pag. 49-50
Pe scurt, cei care studiază comportamentul
animalelor, medicii, psihologii și filozofii descriu aspecte centrale ale
acestor patru tipuri de personalitate încă de acum două mii de ani. însă eu am
fost avantajată de știința secolului XXI, care mi-a permis să fac legătura între
aceste patru constelații de temperament și elementele biologice.
De
ce el? De ce ea?
Prin urmare, testul de personalitate pe care
l-ați făcut încearcă să identifice aspectele de bază care ne definesc, acea
parte care a început să se dezvolte cu mult înainte ca primii noștri strămoși să
calce pe Pământ. Dar de ce au dezvoltat strămoșii noștri această atracție față
de anumite tipuri? După cum am mai spus, Exploratorii sunt atrași de
Exploratori, Constructorii gravitează în jurul altor Constructori, pe când
Conducătorii sunt mult mai atrași de Negociatori și viceversa. De ce el? De ce
ea? Iată ce m-au întrebat cei de la Match.com în vacanța de Crăciun din
2004. Gândindu-mă acum la fiecare dintre cele patru tipare, îmi dau seama
cum au evoluat. De pildă, atracția dintre Conducători și Negociatori.
Conducătorul este hotărât, direct, precis, concentrat, priceput în aspectele
tehnice și competitiv - trăsături comune cu ale Negociatorului. Acesta, pe de
altă parte, se pricepe la oameni, la cuvinte, este flexibil și caracterizat prin
bunătate, trăsături ale majorității Conducătorilor. în plus, amândurora le place
să jongleze cu idei și cu teorii: Conducătorul poate da profunzime discuțiilor,
pe când Negociatorul vine cu perspectiva de ansamblu. Este interesant
faptul că aceste tipuri pot îmbogăți temperamentul celuilalt din punct de vedere
biologic. Când Conducătorul hotărât îl provoacă pe Negociatorul pacifist, îi
poate stimula sistemul testosteronului, făcându-l și pe acesta mai categoric.
Iar când afectuosul Negociator îl mângâie și îl îmbrățișează pe Conducător,
contactul fizic îi poate declanșa acestuia eliberarea ocitocinei (și, de
asemenea, a estrogenului), făcându-l mai încrezător, mai intuitiv, mai bun și
mai grijuliu. Cel mai important: atunci când Conducătorul și Negociatorul își
scot la iveală înzestrările naturale, alcătuiesc o echipă puternică. Dar
de ce Constructorii caută alți Constructori? Probabil pentru că sunt atât de
tradiționaliști, loiali și devotați căminului și familiei. Vă puteți imagina o
combinație mai bună pentru creșterea unui copil decât doi părinți loiali și
devotați? De fapt, datele arată că oamenii cu un nivel ridicat de serotonină se
căsătoresc cu persoane asemenea lor. Am bănuiala că aniversările a cincizeci de
ani de căsnicie din toată lumea sunt sărbătorite de Constructori căsătoriți cu
alți Constructori - o strategie foarte bună de perpetuare a ADN-ului. Ce
se poate spune însă despre atracția dintre doi Exploratori? Studiile au arătat
că oamenii cu un nivel ridicat de dopamină se căsătoresc cu persoane care le
seamănă, nu numai în Statele Unite, ci și în Germania sau Olanda. Cine va crește
copilul dacă ambii părinți sunt în căutarea noului, indiferent în ce privință?
Exploratorii sunt adesea nemulțumiți de relațiile lor, astfel încât adeseori
acești căutători de senzații noi ajung la divorț. Combinația
Explorator-Explorator nu pare a fi o strategie bună pentru creșterea unui copil.
însă natura are un plan și în acest caz. întrucât Exploratorii divorțează adesea
și se recăsătoresc, ajung să aibă copii cu mai mulți parteneri. De altfel,
întâlnim frecvent oameni aflați la a doua căsătorie și care au copii din ambele
mariaje. Nu susțin divorțul și recăsătoria, însă vorbim aici despre
înțelepciunea geneticii. De-a lungul istoriei, foametea și alte catastrofe au
ucis mulți oameni, cu precădere copii. Dacă vechii Exploratori au avut mai mulți
copii în tinerețe, sunt mari șanse ca o parte dintre ei să fi supraviețuit
vremurilor grele, transmițând mai departe ADN-ul.
