Premiul Iasnaia Poliana 2016
O lume în care personajele și întâmplările
conturează o realitate simbolică, extrasă din amănuntele vieții de zi cu zi, o
iubire târzie care salvează lumea, un sat de piatră aflat pe vârful unui munte
armean, unde magia și misterul și-au păstrat neatinse puterile. Cu o somptuoasă
imaginație și o atenție deosebită pentru detaliile cele mai fine, Narine
Abgarian construiește un univers în care cititorul își dorește să zăbovească
mult după ce povestea s-a sfârșit.
În Maran, viața este suspendată între realitate și
basm, într-un timp care prinde contur încet-încet, luând dureros forma
istoriei. Războiul și dezastrele naturale au zdruncinat în nenumărate rânduri
pacea fragilă a oamenilor. Anatolia, a cărei viață, nu mai puțin decât a
celorlalți, a fost marcată de suferință, moarte, luptă și îndârjire, dar și de
evenimente providențiale și semne inexplicabile, este, la 58 de ani, cea mai
tânără locuitoare a micii așezări din vârf de munte. Ș;i crede că viața ei, ca
și a satului, se apropie de sfârșit, fără să știe că va fi, de fapt, purtătoarea
miracolului care va face totul să renască. Iar timpul este învins.
„Am vrut să scriu o carte al cărei sfârșit să ofere
speranță. Omenirea are mare nevoie de speranță, de povești despre bine.“
—
NARINE ABGARIAN |