De ce el? De ce ea?

pag. 49-50

Pe scurt, cei care studiază comportamentul animalelor, medicii, psihologii și filozofii descriu aspecte centrale ale acestor patru tipuri de personalitate încă de acum două mii de ani. însă eu am fost avantajată de știința secolului XXI, care mi-a permis să fac legătura între aceste patru constelații de temperament și elementele biologice.

De ce el? De ce ea?

Prin urmare, testul de personalitate pe care l-ați făcut încearcă să identifice aspectele de bază care ne definesc, acea parte care a început să se dezvolte cu mult înainte ca primii noștri strămoși să calce pe Pământ. Dar de ce au dezvoltat strămoșii noștri această atracție față de anumite tipuri? După cum am mai spus, Exploratorii sunt atrași de Exploratori, Constructorii gravitează în jurul altor Constructori, pe când Conducătorii sunt mult mai atrași de Negociatori și viceversa. De ce el? De ce ea? Iată ce m-au întrebat cei de la Match.com în vacanța de Crăciun din 2004.
Gândindu-mă acum la fiecare dintre cele patru tipare, îmi dau seama cum au evoluat. De pildă, atracția dintre Conducători și Negociatori. Conducătorul este hotărât, direct, precis, concentrat, priceput în aspectele tehnice și competitiv - trăsături comune cu ale Negociatorului. Acesta, pe de altă parte, se pricepe la oameni, la cuvinte, este flexibil și caracterizat prin bunătate, trăsături ale majorității Conducătorilor. în plus, amândurora le place să jongleze cu idei și cu teorii: Conducătorul poate da profunzime discuțiilor, pe când Negociatorul vine cu perspectiva de ansamblu.
Este interesant faptul că aceste tipuri pot îmbogăți temperamentul celuilalt din punct de vedere biologic. Când Conducătorul hotărât îl provoacă pe Negociatorul pacifist, îi poate stimula sistemul testosteronului, făcându-l și pe acesta mai categoric. Iar când afectuosul Negociator îl mângâie și îl îmbrățișează pe Conducător, contactul fizic îi poate declanșa acestuia eliberarea ocitocinei (și, de asemenea, a estrogenului), făcându-l mai încrezător, mai intuitiv, mai bun și mai grijuliu. Cel mai important: atunci când Conducătorul și Negociatorul își scot la iveală înzestrările naturale, alcătuiesc o echipă puternică.
Dar de ce Constructorii caută alți Constructori? Probabil pentru că sunt atât de tradiționaliști, loiali și devotați căminului și familiei. Vă puteți imagina o combinație mai bună pentru creșterea unui copil decât doi părinți loiali și devotați? De fapt, datele arată că oamenii cu un nivel ridicat de serotonină se căsătoresc cu persoane asemenea lor. Am bănuiala că aniversările a cincizeci de ani de căsnicie din toată lumea sunt sărbătorite de Constructori căsătoriți cu alți Constructori - o strategie foarte bună de perpetuare a ADN-ului.
Ce se poate spune însă despre atracția dintre doi Exploratori? Studiile au arătat că oamenii cu un nivel ridicat de dopamină se căsătoresc cu persoane care le seamănă, nu numai în Statele Unite, ci și în Germania sau Olanda. Cine va crește copilul dacă ambii părinți sunt în căutarea noului, indiferent în ce privință? Exploratorii sunt adesea nemulțumiți de relațiile lor, astfel încât adeseori acești căutători de senzații noi ajung la divorț.
Combinația Explorator-Explorator nu pare a fi o strategie bună pentru creșterea unui copil. însă natura are un plan și în acest caz. întrucât Exploratorii divorțează adesea și se recăsătoresc, ajung să aibă copii cu mai mulți parteneri. De altfel, întâlnim frecvent oameni aflați la a doua căsătorie și care au copii din ambele mariaje. Nu susțin divorțul și recăsătoria, însă vorbim aici despre înțelepciunea geneticii. De-a lungul istoriei, foametea și alte catastrofe au ucis mulți oameni, cu precădere copii. Dacă vechii Exploratori au avut mai mulți copii în tinerețe, sunt mari șanse ca o parte dintre ei să fi supraviețuit vremurilor grele, transmițând mai departe ADN-ul.

