De cât de mult creier avem cu adevărat nevoie?

Contrar credinței populare, folosim mai mult de 10% din creier, dar nici chiar neuroștiințele moderne nu ne pot spune cât anume din creier utilizăm într-un moment dat sau în general. Știm că o parte surprinzător de mare din masa cerebrală poate să sufere leziuni sau să se piardă fără ca noi să ne pierdem funcții precum limbajul, gândirea și emoțiile, ce par să constituie esența experienței umane. Să-nsemne oare asta că pierderea câtorva celule nervoase ici-colo este un fenomen de care nici măcar nu ne dăm seama?
Oamenii sunt fascinați de creier și de minte, fie căutând să se înțeleagă mai bine pe ei înșiși și pe cei din jur, fie minunându-se cât de complicat e creierul și câte secrete ascunde încă. Mulți autori au încercat să arate cum funcționează mintea și la ce strălucită desăvârșire poate ajunge; în schimb cartea de față, De cât de mult creier avem cu adevărat nevoie?, vă provoacă să priviți creierul din altă perspectivă. În loc să ne concentrăm pe cât de multe lucruri minunate poate face creierul, pornim de la întrebarea dacă am putea trăi satisfăcător fără o parte din el.
Această carte vizează să pună-n lumină capacitățile creierului uman – atât în condiții optime, cât și în condiții mai proaste, atât în trecut și prezent, cât și în viitor – și să reflecteze la ce s-ar întâmpla fără ele. Sunt prezentate ipoteze provocatoare, experimente fascinante și puncte de vedere ale unor profesioniști. Pentru a vă ajuta să parcurgeți cartea, am împărțit-o în patru părți care pot fi rezumate astfel: Partea întâi – cine suntem, ca oameni, și cum am ajuns aici; Partea a doua – variațiile normale ale creierului; Partea a treia – ce se-ntâmplă când în creier nu e totul așa cum ar trebui să fie; și Partea a patra – în ce direcție evoluează creierul în timpul vieții noastre și dincolo de ea, în viitor.
Vom reflecta la evoluția omului, întrebându-ne de ce avem de la bun început un creier atât de mare și ce anume ne diferențiază de celelalte specii. Apoi ne vom gândi ce anume trebuie să poată face un creier funcțional, de la nivelul de bază al supraviețuirii până la nivelurile cele mai înalte ale realizărilor omenești. Pentru asta vom examina date privind dezvoltarea creierului pe toată durata vieții și vom analiza efectele leziunilor cerebrale, ale dezvoltării anormale și ale bolilor degenerative. Vom arăta ce însemnătate are variația normală a dimensiunii și structurii creierului între cele două sexe și în cadrul diverselor populații pentru relația dintre biologia și iscusința creierului și alte funcții cognitive. Ținând cont de tot ce știm despre variația normală a funcției cerebrale și ana-lizând în paralel cazurile unor oameni care trăiesc fără un creier complet funcțional, vom încerca să aflăm dacă avem cu-adevărat nevoie de un creier atât de mare și dacă micșorarea lui cât de puțin chiar ne poate face vreun rău. în final, ne vom uita în globul nostru de cristal și vom încerca să vedem ce posibilități există pe viitor pentru creierul nostru, în condiții optime de hrană, educație și îngrijire medicală, precum și ce posibilități există de a înlocui sau repara celulele cerebrale care se defectează ori îmbătrânesc.

Mulțumiri ... 9 Introducere: Abordarea problemei ... 11

PARTEA ÎNTÂI Fondul problemei

1. Șeful clasei: De ce au oamenii un creier atât de mare? ... 23
2. A fi om: De ce avem nevoie de creier și care părți din el sunt importante cu-adevărat? ... 49

PARTEA A DOUA Oamenii sunt diferiți

3. Bărbații: Chiar contează dimensiunea? ... 67 4. În floarea vieții: Când o trăim, mai precis? ... 91 5. Zile bune și zile rele: Cum variază funcționarea creierului de la o clipă la alta? ... 112

PARTEA A TREIA Dincolo de limite

6. Ceva lipsește: Putem funcționa normal fără un creier complet? ... 143
7. Sub asediu: Cum reacționează creierul când părți din el se deteriorează? ... 171

