Somnul, visele şi moartea :. Dalai Lama :. Lifestyle Publishing :. Editura Adevăr Divin (Detalii)

Somnul, visele şi moartea
O explorare a conştiinţei

Cititorul descoperă convergenţe remarcabile între tradiţia ştiinţifică occidentală şi ştiinţele budiste contemplative. Fie că discută despre visele lucide, experienţele în pragul morţii sau structura conştiinţei, participanţii la acest dialog nu încetează să ne surprindă şi să ne încânte.

Autor: Dalai Lama

Editura: Lifestyle Publishing

Colecţia: Trebuie să ştii

Afişat de 21944 ori.

Cotaţie articol: Nespecificat (0/5; 0 voturi)
Neinspirat	Mediocru	Mediu	Bun	Excelent

	•Preţ raft:	39.00 RON

	•Reducere:	9%
	•Preţ site:	35.49 RON *
	Momentan indisponibil(ă)! În prezent nu cunoaştem dacă şi când acest produs va fi în stocul nostru. Puteţi însă să faceţi precomandă şi astfel veţi fi anunţat(ă) atunci când acesta devine disponibil. Pentru aceasta trebuie să fiţi autentificat(ă).

Contact

Descriere

Cuprins

Fragmente

Condiţii de livrare

Cu un sistem cerebral atât de complex, pot apărea multe probleme. Există trei tipuri principale de dereglări ale somnului: insomnia, în care oamenii au tendinţa să doarmă prea puţin şi nu intră cu uşurinţă în starea non-REM; hipersomnia, în care oamenii dorm prea mult, cum se întâmplă în cazul narcolepsiei; şi parasomnia, care nu presupune nici prea mult, nici prea puţin somn, ci somn cu tipare dereglate. Un exemplu este mersul în somn sau somnambulismul. Câteva dintre aceste dereglări ale somnului complexe şi variate sunt fiziologice, în timp ce altele sunt psihologice. Când o persoană este stresată sau deprimată, somnul este afectat. Similar, dacă cineva are probleme cu somnul, devine uşor deranjat pe plan mental.

Visele în tradiţia tibetană

    Terminasem. Ne-am oprit cu toţii câteva momente pentru a lua notiţe şi pentru a gusta din ceai. Apoi am început secţiunea de discuţii a sesiunii noastre. Pentru mine, acesta era un moment foarte dificil, pentru că ştiinţa necesită o voce impersonală care este intrinsecă metodei ştiinţifice. în această lumină, relatările la prima persoană şi observaţiile personale nu au „obiectivitate" ştiinţifică în sensul clasic. Acesta este motivul pentru care câţiva cercetători occidentali se simt stânjeniţi când abordează noţiunea de conştiinţă, care este ireductibil şi eminamente la persoana întâi. O aspiraţie a acestei întâlniri Minte şi Viaţă a fost să explorăm nedogmatic cum astfel de reacţii occidentale pot fi depăşite în cele din urmă cu idei sau metode noi ce respectă atât observaţiile ştiinţifice, cât şi pe cele experimentale.
    Timp de zece secole, tibetanii au fost implicaţi în fenomenologia visării. Una dintre cele mai importante tradiţii ale lor a început cu yoghinul indian din secolul al XI-lea Naropa şi a fost transmisă mai apoi în Tibet sub numele de Cele şase yoga ale lui Naropa. Una dintre aceste forme de yoga vizează visele şi visarea şi, mai târziu, practicanţii si teoreticienii au îmbunătăţit această bază de cunoştinţe astfel încât a devenit o artă rafinată.
    — Oferind Sfinţiei Sale această scurtă prezentare privind psihologia somnului, sunt curios cu privire la semnificaţia somnului şi a viselor în tradiţiile tibetane. Există o idee a diverselor niveluri ale conştiinţei ca fiind sursa diverselor tipuri de visare? Există un răspuns la întrebarea de ce visăm?
    Sfinţia Sa a răspuns:
    — Se spune că există o relaţie între visare, pe de o parte, şi nivelurile brut şi subtil ale corpului, pe de altă parte. Dar se spune şi că există ceva numit „starea specială de visare", în această stare „corpul special oniric" este creat din minte şi din energia vitală (cunoscut în sanscrită ca prana) în interiorul corpului. Acest corp special oniric se poate disocia complet de corpul fizic brut, putând călători în alte locuri.
    O cale de a dezvolta acest corp special oniric este, în primul rând, recunoaşterea visului ca vis atunci când apare. Apoi, îţi dai seama că visul este maleabil şi faci eforturi să capeţi control asupra lui. încet-încet, devii foarte iscusit, sporindu-ţi capacitatea de a controla conţinutul visului, astfel încât să convină dorinţelor tale. în cele din urmă, este posibil să disociezi corpul oniric de corpul fizic brut. Prin contrast, în starea normală de visare, visarea apare în interiorul corpului. Dar, ca urmare a unui antrenament specific, corpul oniric poate merge în altă parte. Această primă tehnică este realizată în întregime prin puterea dorinţei sau prin aspiraţie.
    Mai există o tehnică ce obţine aceleaşi rezultate prin yoga prana. Acestea sunt practici meditative care utilizează energiile subtile, vitale, din corp. Şi pentru aceste tehnici, este necesar să recunoaştem starea de visare atunci când apare.

