Tăcere. Stând în tăcere, rugându-mă, meditând,
concentrându-mă pe respirație, timp de zece minute. Am simțit cum tensiunea
slăbește și un sentiment de calm îmi umple trupul și îmi limpezește mintea. Era
diferit de haosul caracteristic dimineților mele agitate. Pentru prima dată, de
multă vreme, mă simțeam împăcat.
Lectura. Cum mereu am găsit pretexte pentru a nu citi,
eram încântat să îmi fac timp în această dimineață și să încep ceea ce speram
să devină un obicei permanent. Am luat de pe raft cartea lui Napoleon Hill
Think and Grow Rich. Ca în cazul celor mai multe dintre cărțile mele, era una
pe care am început-o, dar pe care nu am terminat-o niciodată. Am citit timp de
zece minute și am notat câteva idei pe care îmi doream să le implementez în
ziua aceea. Mi-am amintit că este nevoie de o singură idee ca să îți schimbe
viața și m-am simțit motivat.
Afirmațiile. Cum niciodată nu am avut puterea
afirmațiilor, mi se părea extraordinar ca în sfârșit să citesc cu voce tare
afirmația de încredere în sine din cartea lui Napoleon Hill. Afirmația îmi
reamintea cu tărie de potențialul nelimitat aflat în interiorul meu — în
interiorul fiecăruia dintre noi. M-am hotărât să scriu afirmația. Am notat ceea
ce îmi doream, cine eram hotărât să devin și ce doream să fac pentru a-mi
schimba viața. M-am simțit responsabilizat.
Vizualizarea. Am dat panoul dorințelor jos de pe
perete. Îl creasem după ce am văzut filmul The Secret. Rareori îmi făceam timp
să mă uit la el, darămite să îl folosesc ca pe instrumentul de vizualizare care
trebuia să fie. Timp de zece minute, atenția mea s-a mutat de la o imagine la
alta, oprindu-se asupra fiecăreia ca să închid ochii și să simt, cu fiecare
fibră a ființei mele, cum ar fi ca fiecare să existe în viața mea. M-am simțit
inspirat.
Jurnalul. Mai departe am deschis unul dintre
numeroasele jurnale goale pe care le-am cumpărat de-a lungul anilor. Ca în
toate celelalte, nu reușisem să scriu mai mult de câteva zile, o săptămână cel
mult. În ziua aceasta am scris că eram recunoscător pentru viața mea. Aproape
imediat am simțit cum depresia se ridică, precum o ceață grea care apăsase asupra
mea. Nu dispăruse de tot, dar se simțea mai puțin. Prin simplul fapt că
scrisesem aceste lucruri pentru care eram recunoscător, mi-am îmbunătățit
starea de spirit. Mă simțeam recunoscător.
Exerciții fizice. În cele din urmă m-am ridicat de pe
canapea, amintindu-mi ceea ce Tony Robbins repetase de atâtea ori: mișcarea
creează emoția. M-am întins pe podea și am făcut flotări până când n-am mai
putut să mă ridic. M-am întors după aceea pe spate și am făcut atâtea abdomene
cât mi-au permis mușchii mei abdominali lipsiți de condiție fizică. Având încă
șase minute rămase, am introdus în DVD player unul dintre CD-urile de yoga ale
logodnicei mele și am executat primele șase minute de program. Mă simțeam
energizat.
Era incredibil! Experimentasem deja una dintre cele mai
pline de împăcare, de motivație, responsabilizare, inspirație, recunoștință și
energie zile din viața mea și era abia 6 dimineața!
Un miracol, nici mai mult, nici mai puțin
În următoarele câteva săptămâni, am
continuat să mă trezesc la 5 dimineața și să îmi desfășor rutina de 60 de
minute de dezvoltare personală. După aceea, incredibil de fericit pentru felul
în care mă simțeam și progresul pe care îl înregistrasem datorită rutinei mele
de dimineață, mi-am dorit mai mult! Așa că, într-o seară, pe când mă pregăteam
de culcare, am făcut ceea ce pe atunci părea de negândit: am pus ceasul să sune
la ora 4 dimineața. Pe când adormeam, în seara aceea, m-am întrebat dacă eram
în toate mințile.