PARTEA A PATRA Viitorul perfect

8. Creierul optimizat: Cât de mult se poate îmbunătăți creierul uman în cursul vieții? ... 201
9. În curând, cu un creier-anexă: Putem oare păstra și chiar îmbunătăți puterea creierului prin mijloace artificiale? ... 226

Bibliografie ... 255
Indice ... 281

Pe lângă această categorisire, vom urmări un fir comun: atrofia cerebrală. Răspunsul obișnuit al creierului în fața unui atac este să se micșoreze, fie pe anumite regiuni, fie în întregul lui. Acest fenomen se întâlnește frecvent, dar nu e clar ce consecințe concrete are această micșorare și dacă este sau nu o probă că ne-am putea descurca și fără întregul creier.

PROBLEMELE MOTORII

Să începem analizând situațiile în care creierul e atacat în așa fel încât sunt afectate în principal funcțiile motorii. Cum răspunde creierul când cineva are o boală care-i erodează lent capacitățile fizice? Există multe boli care-i pot afecta unui om controlul motor, dar vom prezenta pe scurt doar două dintre ele: scleroza multiplă și afecțiunile neuromotorii.
Personalitate binecunoscută din mass-media, Jack Osbourne, fiul cântărețului heavy metal Ozzy Osbourne, și-a dat prima oară seama că ceva e în neregulă cu el când a început să nu mai vadă aproape deloc cu ochiul drept. A fost diagnosticat cu scleroză multiplă remisivă recidivantă (SM) în 2012, pe când totul îi mergea bine în viață și soția sa tocmai născuse un copil.
SM este una dintre cele mai comune boli ale sistemului nervos central: aproximativ două milioane și jumătate de oameni din lume o au. Ca și Jack, cei mai mulți oameni cu SM au vârsta cuprinsă între 20 și 40 de ani la diagnosticare. Scleroza multiplă este o boală cronică ce distruge nervii din măduva spinării și din creier, inclusiv nervii optici. Sistemul imunitar atacă teaca protectoare de mielină care acoperă nervii, iar această distrugere întrerupe comunicarea dintre creier și restul corpului, rezultând o gamă largă de simptome. Mielina alterată formează un țesut cicatricial (scleroză), iar persoanele cu SM dezvoltă arii multiple de țesut cicatricial ca răspuns la leziunile nervilor, de unde denumirea de „scleroză multiplă".
Pacienții cu SM fac de obicei una din cele patru forme de boală, cu efecte care merg de la nesemnificative la severe. În funcție de locul unde se produce leziunea nervilor, printre simptome se pot regăsi oboseala și diverse probleme de control muscular, echilibru, vedere sau vorbire, mobilitate și cogniție (probleme legate de gândire, învățare și planificare). La Jack, problemele de vedere au fost primele semne că ceva e în neregulă; la alții, SM debutează altfel, cu probleme bruște de mobilitate sau de echilibru.
Nu doar diverși neuroni sunt deteriorați, ci apar și alte modificări semnificative în creier. Creierul se poate micșora pe măsură ce celulele nervoase sunt distruse de boală. Micșorarea creierului sau „atrofia" e observabilă chiar de la primele semne de SM și este un indicator standard folosit în imagistică pentru a evalua extinderea bolii la pacienții în cauză. Scăderea în volum a creierului este socotită parte din explicația gradului de dizabilitate fizică și deteriorare cognitivă în scleroza multiplă. În mod surprinzător, materia cenușie și materia albă par să fie afectate diferit de SM: materia cenușie se atrofiază mai mult (deși nu e încă limpede dacă ea suferă distrugerile cele mai mari, sau materia albă). Dacă una este mai importantă decât cealaltă, poate că în viitor asta ne va spune cât de mult ne e necesară fiecare din ele pentru a funcționa eficient și dacă ne putem permite să pierdem ceva materie cenușie sau albă fără să avem probleme.
Ne-am putea întreba de ce, dacă e vorba de o boală degenerativă incurabilă, ne mai obosim să măsurăm cât pierde creierul în volum. Ei bine, în primul rând micșorarea creierului ne dă câteva indicii biologice despre ce se întâmplă în creier pe parcursul bolii

