Alegorie, utopie, distopie, bildungsroman, roman postapocaliptic, roman
filozofic? Copilăria lui Isus incită, de la început și până la sfârșit,
la astfel de întrebări, lăsând cale deschisă multiplelor interpretări.
După ce sosesc din lagărul de refugiați în Novilla – un oraș dintr-o țară
nenumită în care se vorbește spaniola și unde nu se poate ajunge decât peste
mare, cu vaporul –, un bărbat între două vârste și un copil de vreo cinci ani
sunt primiți într-un centru de relocare. Nu se știe de unde vin, ori motivul
pentru care au părăsit „lumea veche“, deoarece amintirile li s-au șters din
memorie, iar numele lor, Simón și David, le-au fost date în lagărul de pe țărm.
În timpul călătoriei, David a pierdut scrisoarea pe care o purta agățată la gât
și care lămurea identitatea lui și pe a mamei sale. Simón, aflat din întâmplare
pe același vapor cu băiatul, s-a hotărât să-l protejeze și să-l ajute să-și
găsească mama în noua țară. Dar mai întâi trebuie să-și croiască un rost, să
muncească – pentru băiat și pentru sine – într-o societate austeră, redusă la
strictul necesar și sufocată de birocrație, în care toți oamenii sunt refugiați,
fără trecut, fără amintiri și fără vreo șansă de evadare.
„Sperasem ca volumul să apara cu o copertă goală și o pagină de titlu goală,
pentru ca abia după lectura ultimei pagini cititorul să dea peste titlu,
Copilăria lui Isus. Dar în industria editorială, după cum se prezintă la
ora actuală, așa ceva nu este permis.“
• J.M. COETZEE |
Adevăr Divin
