Pacea începe în noi

Cuvânt înainte ... 7 Introducerea editorului ... 9

Partea I. Respiră! Ești încă în viață

O nouă zi 17

Păpădia are zâmbetul meu 18

Respirația conștientă 19

Momentul de față – un moment minunat 20

Gândește mai puțin 21

Cum să-ți cultivi conștiența în fiecare clipă 22

Oriunde 25

Meditația în poziția șezând 26

Clopotele prezenței 27

Prăjitura copilăriei 29

Meditația mandarinei 29

Euharistia 30

Mâncatul conștient 31

Spălatul vaselor 34

Meditația în mers 34

Meditația la telefon 36

Meditația la volan 37

Compartimentare 40

Respirația și cositul 41

Lipsa scopului 42

Viața noastră este o operă de artă 44

Speranța ca un obstacol 45

Intuiția florii 46

0 cameră dedicată respirației 48

Să ne continuăm călătoria 50

Partea a II-a. Transformare și vindecare

Un râu de sentimente 55

Non-chirurgie 56

Transformarea emoțiilor 56

Conștientizarea furiei 59

Lovirea pernei 61

Meditația în mers atunci când suntem furioși 62

Fierberea cartofilor 63

Sursa furiei 64

Nodurile interne 65

Conviețuirea 67

Calitatea 68

Privește-ți mâinile 69

Părinții 70

Hrănește semințele sănătoase 72

Ce e bine? 75

Învinovățirea nu ajută la nimic 76

Înțelegerea 77

Iubirea adevărată 77

Meditația asupra compasiunii 78

Meditația asupra iubirii 81

Meditația îmbrățișării 82

Investește în prieteni 83, Bucuria de a-ți îmbrățișa nepoții 83

O comunitate a traiului conștient 84

Prezența implicată 85

Partea a III-a. Pacea este în fiecare pas pe care îl faci

Interexistența 89

Flori și gunoaie 90

Cultivarea păcii 92

Nondualitatea 93

Vindecarea rănilor de război 94

Soarele – inima mea 96

A privi în profunzime 97

Arta de a trăi conștient 98

Cultivarea prezenței 100

Scrisoare de dragoste către autorități 101

Cetățenia 102

Protejarea minții 104

Cauzele războiului 104

Asemenea unei frunze, avem multe tulpini 106

Suntem cu toții conectați 107

Reconcilierea 109

Spune-mi pe adevăratele mele nume 110

Suferința hrănește compasiunea 113

Iubirea în acțiune 114

Râul 117

În pragul secolului XXI 119

Despre autor ... 121

Meditația în poziția șezând

Cea mai stabilă poziție de meditație este în șezut, pe o pernă, cu picioarele încrucișate. Alege o pernă de grosimea potrivită. Pozițiile lotus și semilotus sunt excelente pentru a asigura stabilitatea corpului și a minții. Pentru a te așeza într-una dintre aceste poziții, încrucișează-ți ușor picioarele, punând unul dintre ele (semilotus) sau pe ambele (lotus) pe coapsa opusă. Dacă poziția lotus ți se pare dificilă, poți sta pur și simplu cu picioarele încrucișate (turcește) sau în orice altă poziție care ți se pare confortabilă. Ține spatele drept, ochii întredeschiși și mâinile așezate confortabil în poală. Dacă preferi, poți sta pe un scaun, cu tălpile pe sol și mâinile în poală. Sau poți să te întinzi pe podea, pe spate, cu picioarele întinse, puțin depărtate, și brațele de o parte și de alta a corpului, de preferință cu palmele în sus. Dacă în timpul meditației încep să-ți amorțească sau să te doară picioarele, afectându-ți concentrarea, poți schimba poziția. Dacă faci asta încet și cu atenție, urmărindu-ți respirația și fiecare mișcare a corpului, nu-ți vei pierde nici măcar o clipă concentrarea. Dacă durerea se agravează, ridică-te în picioare, plimbă-te încet și cu atenție, iar când ești pregătit, așază-te la loc.
În unele centre de meditație, participanții nu au voie să se miște pe parcursul perioadelor de meditație în poziția șezând. Adeseori trebuie să suporte un disconfort destul de mare. După mine, nu este un lucru firesc. Când o parte a corpului amorțește sau doare, înseamnă că vrea să ne spună ceva și trebuie s-o ascultăm. Medităm pentru a cultiva pacea, bucuria și nonviolența, nu pentru a îndura tensiuni fizice sau pentru a face rău propriului corp. Schimbarea poziției picioarelor sau o scurtă plimbare meditativă nu îi deranjează foarte mult pe ceilalți, iar pe noi ne ajută foarte mult.
Uneori, putem folosi meditația ca pe un mijloc de a ne ascunde de noi înșine și de viață, asemenea unui iepure care se adăpostește în vizuina sa. Asta ne permite să evităm unele probleme pentru un timp, dar când ieșim din vizuină, trebuie să le înfruntăm din nou. De pildă, dacă practicăm meditația foarte intens, e posibil să simțim un fel de ușurare, deoarece ne epuizăm energia în loc să o folosim pentru a înfrunta dificultățile. Dar când energia revine, revin și problemele.

