Viata este un dar
Fundamentul vieții este libertatea. Scopul vieții este bucuria. Rezultatul vieții este dezvoltarea.
Avraam
Noaptea trecută am visat că eram căprioară, alergam liberă prin pădure, sărind peste tufișuri și pâraie, oprindu-mă să pasc în luminișuri, cu urechile ciulite și alerte, cu ochii și nasul atente la tot ceea ce mă înconjura. Pe urmă, m-am trezit din vis, m-am dat jos din pat și am deschis obloanele din lemn. În cameră s-a revărsat lumina dimineții și m-am uitat în grădină. La câțiva pași distanță, sub stejar, o căprioară a ridicat capul și s-a uitat la mine. O fracțiune de secundă am simțit că-mi zvâcnesc urechile și nu am știut dacă eram om sau căprioară.
În tradiția băștinașilor americani, căprioara este simbolul blândeții și al iubirii necondiționate. Ne amintește că iubirea este marele vindecător, care înfrânge iluzia separării. Când este prezentă iubirea, nu există frică. Când nu există frică, totul este binevenit în inima ta și te relaxezi profund. Iubirea ne dă siguranța că totul este perfect. Ne eliberează. Iubirea înseamnă numai deschidere, îmbrățișare și integrare. Iubirea ne unește și ne conectează, în vreme ce frica ne deconectează. Întunericul nu înseamnă altceva decât absența luminii și, asemenea zorilor, iubirea se revarsă dacă nu o împiedicăm noi.
Miturile creației din mintea noastră
Cum ai răspunde la două întrebări eterne ale vieții: Cine sunt? De ce sunt aici? Asemenea întrebări pot părea cu totul aeriene și irelevante pentru viața cotidiană. Este posibil chiar să te întrebi când vei intra în posesia instrumentelor practice necesare pentru împlinirea visurilor. (Vom începe acest lucru în capitolul următor.) Dar mai întâi trebuie să începem să ne explorăm filosofia de viață.
Cosmologia ta are un impact profund asupra vieții cotidiene, indiferent dacă ai luat-o sau nu vreodată în considerare. Răspunsurile tale la întrebările eterne scot la lumină miturile creației din mintea ta și acestea, mai departe, îți afectează toate alegerile pe care le faci. Mitul creației din mintea ta reprezintă piatra de temelie a relațiilor tale personale, a sănătății tale mentale și fizice. De el depinde dacă îți creezi o viață minunată, care să-ți dea sentimentul de împlinire, ori dacă te simți prins în capcană, condus sau dacă îți spui în secret că viața trebuie să însemne mai mult decât înseamnă. Cosmologia din mintea ta îți guvernează chiar și deciziile, cum ar fi dacă să mănânci sau nu o felie de prăjitură cu ciocolată, dacă să muncești sau nu în pauza de prânz ori dacă să-ți acorzi permisiunea să dansezi în picioarele goale în ploaie.
În copilărie, ți-ai conceput răspunsurile la întrebările eterne, conștient sau nu, mai ales observând cum își trăiau viața părinții tăi (și alți maturi). Care erau prioritățile lor. Cum își petreceau timpul. Cum se purtau unii cu ceilalți. Cum te tratau pe tine. Cum făceau față emoțiilor. Cum se descurcau cu problemele sau conflictele. Cum luau deciziile. Ce considerau că ar fi fost bine și rău. Și mesajele referitoare la Dumnezeu pe care le-ai primit de la familie, prieteni, școală, religie și cultura din jurul tău. Aproape toate propozițiile pe care le formulăm și toate acțiunile pe care le întreprindem dezvăluie ceva legat de cosmologia din mintea noastră. Ca adult, aceste concepții vechi tind să ți se furișeze în subconștient, iar, dacă nu reconsideri și nu ai alte opțiuni, ele pot să aibă o influență uriașă asupra modului în care îți vezi viața. Și, după cum vom observa, felul în care te vezi pe tine însuți și în care îți vezi viața înseamnă totul.
~~ Acolo unde este iubire, nu există frică. ~~
În opinia mea, există trei mituri fundamentale ale creației, care pot fi atribuite la modul general religiei, științei și misticismului. Nu trebuie să iei acum o decizie despre ce mit al creației să alegi, însă trebuie să fii conștient de aceste modalități diferite de percepere a realității și de modul în care te modelează și te controlează. Altfel, s-ar putea ca ideile din capitolele care urmează să ți se pară stânjenitoare, fără să-ți dai seama de ce.
