Mi-e limpede acum

Această carte, asociată prea lesne cu memorialistică, este de fapt o carte de dezvoltare personală. Iar lectura sa nu are cum să nu fie provocatoare și acaparantă. Vei simți că te afli tot timpul alături de dr. Dyer, răsfoind albumul său de familie sau ascultând povești despre rudele sale, despre întâmplările din timpul școlii, despre cum a scris volumele devenite bestselleruri. În acest timp, te vei simți îmboldit să îți analizezi propria viață și vei afla cum toate deciziile și acțiunile tale te-au determinat să devii ceea ce ești astăzi.
Dr. Dyer, supranumit ”părintele motivației“, a descoperit că în viață nu există... accidente. Fiecare existență are un scop și fiecare pas al acestei călătorii spre împlinirea propriei meniri ne oferă o lecție. Depinde doar de noi dacă o învățăm sau o ignorăm. Orice întâlnire, orice relație, orice provocare, orice experiență, orice situație de astăzi – toate au implicații în viitor și îți vor influență devenirea.

MI-E LIMPEDE ACUM

Acea seară de duminică petrecută în Havre de Grace rămâne încă una dintre cele mai importante seri din viața mea, chiar dacă au trecut mai bine de 50 de ani de atunci. Acel moment în care m-am uitat în ochii prietenului meu Ray și am văzut suferința pe care o pot provoca prejudecățile m-a inspirat să îmi iau angajamentul de a aboli acest mod de gândire din felul meu de a fi și de a face din dragostea pentru toată umanitatea piatra de temelie a muncii mele pe tot restul vieții.
Din acea noapte am devenit pe deplin conștient de propria tendință de a eticheta oamenii pe baza oricăror factori externi și am început să parcurg o cale de-a lungul căreia am devenit capabil să văd desfășurarea Spiritului în fiecare persoană întâlnită. Acea experiență trăită când eram un marinar de 19 ani a fost, sub multe aspecte, orchestrată Divin. Trebuia să fiu acolo ca martor și participant involuntar pentru a putea înțelege cât de groaznic este acest tip de comportament. Acea biată chelneriță nu a făcut decât să reacționeze ca urmare a unor condiționări înnăscute, care i-au fost impuse de circumstanțele culturale în care s-a dezvoltat în copilărie. A asistat la situații în care oamenii de culoare erau tratați urât și le-a acceptat ca fiind ceea ce trebuia făcut. În plus, era doar o angajată care nu făcea decât ”ceea ce mi se cere — asta-mi este slujba”. Această mentalitate a fost forța motrice din spatele unui șir neîntrerupt de acte odioase de-a lungul secolelor. Pentru a înlocui astfel de obiceiuri cu o purtare plină de compasiune în locul prejudecăților, oamenii trebuie să examineze modul în care le-a fost programat subconștientul, apoi să înceapă să schimbe aceste obișnuințe comportamentale.
În 1959 am început să fac exact acest lucru. Auzisem deseori cuvinte, ca cioroi, jidan, ovrei și alți termeni peiorativi folosiți pentru a-i denumi pe latino-americani, polonezi, evrei, negri în perioada dez¬voltării mele, în anii ”40 și ”50, și, deși nu-mi amintesc să fi folosit vreodată un astfel de limbaj, știu că am asistat cu regularitate la asemenea situații, fără ca aceasta să fi trezit în mine vreun sentiment de indignare. Experiența trăită cu Ray Dudley, însă, a reprezentat un punct de cotitură pentru mine. Am început un proces lent de transformare, exprimându-mi disprețul față de acest gen de comportament fără să fac o scenă din asta. Am început să citesc cărți care tratau subiecte ca prejudecățile și ura și am criticat aspru politicile marinei militare, în care segregarea era o normă înstăpânită. Analizând retrospectiv două dintre cele mai semnificative teme pe care le-am abordat în scris și în dezvoltarea mea ca adult, constat că ambele fac trimitere la acea noapte dureroasă în Maryland.
Prima temă vizează demersul de a-i învăța pe oameni să pună preț pe propriul discernământ, indiferent de ceea ce au fost învățați să creadă. Dacă știu că ceva este greșit și nu este în armonie cu dragostea Divină adoptată de cei mai respectați și îndrăgiți maeștri spirituali, atunci, indiferent ce am fost învățat, trebuie să reflectez eu însumi asupra acestui lucru și să am mereu o atitudine izvorâtă din iubire. Dacă ni se spune că Dumnezeu este iubire, nu e suficient să susținem aceasta doar în spațiul nostru de rugăciune în timpul serviciului religios săptămânal. Trebuie să trăim în acord cu acestă convingere.
A doua temă se referă la subconștient, în care sunt impregnate obiceiurile adulte. Am scris despre timpul pe care l-am petrecut la școala de radiotelegrafie. Am exersat și am tot exersat până când aceasta a trecut de la o activitate conștientă la un loc permanent în subconștientul obișnuințelor. Nu am mai folosit codul Morse de mai bine de jumătate de secol — dar fiecare detaliu al programului continuă să fie prezent în ființa mea. Încă sunt capabil să spun instantaneu pe litere, în gând, orice cuvânt sau propoziție, folosind punctele și liniile acumulate acolo cu câteva decenii în urmă.
După același mecanism, avem cu toții diferite concepții numite meme, care stau la baza comportamentului nostru actual. Deși e posibil să nu ne fie de folos, se află încă acolo, capabile să opereze, la fel cum mintea mea poate încă reactiva inconștient codul Morse. Chelneriță pe care am întâlnit-o în 1959 în acel restaurant din Havre de Grace acționa conform ambelor teme. Făcea ceea ce i se spusese, deși limbajul trupului ei spunea: În realitate, nu asta e ceea ce simt — îmi fac doar treaba; în plus, se comporta în acord cu o serie de meme pe care nu avusese niciodată ocazia să le corecteze și apoi să le radieze cu totul din subconștientul ei.
În timp ce scriu aceste cuvinte, mai am încă proaspete în minte imaginea ei și pe cea a tânărului meu prieten afro-american Ray Dudley. Cred că mi-au fost trimiși amândoi în acea duminică seara pentru a mă ajuta nu numai să deschid ochii, ci și să transmit celorlalți aceste concepții dintr-o perspectivă iluminată.