pag. 124-125
CAPITOLUL 7
REGELE-FILOZOF:
Negociatorul
îmi amintesc totul simultan Asemenea luminii
îndepărtate a unui far îndepărtat Port universul înaintea mea Ca pe
o povară ușoară în palma întinsă Iar în adâncuri, crescând misterios, se
află sămânța A ce va urma. - Anna Ahmatova
”De obicei,
natura greșește”, spunea pictorul James McNeill Whistler. Probabil că, în tinerețe, Charles Darwin ar fi fost de acord cu asta; îl iritau multe din ceea
ce vedea în natură. Ciocuri purpurii, pene gălbui, pete, dungi și picățele,
creasta cocoșului și coama leului. Aceste accesorii, spunea el, nu ajută la
supraviețuirea în natură, pentru care există dinții și ghearele. Pe Darwin îl
enerva în mod special coada păunului. După cum îi scria fiului său: ”Simpla
vedere a unei pene în coada păunului, ori de câte ori mă uit la ea, îmi provoacă
greață.” Aceste pene înzorzonate, greoaie, aparent inutile îi compromiteau
teoria conform căreia toate trăsăturile au evoluat după principiul selecției
naturale - cu un scop. Totuși, până la urmă, acest puzzle frustrant i-a
stimulat formularea unei alte teorii: selecția sexuală. Frumusețea femeilor,
barba bărbaților și multe alte decorații naturale ale diferitelor creaturi au
evoluat nu pentru a ajuta supraviețuirea, ci pentru a atrage sexul opus sau
concurenții, în vederea împerecherii. Darwin a fost pasionat de natură
încă de când era copil. Fratele său îl poreclise ”Gaz”, în urma numeroaselor
experimente chimice dezastruoase. însă cele mai fericite momente ale lui au fost
cele petrecute cutreierând pădurile de-a lungul râului Severn din apropierea
casei sale, în zona rurală a Angliei. De acolo aduna ouă de pasăre, scoici,
cărăbuși, pește, broaște, pietre și fosile. După cum a spus chiar el: ”M-am
născut naturalist.” Bunul, dar asprul său tată îl privea oarecum ca pe un ratat,
spunându-i: ”Nu te interesează decât vânătoarea, câinii și să prinzi șoareci.
Vei fi o rușine pentru tine însuți și pentru întreaga familie.” La vremea
respectivă, Darwin încercase să devină doctor, apoi preot, și eșuase în ambele
cazuri. Nu-l interesa. Dar la vârsta de douăzeci și doi de ani, când i s-a
oferit șansa de a fi naturalist la bordul navei HMS Beagle, care pleca într-o
misiune de cercetare pe coasta Americii de Sud și apoi în jurul lumii, n-a ratat
ocazia. în ciuda reținerilor familiei sale, Darwin s-a îmbarcat în ”coșciugul
plutitor”, cum i-a zis tatăl său, la 27 decembrie 1831. S-a întors cinci
ani mai târziu și a început să cotrobăie prin nenumăratele sale cutii cu pietre,
plante exotice, păsări și mamifere. Darwin a scris șaptesprezece cărți și peste
o sută de lucrări științifice despre fenomene diferite, de la orhidee și scoici
la râme. însă măreața sa teorie asupra selecției naturale și sexuale avea să
facă legătura între toate creaturile vii. Biologul Richard Dawkins a numit acest
set de principii ”cea mai importantă idee pe care a avut-o mintea unui om”.
Darwin era un Negociator. Era imaginativ și aplecat spre concepte. De asemenea,
era modest, plăcut și intuitiv. Ținea foarte mult la familia și prietenii săi,
dar și la oamenii mai puțin norocoși pe care i-a întâlnit în călătoriile lui în
jurul lumii. Se pricepea să păstreze relațiile cu oamenii, știa să-și exprime
emoțiile și să-și împărtășească sentimentele. Darwin se pricepea și la cuvinte.