Majoritatea religiilor lumii (și într-o mare măsură filosofia New Age) promovează ideea că viața este o încercare, un test, o provocare sau o misiune, că pământul este o școală de corecție pentru sufletele rătăcire și că scopul vieții este să te „perfecționezi”. Te afli în această lume pentru a învăța niște lecții. Te afli în această lume pentru a-ți dovedi că ești bun și că meriți. Mesajul este acela că trebuie îndreptat ceva ce este în neregulă cu tine (sau cu lumea), că ești inadecvat, că trebuie să-ți cauți izbăvirea ori să îndeplinești o sarcină sau o misiune necunoscută. Iar, dacă reușești, îți vei căpăta recompensa în lumea de dincolo (sau cel puțin îți vei consuma karma negativă). Acest mit al creației presupune implicit că Pământul este o lume decăzută, o vale a plângerii, și că Dumnezeu și Raiul se află altundeva, departe, departe de tot. Ești exilat de pe tărâmul făgăduinței. Adeseori, acest mit plasează chipul neînduplecat al unui Tată undeva în ceruri, cu un deget acuzator indreptat spre tine, Tată care îți acordă stele de aur de fiecare dată când ești bun în ochii lui și te copleșește cu puncte negre pentru fiecare gând ori faptă „păcătoasă”. Sau care îți dă puncte pentru munca asiduă pentru suferințe și sacrificiul de sine. Și te îndeamnă să-ți călăuzești viața după texte străvechi și prăfuite sau după norme sociale, ori răspunzând la nevoile sau așteptările celorlalți, în loc să te lași călăuzit din lăuntrul tău.
Această cosmologie se bazează pe Judecata de apoi sau pe iubirea condiționată. Judecata aceasta – împărțirea lumii în bun și rău, în corect și greșit îți distruge pacea lăuntrică și este sursa tuturor războaielor, vrajbei și conflictelor de pe planetă. Cu toate acestea, a fost încurajată mii de ani de religii care ne îndeamnă „să fim buni” pornind de la ipoteza că, dacă impulsurile și dorințele nu sunt ținute sub control, devenim irnorali si distructivi. În esență, suntem considerați ca fiind inerent răi. Și problema este că, definind o parte din noi înșine (sau din ceilalți) ca fiind rea sau greșită, suntem aruncați în conflict. Când consideri viața o luptă între bine și rău – o bătălie pe care este posibil să o câștigi sau să o pierzi, zi de zi – trebuie să fii atent la maximum și să faci eforturi să fii cât se poate de bun. Și să te asiguri că si ceilalți sunt buni. Și să tragi cu coada ochiului la cei care sunt răi!
Când află că Moș Crăciun vine doar dacă a fost „bun” sau descoperă că va fi pedepsit dacă este „rău,” copilul învață acest mit dur al creației. Fii cuminte! Fă ce ți se spune. Fă-le pe plac celorlalți! Lasă-ți de-o parte dorințele și nevoile. Așa vei fi recompensat. Mâine. Sau poimâine. Ori după ce vei muri. Între timp, recompensa ta va fi aprobarea celorlalți, succesul în lume sau aureola caldă a virtuții. Însă prețul pe care îl plătești este că alții te modelează si te controlează. Când ești învățat să fii bun, nu înveți să fii cu adevărat tu însuți sau să te iubești pe tine însuți. Dacă se întâmplă ceva rău, consideri că ai fost pedepsit sau pus la încercare. Înveți să-ți reprimi propriile emoții și dorințe, in speranța deșartă de a obține sau a merita iubirea. Prioritatea ta este să fii bun si perfect în ochii celorlalți. Ești călăuzit din afara ta și înveți să te conformezi. Te ascunzi în spatele rolurilor și faci exact ceea ce se așteaptă din partea ta. Sari prin inele ca să le faci altora pe plac. Îți cultivi un judecător sau un critic interior care te ține pe tine (și pe alții) sub control. Îți este din ce în ce mai dificil să te relaxezi. Trăiești în frică și nesiguranță, mergând în permanență pe coji de ouă, de vreme ce ai fost Învățat că iubirea este condiționată. Ești iubit dacă ești bun și perfect. Esti iubit dacă te comporți așa cum își doresc ceilalți. Ceea ce nu înseamnă nici pe departe iubire. Cel mult aprobare.
~~ Dragostea este ceea ce rămâne după ce te eliberezi de frică și judecată. ~~
MITUL DOI: VIAȚA ESTE UN ACCIDENT
Un mit al creației mai recent a apărut, în secolul al XVII-lea, când știința a fost separată în mod oficial de religie. Acest mit sugerează că viața pe pământ constituie un accident aleatoriu, statistic. Un accident atât de improbabil, Încât este cât se poate de miraculos, dar rămâne accident. În societatea occidentală, acesta este mitul acceptat în general ca reprezentând „bunul simț”, astfel încât purtăm cu toții și acest mit în mințile noastre. Potrivit acestui mit, suntem ființe izolate, care se vântură prin spațiu pe o bucată de stâncă inertă, într-un univers întunecat si gol. Numai materia solidă pe care o poți vedea și atinge este reală. Viața începe cu concepția și moartea este sfârșitul ei. Existența lui Dumnezeu, a îngerilor și a tărâmurilor nevăzute este considerată inutilă și irelevantă ori chiar este respinsă ca nefiind altceva decât o fantezie copilărească.
Ca aspect pozitiv, acest mit se descotorosește de zeul care judecă și aruncă fulgere când nu este mulțumit. Ca aspect negativ, suntem considerați victime nefericite ale norocului, șansei și coincidenței. |
Adevăr Divin