Creierul e un organ care se modelează singur în concordanță cu mediul în care se dezvoltă. Când ne gândim la puterile și slăbiciunile creierului din viitor avem în vedere mai degrabă felul în care experiențele din primii ani de viață vor modela natura creierului fiecăruia, și nu atât procesele evolutive lente. Puține dintre schimbările pe care le-am menționat aici vor afecta succesul reproductiv; într-adevăr, cum educația și veniturile mai bune tind să reducă numărul de copii pe care-i va avea o femeie, s-ar putea ca, cu cât un creier devine mai performant, cu atât să apară un număr mai mic de copii care să-i moștenească genele. Schimbarea vremurilor va favoriza, se pare, creierul cu rezistență diferită față de cele selectate până acum în istoria omenirii. La ce ne-am putea aștepta să fie mai performant creierul în viitor? Așa cum am arătat mai devreme, fiindcă ne folosim mai puțin marile grupe de mușchi și mai mult abilitățile motorii de finețe, ne-am putea aștepta la o oarecare redistribuire a spațiului ocupat de ariile de control al mișcărilor din cortexul motor și la o modificare a cerebelului. Dacă roboții și alte forme de inteligență artificială vor prelua multe dintre activitățile mai puțin calificate și mai slab remunerate din industria turismului, a comerțului cu amănuntul, a fabricilor și a serviciilor, oare va face asta ca mai mulți oameni să aibă mai mult timp liber pentru a lua parte la activități creatoare? Dacă da, asta ar putea întări conexiunile din cadrul „rețelei neuronale implicite", o rețea de interacțiuni între ariile cerebrale care e în mod special activă atunci când mintea rătăcește și în decursul rezolvării de sarcini bazate pe imaginație. Iar pe măsură ce medicamentele, terapiile genetice și protetica neuronală devin mai eficiente, vor beneficia oare oamenii sănătoși de ele, deschizându-li-se astfel probabil noi orizonturi senzoriale, cum ar fi capacitatea de a vedea în ultraviolet sau de a percepe câmpurile magnetice? Răspunsurile la aceste întrebări depind în mare măsură de alegerile pe care le fac societățile: aspectul creierului nostru din viitor va fi determinat atât de progresele legislative și politice, cât și de cele tehnologice. Există o modalitate prin care înclinăm activ balanța în privința evoluției fizice a creierului. Ne-am început discuția despre limitele creierului uman arătând că dimensiunea capului la naștere e hotărâtoare pentru cât de mare și de bine dezvoltat va fi creierul bebelușului. Progresele din medicina obstetrică, și mai ales creșterea rapidă a numărului de nașteri prin cezariană ca modalitate de aducere sigură pe lume a unui copil de talie mare, înseamnă că presiunea evolutivă s-ar putea reduce azi aproape complet pentru majoritatea femeilor din țările dezvoltate. Având în vedere că circa un sfert dintre copii se nasc prin cezariană în țări precum Anglia și Statele Unite, se estimează că acest fenomen a dus deja la o creștere cu 10-20% a numărului de copii de talie mare născuți în siguranță de către femei cu pelvis îngust (deși nou-născuții de talie mai mare nu au neapărat și un creier mai bun). Există, într-adevăr, câteva funcții cerebrale care, potrivit estimărilor, vor deveni mai slabe la generațiile viitoare. La fel cum telefoanele mobile au făcut să nu mai avem nevoie să ne amintim datele de contact ale cunoscuților, tehnologia va continua să ne scutească de nevoia unor abilități pe care, în mod tradițional, le dobândeam prin stăruință și exercițiu. Mașinile care se conduc singure, de exemplu, nu doar ne vor scuti să învățăm cum să ținem echilibrul între ambreiaj, accelerație și frână, ci vor reduce și orele de concentrare necesare pentru a străbate traseele aglomerate. Vor apărea oare anumite sarcini noi (care cer abilități dobândite tot prin efort) care să înlocuiască până și examenul pentru obținerea permisului auto ca rit de trecere spre maturitate? Sau pur și simplu nou-născuții de astăzi vor avea o atenție redusă fiindcă nu sunt niciodată nevoiți să facă ceva atât de dificil precum o lungă călătorie spre casă pe o autostradă aglomerată?