Sfinţia Sa a adăugat o cugetare:
— Probabil că acest lucru poate fi văzut ca o dovadă a faptului că aceşti oameni au un grad mai mare de mindfulness. În timpul stării de somn, există în mod clar o formă a conştiinţei în care ne putem implica în anumite tipuri de practică spirituală. De exemplu, ne putem implica în yoga divinităţii, o practică Vajrayăna sau putem cultiva compasiunea ori percepţia. Dar, în timpul visului, dacă resimţim compasiune, ia naştere o compasiune adevărată. La nivel experienţial, lacrimile pot curge din ochi din compasiune; pare să fie cu adevărat compasiune veritabilă. Însă există o îndoială dacă această compasiune este diferită în mod semnificativ de compasiunea din timpul stării de veghe. Dacă v-aţi uita la EEG-urile privind experienţa compasiunii din starea de vis şi din starea de veghe, ar fi vreo diferenţă în tiparele redate?
— Nu cred că acest experiment a fost făcut, Sfinţia Voastră, m-am hazardat eu să răspund. Reţineţi că aceste măsurători EEG sunt foarte generale. Dacă priveşti EEG-ul unei persoane, nu poţi să-ţi dai seama dacă acea persoană este plină de compasiune sau nu are deloc. Poate că, dacă acest experiment s-ar face, nu am vedea o diferenţă mare între somnul REM şi starea de veghe în tiparele de activitate corespunzătoare tonului emoţional.

Trăsăturile visătorilor lucizi

    — Eram interesaţi de ce se întâmplă într-un vis obişnuit faţă de ce se întâmplă într-un vis lucid, a continuat Jayne. Sunt identice în afară de faptul că ştii că visezi sau sunt diferite? Depinde de persoana pe care o întrebi. Dacă întrebi visătorul dacă un vis lucid este identic cu un vis nelucid, acesta pretinde că visele lucide sunt foarte diferite: mai incitante şi mai vii. Prin contrast, dacă ceri unor evaluatori să citească transcrieri ale viselor lucide şi ale viselor nelucide, aceştia simt că nu există aproape nicio diferenţă între cele două. În analizele statistice, am constatat că există mai multă mişcare corporală în visele lucide şi mai mult sunet. Împreună, aceste două constatări ne-au condus la examinarea ideii de echilibru. Echilibrul corpului pare să fie foarte important pentru visarea lucidă, nu doar în starea de visare, ci şi în starea de veghe. Echilibrul fizic este important, ca pentru zborul din vis, dar şi echilibrul emoţional: vreau să fac ceva în vis, dar trebuie să-mi amintesc că visez, aşa că jonglez cu două gânduri. Am speculat că ar putea fi corelat cu sistemul vestibular al echilibrului corpului care este legat de generarea mişcărilor ochilor în timpul somnului. În mod interesant, am constatat că sunt mai puţine personaje în visele lucide decât în cele nelucide. Toate acestea ne fac să ne întrebăm dacă există predispoziţii psihologice, cognitive către visarea lucidă. Se pare că sunt, în special în zona competenţelor spaţiale cum ar fi echilibrul corpului.
    Sfinţia Sa a amintit faptul că meditatorii, care au un grad de mindfulness mai mare decât media, sunt mai susceptibili la experienţele de visare lucidă:
    — Poate că meditatorii au competenţe speciale pentru că reflectă mult asupra energiilor lor corporale şi asupra stărilor lor corporale şi mentale. Poate că acest lucru îi pune mai mult în acord cu stările lor corporale. Vă aşteptaţi şi ca abilităţile oamenilor de a învăţa să viseze lucid să fie corelate cu nivelul lor de inteligenţă?
    — Există o serie de dovezi în sprijinul acestei ipoteze, dar, în general, este mai puţin important decât simţul orientării corpului în spaţiu. Unii oameni se pierd în pădure sau pe străzile unui oraş necunoscut. Alţii îşi dau seama foarte repede unde se află, nu datorită a ceea ce văd, ci datorită simţului de orientare al corpului.

A apărut în: 2018-10

Fii primul care îşi spune opinia!

e-Mail-ul dvs.

Numele dvs.

Mesajul:

	Bun venit! ( Autentificare \| Înregistrare )

www.FotoMars.ro