1. Cabinetul clarvăzătorului
Adăpostit sub prelata unei vechi prăvălii de discuri, Saul simțea că ploaia aceea torențială e o metaforă a vieții lui. Perdeaua înghețată care lovea dalele din Williamsburg îl duse cu gândul la sumedenia de catastrofe și decepții care-l biciuiau încă de când dobândise uzul rațiunii. După ce renunțase la facultate, părăsind California natală pentru cartierul acela din Brooklyn, visase la tot felul de succese. Cum cânta Frank Sinatra: „Dacă reușești aici, să reușești oriunde”. Totuși, mulți ani mai târziu, singurul lui succes era că rămăsese în viață. Cu toate celelalte îi mersese din ce în ce mai rău. Ca o mică dovadă, în după-amiaza acelei zile de luni nu avea nici măcar o umbrelă ca să poată traversa strada. De aceea aștepta ca furtuna să se domolească. O firmă luminoasă pâlpâia pe cealaltă parte a străzii, dar ploaia nu-l lăsa să citească ce scrie. Trecuse prin fața acelui magazin de zeci de ori, dar niciodată nu catadicsise să citească. Era în firea lui să nu se uite cu atenție la lucruri, cu excepția celor care-l izbeau direct în față. Semaforul se făcu verde, dar Saul nu se mișcă din loc. Apoi se făcu roșu. Și din nou verde. Dârdâind de frig, își petrecu timpul privind la mașinile care traversau acea arteră din cartierul evreiesc din Brooklyn. În cartierul lui trăiau mulți oameni înstăriți; văzu două Mercedesuri ultimul tip, o Tesla X și chiar o limuzină lungă, cu geamuri fumurii. | 
Adevăr Divin
