Poveștile unei inimi

Iată câteva dintre întrebarile oracolului: ce se întâmplă când afli că iubirea vietii tale te iubește pentru că semeni... cu marea iubire a vieții lui? Care sunt tacticile de supraviețuire în „dragostea de gherilă“? Unde se contabilizează secretele și cum arată muzeul iubirilor tale trecute? De ce „mi-e dor de tine“ este noul, „te iubesc“? Și, mai ales, cât este de greu să înveți să fii fericită după ce toată viața te-ai străduit să fii puternică?

Și-un gând: „Îmi place să cred c-am învățat să fac loc iubirii în viața mea, dar încă mă mai răsfăț cu plăcerea de a aștepta anumite lucruri și anumiți oameni. Fără teamă, doar savurând bucuria sosirii lor într-o viață pe care m-am străduit s-o chivernisesc cât mai atent. La 16 ani, ideea ca voi avea de așteptat pe puțin 10 ani până să-l găsesc pe cel pe care-l așteptam mi s-ar fi părut înspăimântătoare. Dupa 10 ani de căsătorie, va fi, probabil, una dintre amintirile cele mai plăcute ale tinereții mele. Un gând senin din vremurile în care totul mi-era încă necunoscut, certitudinile erau speranțe vagi și dragostea era doar un nor de fluturi. Din vremurile în care încă-mi mai permiteam luxul de-a aștepta iubirea.“

„Lucrurile pe care le lăsăm în urmă nu le lăsăm, de fapt, în grija nimănui. Le lăsăm, cel mult, unul în grija celuilalt și, poate, în seama celui căruia-i pasă măcar cu o secundă mai mult. În cea mai mare parte a timpului însă, nu e nimeni acolo să aerisească încăperile în care nu mai stăm, să ude florile pe care nu le mai privim și să se îngrijească de iubirile cărora le-am dat cu piciorul.“