pag. 124-125

CAPITOLUL 7

REGELE-FILOZOF: Negociatorul

îmi amintesc totul simultan
Asemenea luminii îndepărtate a unui far îndepărtat
Port universul înaintea mea
Ca pe o povară ușoară în palma întinsă
Iar în adâncuri, crescând misterios, se află sămânța
A ce va urma. - Anna Ahmatova

”De obicei, natura greșește”, spunea pictorul James McNeill Whistler. Probabil că, în tinerețe, Charles Darwin ar fi fost de acord cu asta; îl iritau multe din ceea ce vedea în natură. Ciocuri purpurii, pene gălbui, pete, dungi și picățele, creasta cocoșului și coama leului. Aceste accesorii, spunea el, nu ajută la supraviețuirea în natură, pentru care există dinții și ghearele. Pe Darwin îl enerva în mod special coada păunului. După cum îi scria fiului său: ”Simpla vedere a unei pene în coada păunului, ori de câte ori mă uit la ea, îmi provoacă greață.” Aceste pene înzorzonate, greoaie, aparent inutile îi compromiteau teoria conform căreia toate trăsăturile au evoluat după principiul selecției naturale - cu un scop.
Totuși, până la urmă, acest puzzle frustrant i-a stimulat formularea unei alte teorii: selecția sexuală. Frumusețea femeilor, barba bărbaților și multe alte decorații naturale ale diferitelor creaturi au evoluat nu pentru a ajuta supraviețuirea, ci pentru a atrage sexul opus sau concurenții, în vederea împerecherii.
Darwin a fost pasionat de natură încă de când era copil. Fratele său îl poreclise ”Gaz”, în urma numeroaselor experimente chimice dezastruoase. însă cele mai fericite momente ale lui au fost cele petrecute cutreierând pădurile de-a lungul râului Severn din apropierea casei sale, în zona rurală a Angliei. De acolo aduna ouă de pasăre, scoici, cărăbuși, pește, broaște, pietre și fosile. După cum a spus chiar el: ”M-am născut naturalist.” Bunul, dar asprul său tată îl privea oarecum ca pe un ratat, spunându-i: ”Nu te interesează decât vânătoarea, câinii și să prinzi șoareci. Vei fi o rușine pentru tine însuți și pentru întreaga familie.”
La vremea respectivă, Darwin încercase să devină doctor, apoi preot, și eșuase în ambele cazuri. Nu-l interesa. Dar la vârsta de douăzeci și doi de ani, când i s-a oferit șansa de a fi naturalist la bordul navei HMS Beagle, care pleca într-o misiune de cercetare pe coasta Americii de Sud și apoi în jurul lumii, n-a ratat ocazia. în ciuda reținerilor familiei sale, Darwin s-a îmbarcat în ”coșciugul plutitor”, cum i-a zis tatăl său, la 27 decembrie 1831.
S-a întors cinci ani mai târziu și a început să cotrobăie prin nenumăratele sale cutii cu pietre, plante exotice, păsări și mamifere. Darwin a scris șaptesprezece cărți și peste o sută de lucrări științifice despre fenomene diferite, de la orhidee și scoici la râme. însă măreața sa teorie asupra selecției naturale și sexuale avea să facă legătura între toate creaturile vii. Biologul Richard Dawkins a numit acest set de principii ”cea mai importantă idee pe care a avut-o mintea unui om”.
Darwin era un Negociator. Era imaginativ și aplecat spre concepte. De asemenea, era modest, plăcut și intuitiv. Ținea foarte mult la familia și prietenii săi, dar și la oamenii mai puțin norocoși pe care i-a întâlnit în călătoriile lui în jurul lumii. Se pricepea să păstreze relațiile cu oamenii, știa să-și exprime emoțiile și să-și împărtășească sentimentele. Darwin se pricepea și la cuvinte. A scris în fiecare dimineață a vieții sale de adult. Dar cel mai important e că Darwin gândea așa cum gândesc Negociatorii. Vedea imaginea în ansamblu: gândea contextual, holistic și sintetic.

