Cu toții suntem făcuți și din emoții, doar că femeile nu fug de sentimente
Emoțiile
sau sentimentele genului feminin par să fie mai zgomotoase și mai supărătoare
în comparație cu cele ale bărbaților. Probabil, acesta este un al doilea motiv
pentru care bărbatul fuge de ceartă - nu prea îți arde de ceartă, dacă ești
relaxat și n-ai urmă de pornire emoțională. Dar, fără niciun dubiu, și bărbații
au sentimente și emoții intense, doar că de foarte devreme în viață au fost
antrenați să și le ascundă. Iar după o vreme, acest demers de mascare sau
evitare a emoțiilor pare să fi devenit calea corectă, așa că nu mai stăm să
pierdem vremea căutând răspunsuri la întrebarea „De ce nu simțim și noi la fel
ca ele?”. Un alt fapt de admis - pe care, când îl verbalizez la
workshop-uri sau conferințe, citesc aprobarea non-verbală pe chipurile celor de
același sex cu mine - este și că puține lucruri ne sperie atât de tare ca
emoțiile negative ale unei femei.
Vorbeam de curând cu una dintre clientele mele (o mamă care are doi copii, o
fată și un băiat) și-mi relata - ce-i drept, cu o oarecare doză de vinovăție -
că singura modalitate de a mai atinge sufletul fiului ei ajuns la adolescență
este să-i arunce subit câte un artificiu emoțional, însoțit de câteva lacrimi
care țâșnesc ca de nicăieri. Iar în astfel de situații, parcă ar exista
implantat un cip în trupul bărbatului, care-l îmboldește pe acesta să înlăture
emoțiile negative ale femeilor și să readucă armonia între ei. Numai că, dacă e
folosită până la uzură, strategia asta rareori mai dă roade. Bărbații recurg în
acest caz la bagatelizare, distragerea atenției, ignorarea emoțiilor și
introducerea rapidă a elementului logică. Însă treaba stă la fel ca în
parenting: nu poți avea succes în conectarea cu copilul tău, distrăgându-i
atenția la nesfârșit. Primul pas este validarea (conectarea la sinele emoțional
al copilului) și abia
după ce acesta s-a simțit înțeles și acceptat putem aduce în scenă sinele
rațional sau logic.
Noi, bărbații, avem de regulă o problemă cu emoțiile negative - frica, furia,
gelozia, rușinea, frustrarea, nesiguranța. Într-un cuvânt, am putea spune că nu
știm ce să facem cu vulnerabilitatea. Și asta, din cauza faptului că în
copilărie nu ni s-a permis să fim vulnerabili. Iar dacă nu ți-au fost acceptate
emoțiile cu valență negativă, nu prea știi nici să oferi susținere când
altcineva se confruntă cu un atac emoțional sau sentimental. Cei mai mulți
bărbați trăiesc cu falsa convingere că a vorbi despre emoții nu ar însemna
altceva decât să înrăutățească situația. Așa se face că suntem capabili să
recurgem la o sumedenie de tertipuri, pentru a nu ajunge la punctul critic al
dialogului despre emoții. Iar cele mai multe femei au față de emoții o
raportare diferită de a noastră - una matură și mult mai sănătoasă. Ele sunt
suficient de îndrăznețe încât să abordeze subiectul emoțiilor negative la fel
de natural ca și cum ar vorbi despre starea vremii sau traficul aglomerat din
București. Pentru că ceea ce știu femeile, mai mult sau mai puțin conștient,
este că a vorbi despre emoții înseamnă a crea puțin spațiu de conexiune
psihologică și sufletească; înseamnă a explora intimitatea și a ajunge de la
„mine” la „tine”.
Asta ne apropie puțin mai mult și de principalele nemulțumiri ale femeilor în
privința bărbaților: „Nu simt că mă pot baza pe el” și „Nu mă înțelege și
nu mă susține” - ceea ce ne arată cât de singure se simt partenerele
noastre, din cauza faptului că noi nu excelăm nici în comunicare și nici în
suportul afectiv. În schimb, bărbații se plâng de prea puțin sex și prea multă
ceartă. Iar spirala negativității devine din ce în ce mai puternică, odată cu
trecerea timpului și rigidizarea tiparelor de interacțiune. Dacă este să căutăm
nevoia din spatele plângerilor - atât femeile, cât și bărbații vor același
lucru - cu toții vrem intimitate.
|
Adevăr Divin
