12
Pe firul apei 16
Forța unei legende 18
Cunoașterea de sine începe cu uitarea de sine 21

2. LEGENDA ÎN CARE DUMNEAVOASTRÃ SUNTEȚI EROII 24
Povestea lui Isis și a lui Osiris 24
Cum trebuie să citim legenda 28
O grădină luxuriantă 30
De la ritul agrar la misterul spiritual 31
Interpretarea psihologică 32

3. LA ÎNCEPUT A FOST ORGOLIUL 38
Prima capcană 38
Știți ce înseamnă gloria? 40
Osiris în glorie 42
Nașterea zeilor 43
Pretențiile personajului 52
Ce înseamnă să te iei în serios 55
Repetiția este mama învățăturii 56

4. CE MAI AȘTEPTÃM CA SÃ FIM FERICIȚI? 60
E bine ca oamenii să afle care este gustul gloriei 60
Rețeta fericirii 63
Nevoile, bunăstarea, elanurile 76
Gratificările asociate comportamentelor distructive 90
Splendoarea uitată 98

5. FRICA DIN NOI 101
Cea de-a doua capcană 101
Personalitate și individualitate 109
Istoria fricii din noi 121
Teama de a fi diferit 132
Schița unei programări 142
Dimensiunea interioară 147

6. CARTEA NEAGRÃ 151
Cea de-a treia capcană 151
Blestem sau binecuvântare? 161
Seth, marele inițiator 171
În fața statuii lui Ramses 175

7. JOCUL VICTIMEI ȘI AL CÃLÃULUI 180
Dansul vieții 180
Roluri amuzante 184
Nefericirea confortabilă 203

8. A DOUA MOARTE 213
Coitus interruptus 213
A patra capcană 222
Stăpâna capcană: frica 233

9. CEL CE DOARME SÃ SE TREZEASCÃ! 237
Dragostea e cea care vindecă 237
Autovindecarea 250
Două genuri de medicină 261
Harta eliberării voastre 268

10. LUPTA DINTRE UMBRÃ ȘI LUMINÃ 273
În fața ringului 273
Un imn pentru nevrozați 274
Violența în miezul sinelui 279
În caverna dragonului 290
Violența în inima lumii 300

11. FLACÃRA INTERIOARÃ 308
Ultimul vals 308
Ochii șoimului 316
Stăpân pe sine însuși 330
Un vis luminos 338

Concluzie 339
Arta schimbării 339
Vei veni 341

Anexă: Legenda lui Isis și a lui Osiris 344
Lista lucrărilor citate 358
Informații 360
Mulțumiri 361

Dacă ar trebui să traducem în termeni comuni această pretenție despre care discutăm, putem spune, pur și simplu, că ne luăm puțin prea în serios și, în consecință, tratăm cu superficialitate forța vitală, care ne animă. Ne luăm prea în serios în sensul că socotim indestructibilă istoria vieții noastre sau cel puțin ceea cunoaștem din această istorie, pentru că, în cea mai mare parte, ea ne rămâne străină. Refuzăm să o punem sub semnul întrebării, deoarece suntem strâns legați de această istorie. Convingerile noastre țin ferecată temnița personalității, iar noi nu găsim cheia pentru a o deschide. Și totuși, pentru ca personalitatea să fie înțeleasă, relativizată și, eventual, depășită, este nevoie ca această temniță să fie deschisă.
Obstacolul pe care îl avem de depășit aici nu îl reprezintă istoria noastră, pentru că trecutul nu poate fi schimbat. Ceea ce a fost s-a dus. Felul în care ne raportăm la trecutul nostru trebuie pus în discuție. Trebuie să ne întrebăm cum interpretăm evenimentele trecutului, cum ne-am făurit o identitate pornind de la aceste evenimente și cum privim fenomenul în ansamblu. Dacă ne susținem importanța, reafirmând la nesfârșit că suntem victimele istoriei noastre personale, ne luăm prea în serios. Visăm la un cavaler pe cal alb, care să vină să ne salveze ca prin miracol. Sperăm la povești de iubire, care să ne salveze de noi înșine. Totul e în zadar însă, deoarece nimeni nu are cu adevărat timp să se ocupe de problemele noastre.
În chip paradoxal, am putea spune că ne dorim ca importanța noastră să fie recunoscută de ceilalți fără ca noi înșine să ne considerăm însemnați.