pag. 200-201

Perechea Explorator-Conducător

Este o pereche ciudată. Conform studiului meu asupra alegerii partenerului, cele două tipuri se considerau neatractive. Totuși, dacă ajung să se îndrăgostească unul de celălalt, vor avea în comun lucruri ce-i vor lega puternic.
Important este faptul că Exploratorii și Conducătorii pot fi parteneri foarte compatibili, întrucât atât dopamina, cât și testosteronul stimulează impulsul sexual. Totuși, atitudinea față de libido poate fi diferită: Exploratorii percep sexul ca pe ceva mai prozaic, în vreme ce Conducătorii îl asociază cu o mulțime de semnificații simbolice. însă amândurora le place să se bucure împreună în mod regulat de relațiile intime.
De asemenea, ambii sunt parteneri de discuție interesanți. Adesea, ambii sunt intelectuali și se bucură să se joace cu ideile. Totuși, Exploratorul este interesat de lucruri în general, pe când Conducătorul are mult mai multe cunoștințe din câteva domenii, asupra cărora își concentrează întreaga atenție. însă cel mai probabil Exploratorul va aprecia mintea analitică, logică și rațională a Conducătorului. Iar acesta va admira curiozitatea, originalitatea și cunoștințele vaste ale Exploratorului.
Cunosc un asemenea cuplu. John, un Conducător, este bio¬log și știe foarte multe despre genetică și sistemul cerebral. Când vrea să se relaxeze, citește thrillere și se uită la sport. Linda, un Explorator, lucrează la o bancă. în timpul liber citește lucruri dintre cele mai diverse: poezie, literatură, cărți despre artă, știință și afaceri - o interesează aproape orice, în afară de fotbal. John cunoaște foarte bine câteva subiecte academice complexe și sofisticate; Linda pare să cunoască tot restul.
Ambele tipuri pot fi inventive și ingenioase. Ambele sunt îndrăznețe. Dar, rămânând la cazul prietenilor mei, John este foarte îndrăzneț în laboratorul său de cercetare, dar nicăieri altundeva. Linda, pe de altă parte, călătorește prin lume și escaladează munți, vizitează muzee, încearcă mâncăruri noi și se amestecă printre localnici oriunde ar merge; uneori călătorește chiar și în țări aflate în război.
Exploratorul și Conducătorul au tendința de a fi independenți și fiecare va aprecia această trăsătură la celălalt. Ambii sunt adesea foarte ocupați, fie cu munca, fie din alte motive. Prin urmare, nici unul din parteneri nu va cere foarte mult din timpul celuilalt și nici nu va fi posesiv sau gelos fără motiv. De altfel, lipsa de posesivitate a Conducătorului va fi pe placul Exploratorului dornic de libertate. Iar dorința de a cutreiera a Exploratorului îi dă timp Conducătorului de a se concentra asupra propriilor obiective. Nici unul nu este dispus să urmeze reguli sau programe decât dacă sunt utile. Ambii sunt flexibili, deschiși, lipsiți de inhibiții și neconvenționali. Prin urmare, nici unul nu îl va obliga pe celălalt să urmeze tradiții în care nu crede.
Totuși, aceste două tipuri interacționează foarte diferit cu lumea, ceea ce nu va fi o problemă dacă fiecare îi apreciază stilul celuilalt. Așa cum le sugerează și numele, Conducătorii sunt direcți, chiar grosolani. Le place să ”treacă la subiect” și să vorbească pe șleau. Nu și Exploratorii. Aceștia pot părea uneori direcți, dar sunt ca niște cameleoni, se pot schimba într-o clipită pentru a se adapta mediului înconjurător. Totuși, subtilul Explorator poate considera revigorantă candoarea Conducătorului. Iar Conducătorul poate fi fermecat de stilul acestuia liber și lejer de a se comporta cu oamenii.
Exploratorii pot fi expansivi și hedoniști, Conducătorii fiind în schimb reținuți din punct de vedere emoțional și auto-disciplinați. Dar și de data aceasta fiecare admiră felul de a fi al celuilalt. Conducătorul este atras de energia și spontaneitatea Exploratorului, în vreme ce acesta se bucură să-l destindă pe Conducător. Cel mai important, ambele tipuri apreciază prietenii cu care pot purta discuții stimulatoare și pline de miez.