A scris în fiecare dimineață a vieții sale de adult. Dar cel mai important e că
Darwin gândea așa cum gândesc Negociatorii. Vedea imaginea în ansamblu: gândea
contextual, holistic și sintetic.
pag. 200-201
Perechea Explorator-Conducător
Este o pereche ciudată. Conform studiului meu asupra alegerii partenerului,
cele două tipuri se considerau neatractive. Totuși, dacă ajung să se
îndrăgostească unul de celălalt, vor avea în comun lucruri ce-i vor lega
puternic. Important este faptul că Exploratorii și Conducătorii pot fi
parteneri foarte compatibili, întrucât atât dopamina, cât și testosteronul
stimulează impulsul sexual. Totuși, atitudinea față de libido poate fi diferită:
Exploratorii percep sexul ca pe ceva mai prozaic, în vreme ce Conducătorii îl
asociază cu o mulțime de semnificații simbolice. însă amândurora le place să se
bucure împreună în mod regulat de relațiile intime. De asemenea, ambii
sunt parteneri de discuție interesanți. Adesea, ambii sunt intelectuali și se
bucură să se joace cu ideile. Totuși, Exploratorul este interesat de lucruri în
general, pe când Conducătorul are mult mai multe cunoștințe din câteva domenii,
asupra cărora își concentrează întreaga atenție. însă cel mai probabil
Exploratorul va aprecia mintea analitică, logică și rațională a Conducătorului.
Iar acesta va admira curiozitatea, originalitatea și cunoștințele vaste ale
Exploratorului. Cunosc un asemenea cuplu. John, un Conducător, este
bio¬log și știe foarte multe despre genetică și sistemul cerebral. Când vrea să
se relaxeze, citește thrillere și se uită la sport. Linda, un Explorator,
lucrează la o bancă. în timpul liber citește lucruri dintre cele mai diverse:
poezie, literatură, cărți despre artă, știință și afaceri - o interesează
aproape orice, în afară de fotbal. John cunoaște foarte bine câteva subiecte
academice complexe și sofisticate; Linda pare să cunoască tot restul.
Ambele tipuri pot fi inventive și ingenioase. Ambele sunt îndrăznețe. Dar,
rămânând la cazul prietenilor mei, John este foarte îndrăzneț în laboratorul său
de cercetare, dar nicăieri altundeva. Linda, pe de altă parte, călătorește prin
lume și escaladează munți, vizitează muzee, încearcă mâncăruri noi și se
amestecă printre localnici oriunde ar merge; uneori călătorește chiar și în țări
aflate în război. Exploratorul și Conducătorul au tendința de a fi
independenți și fiecare va aprecia această trăsătură la celălalt. Ambii sunt
adesea foarte ocupați, fie cu munca, fie din alte motive. Prin urmare, nici unul
din parteneri nu va cere foarte mult din timpul celuilalt și nici nu va fi
posesiv sau gelos fără motiv. De altfel, lipsa de posesivitate a Conducătorului
va fi pe placul Exploratorului dornic de libertate. Iar dorința de a cutreiera a
Exploratorului îi dă timp Conducătorului de a se concentra asupra propriilor
obiective. Nici unul nu este dispus să urmeze reguli sau programe decât dacă
sunt utile. Ambii sunt flexibili, deschiși, lipsiți de inhibiții și
neconvenționali. Prin urmare, nici unul nu îl va obliga pe celălalt să urmeze
tradiții în care nu crede. Totuși, aceste două tipuri interacționează
foarte diferit cu lumea, ceea ce nu va fi o problemă dacă fiecare îi apreciază
stilul celuilalt. Așa cum le sugerează și numele, Conducătorii sunt direcți,
chiar grosolani. Le place să ”treacă la subiect” și să vorbească pe șleau. Nu și
Exploratorii. Aceștia pot părea uneori direcți, dar sunt ca niște cameleoni, se
pot schimba într-o clipită pentru a se adapta mediului înconjurător. Totuși,
subtilul Explorator poate considera revigorantă candoarea Conducătorului. Iar
Conducătorul poate fi fermecat de stilul acestuia liber și lejer de a se
comporta cu oamenii. Exploratorii pot fi expansivi și hedoniști,
Conducătorii fiind în schimb reținuți din punct de vedere emoțional și
auto-disciplinați. Dar și de data aceasta fiecare admiră felul de a fi al
celuilalt. Conducătorul este atras de energia și spontaneitatea Exploratorului,
în vreme ce acesta se bucură să-l destindă pe Conducător. Cel mai important,
ambele tipuri apreciază prietenii cu care pot purta discuții stimulatoare și
pline de miez.
pag. 251-252
Limbajul facial
Mesajele
transmise prin intermediul ochilor sunt pe primul loc în procesul de flirtare.
