Love is fun - iubirea și sexul, în același pat

Bărbații și femeile nu vin din civilizații diferite; ambele sexe sunt din aceeași lume, chiar dacă, în mod indiscutabil, există o serie de trăsături și particularități specifice fiecărui gen. Doar că - spre deosebire de ceea ce credea Darwin (teorie care mai apoi a devenit, o bună bucată de vreme, crezul multor oameni de știință) - femeia nu-i o blânduță și-o prostuță, iar bărbatul, un agresiv, invariabil inteligent. Așa cum, dacă ne-am uita la două creiere, nu am putea spune de ce gen este fiecare dintre ele. Chiar dacă sună ciudat (pentru că în postările de pe rețelele sociale adesea arată așa), creierul femeilor nu este roz cu floricele și alte simboluri grațioase, iar al bărbaților, albastru sau gri, umplut cu piulițe și motoare. Atât creierul ei, cât și al lui sunt formate din trei straturi: trunchiul cerebral, cerebelul (sau partea de mijloc a creierului) și cortexul (sau creierul mare). Și indiferent că e vorba despre genul masculin sau cel feminin, ajuns la maturitate, creierul are circa 100 de trilioane de conexiuni, care leagă mai bine de 100 de miliarde de neuroni.

Prefață, de Andreea Esca 9
Mulțumiri 11
Introducere. Lupul îmblânzit de Scufița Roșie 13

Capitolul 1
Me, Tarzan! You, Jane 19
Capitolul 2
Cuibul dragostei nu-i ring de box 38
Capitolul 3
Inima de pixeli 56
Capitolul 4
Monstrul cu ochi verzi 72
Capitolul 5
Cupidon stă la tine doar cu viză de flotant 86
Capitolul 6
In fidelitas 101
Capitolul 7
Sexul - o ecuație cu prea multe necunoscute 120
Capitolul 8
Sexualitatea cartografiată 134
Capitolul 9
Dans pe sârmă, între viața de cuplu și cea de părinte 151
Capitolul 10
Adio, dar rămân cu tine! 162
Capitolul 11
Pierdut echilibru, ofer recompensă 178

Încheiere. Drumul de la „eu” la „noi” 193
Bibliografie 201

Cu toții suntem făcuți și din emoții, doar că femeile nu fug de sentimente

Emoțiile sau sentimentele genului feminin par să fie mai zgomotoase și mai supărătoare în comparație cu cele ale bărbaților. Probabil, acesta este un al doilea motiv pentru care bărbatul fuge de ceartă - nu prea îți arde de ceartă, dacă ești relaxat și n-ai urmă de pornire emoțională. Dar, fără niciun dubiu, și bărbații au sentimente și emoții intense, doar că de foarte devreme în viață au fost antrenați să și le ascundă. Iar după o vreme, acest demers de mascare sau evitare a emoțiilor pare să fi devenit calea corectă, așa că nu mai stăm să pierdem vremea căutând răspunsuri la întrebarea „De ce nu simțim și noi la fel ca ele?”. Un alt fapt de admis - pe care, când îl verbalizez la workshop-uri sau conferințe, citesc aprobarea non-verbală pe chipurile celor de același sex cu mine - este și că puține lucruri ne sperie atât de tare ca emoțiile negative ale unei femei.
Vorbeam de curând cu una dintre clientele mele (o mamă care are doi copii, o fată și un băiat) și-mi relata - ce-i drept, cu o oarecare doză de vinovăție - că singura modalitate de a mai atinge sufletul fiului ei ajuns la adolescență este să-i arunce subit câte un artificiu emoțional, însoțit de câteva lacrimi care țâșnesc ca de nicăieri. Iar în astfel de situații, parcă ar exista implantat un cip în trupul bărbatului, care-l îmboldește pe acesta să înlăture emoțiile negative ale femeilor și să readucă armonia între ei. Numai că, dacă e folosită până la uzură, strategia asta rareori mai dă roade. Bărbații recurg în acest caz la bagatelizare, distragerea atenției, ignorarea emoțiilor și introducerea rapidă a elementului logică. Însă treaba stă la fel ca în parenting: nu poți avea succes în conectarea cu copilul tău, distrăgându-i atenția la nesfârșit. Primul pas este validarea (conectarea la sinele emoțional al copilului) și abia
după ce acesta s-a simțit înțeles și acceptat putem aduce în scenă sinele rațional sau logic.
Noi, bărbații, avem de regulă o problemă cu emoțiile negative - frica, furia, gelozia, rușinea, frustrarea, nesiguranța. Într-un cuvânt, am putea spune că nu știm ce să facem cu vulnerabilitatea. Și asta, din cauza faptului că în copilărie nu ni s-a permis să fim vulnerabili. Iar dacă nu ți-au fost acceptate emoțiile cu valență negativă, nu prea știi nici să oferi susținere când altcineva se confruntă cu un atac emoțional sau sentimental. Cei mai mulți bărbați trăiesc cu falsa convingere că a vorbi despre emoții nu ar însemna altceva decât să înrăutățească situația. Așa se face că suntem capabili să recurgem la o sumedenie de tertipuri, pentru a nu ajunge la punctul critic al dialogului despre emoții. Iar cele mai multe femei au față de emoții o raportare diferită de a noastră - una matură și mult mai sănătoasă. Ele sunt suficient de îndrăznețe încât să abordeze subiectul emoțiilor negative la fel de natural ca și cum ar vorbi despre starea vremii sau traficul aglomerat din București. Pentru că ceea ce știu femeile, mai mult sau mai puțin conștient, este că a vorbi despre emoții înseamnă a crea puțin spațiu de conexiune psihologică și sufletească; înseamnă a explora intimitatea și a ajunge de la „mine” la „tine”.
Asta ne apropie puțin mai mult și de principalele nemulțumiri ale femeilor în privința bărbaților: „Nu simt că mă pot baza pe el” și „Nu mă înțelege și nu mă susține” - ceea ce ne arată cât de singure se simt partenerele noastre, din cauza faptului că noi nu excelăm nici în comunicare și nici în suportul afectiv. În schimb, bărbații se plâng de prea puțin sex și prea multă ceartă. Iar spirala negativității devine din ce în ce mai puternică, odată cu trecerea timpului și rigidizarea tiparelor de interacțiune. Dacă este să căutăm nevoia din spatele plângerilor - atât femeile, cât și bărbații vor același lucru - cu toții vrem intimitate.