Meditația Dimineții miraculoase
Iată o meditație simplă, pas cu pas, pe
care o poți folosi în timpul Dimineții miraculoase, chiar dacă nu ai mai
meditat niciodată până acum.
• Înainte să începi meditația, este important să îți
pregătești mintea și să îți stabilești așteptările. Este momentul să îți
liniștești mintea și să renunți la nevoia compulsivă de a te gândi permanent la
ceva — că retrăiești trecutul sau îți faci griji pentru viitor — fără însă să
trăiești cu totul în prezent. Este momentul în care trebuie să lași în urmă stresul,
să iei o pauză de la griji și să fii cu totul prezent în acest moment. Este
timpul să accesezi esența persoanei care ești cu adevărat — să mergi mai
profund decât ce ai, ce faci sau etichetele pe care le-ai acceptat ca definind
„cine ești" — lucru pe care cei mai mulți oameni nu au încercat vreodată
să îl facă. Accesarea acestei esențe a cine ești cu adevărat este adesea numită
„doar a exista". Fără gânduri, fără să faci nimic, doar exiști. Dacă ți se
pare un lucru prea neobișnuit sau prea „new-age", nu are nimic. Și eu
gândeam la fel. Asta se întâmplă probabil pentru că nu ai mai încercat
nicio-dată. Dar, din fericire, o vei face acum.
• Găsește un loc liniștit, confortabil, în care să stai.
Poți sta în capul oaselor pe canapea, pe un scaun, pe podea sau pe o pernă,
pentru mai mult confort.
• Stai cu spatele drept, cu picioarele încrucișate. Poți
închide ochii sau poți privi spre podea, cam la o jumătate de metru în față.
• Începe prin a te concentra pe respirație, ușor și adânc.
Inspiră pe nas, expiră pe gură și ai grijă să respiri mai degrabă cu abdomenul
decât cu pieptul. Respirația cea mai eficientă ar trebui să îți umfle mai mult
abdomenul, nu pieptul.
• Începe să măsori respirația; inspiră adânc numărând 3
secunde, ține-ți respirația timp de 3 secunde... Și expiră încet numărând alte
3 secunde. Simte cum gândurile și emoțiile se liniștesc în timp ce te
concentrezi pe respirație. Fii conștient de faptul că, pe măsură ce te
străduiești să îți aduci mintea la tăcere, gândurile încă îți vor mai da
târcoale. Ia act de ele și lasă-le să plece, revenind mereu la concentrația
asupra respirației.
• Este momentul de a renunța la nevoia compulsivă de a te
gândi permanent la ceva. Este momentul să uiți de stres și să iei o pauză de la
griji și probleme. Este timpul să fii cu totul prezent în acest moment. Faptul
acesta este adesea numit a exista. Fără să gândești, fără să faci, doar exiști.
Continuă să urmărești respirația și imagi-nează-ți că inhalezi o energie
pozitivă, iubitoare, pașnică și expiri toate grijile și stresul. Savurează
liniștea. Savurează momentul. Doar respiră... doar există.
• Dacă constați că ai un flux constant de gânduri, te-ar
putea ajuta să te concentrezi pe un singur cuvânt sau pe o frază și să o repeți
iarăși și iarăși, pe măsură ce inspiri și expiri. De exemplu, ai putea încerca
ceva de felul acesta: (inspiri) „respir în liniște..." (în timp ce expiri)
„expir iubire... inspir pace..." (inspiri)... „expir iubire..."
(expiri)... Poți înlocui cuvintele pace și iubire cu altele despre care crezi
că vrei să le ai mai mult în viață (încredere, credință, energie etc.) și să le
oferi mai mult lumii.
• Meditația este un dar pe care poți să ți-l oferi în
fiecare zi. Este cu adevărat un dar incredibil. Timpul pe care îl petrec
meditând a devenit una dintre părțile preferate ale zilei. Este un moment în
care poți fi liniștit, în care simți recunoștința și este un timp petrecut
departe de factorii de stres și de grijile zilnice. Gândește-te că meditația
zilnică este o vacanță temporară de la problemele tale. |