pag. 251-252

Limbajul facial

Mesajele transmise prin intermediul ochilor sunt pe primul loc în procesul de flirtare. Oamenii își aruncă o privire prin încăpere, în căutarea unui potențial partener. Apoi privesc scurt de repetate ori și scrutător pentru a analiza o anumită persoană. Și se uită prelung (timp de trei secunde sau mai mult) când sunt cu adevărat interesați de cineva. Cunoscută sub numele de privirea de împerechere, aceasta este folosită de diferite animale. De pildă, cimpanzeii îi pironesc cu privirea pe cei pe care îi curtează.
Atât femeile, cât și bărbații ”dau din cap”, în sus și în jos, în semn că ascultă. Ambele sexe ”ridică din sprâncene” preț de aproape două secunde, pentru a-și arăta interesul față de o altă persoană. De asemenea, își accentuează vorbele dând din mâini într-un mod exagerat și își trec limba peste buză.
Zâmbetul este foarte important când flirtăm. Nu-l pot recomanda cu foarte multă tărie, mai ales Conducătorilor, care îl pot percepe drept un semn de slăbiciune, și Constructorilor, care pot considera că mimica expresivă este nepotrivită masculinității și nesigură.
Există aproximativ optsprezece moduri de a zâmbi, dintre care folosim numai câteva atunci când flirtăm. ”Zâmbetul simplu” este un gest pe care îl facem ținând buzele lipite și pe care îl adresăm în saluturile obișnuite transmise unui străin sau unei cunoștințe. Arătăm un interes mai mare dacă ne retragem buza superioară și ne arătăm dinții de sus - ”zâmbetul superior”. Acesta, combinat cu mișcarea din sprânceană (sus și apoi repede jos), va transmite un semnal clar de interes.
însă, dintr-un motiv natural, ”zâmbetul deschis”, cu toată dantura expusă, este cel mai eficient. Suntem făcuți să-i imităm pe ceilalți, mai ales prin mimică. Iar când vedem o altă persoană zâmbind, fața noastră preia în mod firesc aceeași poză, chiar și numai pentru o fracțiune de secundă. Acest lucru are un efect foarte puternic asupra creierului. Mișcându-ne mușchii faciali, stimulăm nervii faciali. Iar aceștia, în schimb, activează anumite substanțe cerebrale care ne fac să ne simțim bine. Din acest motiv ne simțim bine printre oamenii fericiți. Dacă ei zâmbesc, zâmbim și noi, creând senzații puternice de plăcere.
Prin urmare, dacă vreți să-l faceți fericit pe partenerul dumneavoastră, fiți fericit/ă. Zâmbind vă veți simți mai bine și îl va bucura și pe celălalt.
în Samoa, Papua-Noua Guinee, Japonia, Africa, pe fluviul Amazon și în cluburile și barurile din Madrid, Londra, New York și Buenos Aires, femeile flirtează în mai multe ”reprize”. Mai întâi îi zâmbesc admiratorului, apoi își ridică rapid sprâncenele, deschizând ochii larg pentru a se uita direct la el; la urmă își închid pleoapele, își înclină capul în jos și lateral și se uită în altă parte. Adesea, o femeie își acoperă fața sau gura cu mâna când își întoarce privirea.
O altă strategie este privirea rușinată, un alt gest pe care probabil l-am moștenit de la strămoșii noștri din clasa mamiferelor, pentru că și oposumul recurgă la el. Mai întâi ne împingem gâtul ușor în față, ne ridicăm puțin capul, apoi ne uităm în sus, înspre pretendent.
Fie că este vorba de o privire, de trecerea limbii peste buze, ridicarea sprâncenelor sau orice altă combinație de gesturi, ideea este să ne facem observați. De fapt, Moore a descoprit că aceste semnale sunt mult mai eficiente decât atracția fizică atunci când vrem să atragem atenția cuiva.

Handicapul

O formă ciudată a procesului de curtare este cunoscută sub numele de handicap. Oamenii se îmbracă neîngrijit, poartă haine neatractive, care le vin rău sau par șifonate și prost păstrate; unii se așază undeva unde să fie remarcați cu greu.