Oamenii își aruncă o privire prin încăpere, în căutarea unui potențial partener.
Apoi privesc scurt de repetate ori și scrutător pentru a analiza o anumită
persoană. Și se uită prelung (timp de trei secunde sau mai mult) când sunt cu
adevărat interesați de cineva. Cunoscută sub numele de privirea de împerechere,
aceasta este folosită de diferite animale. De pildă, cimpanzeii îi pironesc cu
privirea pe cei pe care îi curtează. Atât femeile, cât și bărbații ”dau
din cap”, în sus și în jos, în semn că ascultă. Ambele sexe ”ridică din
sprâncene” preț de aproape două secunde, pentru a-și arăta interesul față de o
altă persoană. De asemenea, își accentuează vorbele dând din mâini într-un mod
exagerat și își trec limba peste buză. Zâmbetul este foarte important când
flirtăm. Nu-l pot recomanda cu foarte multă tărie, mai ales Conducătorilor, care
îl pot percepe drept un semn de slăbiciune, și Constructorilor, care pot
considera că mimica expresivă este nepotrivită masculinității și nesigură.
Există aproximativ optsprezece moduri de a zâmbi, dintre care folosim numai
câteva atunci când flirtăm. ”Zâmbetul simplu” este un gest pe care îl facem
ținând buzele lipite și pe care îl adresăm în saluturile obișnuite transmise
unui străin sau unei cunoștințe. Arătăm un interes mai mare dacă ne retragem
buza superioară și ne arătăm dinții de sus - ”zâmbetul superior”. Acesta,
combinat cu mișcarea din sprânceană (sus și apoi repede jos), va transmite un
semnal clar de interes. însă, dintr-un motiv natural, ”zâmbetul deschis”,
cu toată dantura expusă, este cel mai eficient. Suntem făcuți să-i imităm pe
ceilalți, mai ales prin mimică. Iar când vedem o altă persoană zâmbind, fața
noastră preia în mod firesc aceeași poză, chiar și numai pentru o fracțiune de
secundă. Acest lucru are un efect foarte puternic asupra creierului. Mișcându-ne
mușchii faciali, stimulăm nervii faciali. Iar aceștia, în schimb, activează
anumite substanțe cerebrale care ne fac să ne simțim bine. Din acest motiv ne
simțim bine printre oamenii fericiți. Dacă ei zâmbesc, zâmbim și noi, creând
senzații puternice de plăcere. Prin urmare, dacă vreți să-l faceți fericit
pe partenerul dumneavoastră, fiți fericit/ă. Zâmbind vă veți simți mai bine și
îl va bucura și pe celălalt. în Samoa, Papua-Noua Guinee, Japonia, Africa,
pe fluviul Amazon și în cluburile și barurile din Madrid, Londra, New York și
Buenos Aires, femeile flirtează în mai multe ”reprize”. Mai întâi îi zâmbesc
admiratorului, apoi își ridică rapid sprâncenele, deschizând ochii larg pentru a
se uita direct la el; la urmă își închid pleoapele, își înclină capul în jos și
lateral și se uită în altă parte. Adesea, o femeie își acoperă fața sau gura cu
mâna când își întoarce privirea. O altă strategie este privirea rușinată,
un alt gest pe care probabil l-am moștenit de la strămoșii noștri din clasa
mamiferelor, pentru că și oposumul recurgă la el. Mai întâi ne împingem gâtul
ușor în față, ne ridicăm puțin capul, apoi ne uităm în sus, înspre
pretendent. Fie că este vorba de o privire, de trecerea limbii peste buze,
ridicarea sprâncenelor sau orice altă combinație de gesturi, ideea este să ne
facem observați. De fapt, Moore a descoprit că aceste semnale sunt mult mai
eficiente decât atracția fizică atunci când vrem să atragem atenția
cuiva.
Handicapul
O formă ciudată a procesului de
curtare este cunoscută sub numele de handicap. Oamenii se îmbracă neîngrijit,
poartă haine neatractive, care le vin rău sau par șifonate și prost păstrate;
unii se așază undeva unde să fie remarcați cu greu. |