Trebuie să practicăm meditația cu grijă, dar în mod constant, în viața de zi cu zi, fără să pierdem nici o ocazie de a explora în profunzime adevărata natură a vieții, inclusiv problemele cotidiene. Acest mod de practică ne permite să stabilim o comuniune profundă cu viața.

Clopotele prezenței

În tradiția mea, folosim clopotele din templu pentru a ne aminti Să revenim în momentul prezent. De fiecare dată când auzim sunetul clopotului, punem capăt discuțiilor, punem capăt gândurilor și revenim la noi înșine, inspirând și expirând – și zâmbind. Orice am face, ne oprim pentru o clipă și doar ne bucurăm de respirație. Uneori recităm următorul vers:

Ascultă, ascultă. Acest cântec minunat mă readuce în adevăratul meu sine.

Asemenea unei frunze, avem multe tulpini

Într-o zi de toamnă, mă aflam într-un parc, absorbit în contemplarea unei frunzulițe splendide, în formă de inimă. Avea o culoare roșiatică și abia se mai ținea de o ramură, gata să cadă. Am petrecut mult timp alături de ea și i-am pus o seamă de întrebări. Am aflat că frunza fusese mama copacului. De obicei avem impresia că mama este copacul și frunzele sunt copiii lui, dar în timp ce mă uitam la frunză, am văzut că și ea era mama copacului. Seva absorbită de rădăcini conține doar apă și minerale - insuficient pentru a hrăni copacul. De aceea este distribuită la nivelul frunzelor, care transformă seva brută într-o sevă mai elaborată și, cu ajutorul soarelui și al dioxidului de carbon, o retransmit copacului pentru a o folosi drept hrană. Prin urmare, frunzele sunt la rândul lor mama copacului. De vreme ce frunza este atașată de copac printr-o tulpină, este limpede că între ele există această comunicare.
Noi nu mai avem o tulpină care să ne lege de mama noastră, dar când eram în pântecele ei, aveam o tulpină foarte lungă – cordonul ombilical. Oxigenul și hrana de care aveam nevoie ne erau transmise prin această „tulpină". Dar în ziua în care ne-am născut, cordonul ombilical a fost tăiat și ni s-a oferit iluzia că am devenit independenți. Acest lucru nu e adevărat. Continuăm vreme îndelungată să depindem de mama noastră - și avem totodată multe alte mame. Pământul este mama noastră. Suntem legați de ea prin numeroase tulpini. Există și tulpini care ne leagă de nori. Dacă n-ar exista nori, n-am avea apă de băut. Corpul nostru conține cel puțin 70% apă, iar tulpina care ne conectează cu norii este cât se poate de reală. La fel și în ceea ce privește râul, pădurea, tăietorul de lemne și fermierul. Avem sute de mii de tulpini care ne leagă de tot ceea ce există, sprijinindu-ne și contribuind la existența noastră. Vezi legătura dintre mine și tine? Dacă tu nu ai fi aici, n-aș fi nici eu. Fără nici o îndoială. Dacă nu vezi încă această legătură, te rog să privești mai adânc și sunt sigur că o vei vedea. Am întrebat frunza dacă se temea, fiindcă era toamnă și alte frunze cădeau. Frunza mi-a răspuns: „Nu. Toată primăvara și vara am fost plină de viață. Am muncit din greu ca să hrănesc copacul, iar acum o bună parte din mine se află în copac. Nu sunt limitată la această formă. Sunt în același timp întregul copac, iar când mă voi întoarce în pământ, voi continua să hrănesc copacul. De aceea nu-mi fac nici un fel de griji. Când mă voi desprinde de această ramură și voi pluti spre pământ, îmi voi lua rămas-bun de la copac și-i voi spune: «Ne vedem în curând»".
În ziua aceea bătea vântul și, după o vreme, am văzut cum frunza s-a desprins de pe ramură și a plutit spre pământ, dansând cu bucurie, deoarece se vedea deja pe sine una cu copacul. Era fericită. Mi-am plecat capul, știind că am de învățat foarte multe de la frunza aceea.

Suntem cu toții conectați

Milioane de oameni fac sport. Dacă îți place să joci fotbal sau baseball, probabil îți alegi o echipă și te identifici cu ea. Probabil vei urmări meciurile cu entuziasm și disperare. Poate că uneori mimezi o lovitură cu piciorul sau un balans ca să-i dai mingii un impuls. Dacă nu ai o echipă favorită, meciul nu are nici un haz.