Timp de mai bine de trei decenii, Keith Abrahams și-a ajutat clienții să muncească mai inteligent, să își conducă oamenii inspirându-i și să aibă rezultate notabile. În cartea de față, ne împărtășește instrumentele cu ajutorul cărora poți avea succes pe termen lung.
39.00 31.20 RON Cumpără
Gândindu-mă la cele petrecute și observând monahii care se apropiau de Sfântul Potir în razele luminoase ale soarelui ce răsărea, nu încetam să mă rog. Separat de lucrarea rațională a minții, continua rugăciunea neîntreruptă, concomitent cu bătăile inimii: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”
20.00 16.00 RON (Stoc 0)
În romanul de față, autorul ne propune Ortodoxia autentică, trăită, perfect adaptată zilelor noastre și cu o largă adresabilitate, fiindcă aici se va putea regăsi oricine, fie el mai mult sau mai puțin inițiat în ale credinței...
Cartea de față aduce familiilor creștine unul dintre cele mai prețioase ajutoare la împlinirea lucrării și datoriei – mult mai anevoioase acum decât odinioară – de a-i crește și educa pe copii în așa fel încât nu numai să devină persoane libere și responsabile, ci și să pornească de mici alături de Hristos pe drumul care duce spre viața și bucuria veșnice.
20.00 17.60 RON (Stoc 0)
Volumul de față – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat și publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, plină de duhul luminării și necesară vremurilor noastre, care au uitat ce înseamnă isihia.
10.00 9.00 RON Cumpără
După succesul seriei Flavian, părintele Alexandru Torik, unul dintre cei mai prolifici scriitori ortodocși ai ultimilor ani, aduce în discuție, într-o manieră incitantă, iubirea și regăsirea inocenței.
25.00 20.00 RON Cumpără
Prin noua ei carte cu valențe educative și inspiraționale, Iubirea te învață, Irina Binder ne readuce aminte de bucuriile uitate ale vieții, de misiunea cu care ne naștem și de scopul pentru care trăim: Iubirea.
42.00 31.50 RON (Stoc 0)
Ediția de față a acestei cărți, una dintre cele mai strălucite și mai iubite din toate timpurile, te ajută să te vindeci, să-ți alungi fricile, să dormi mai bine, să te bucuri de relații mai bune, să-ți găsești adevărata împlinire fi multe altele.
38.00 28.50 RON (Stoc 0)
Obiectivele vizate de autoare prin cartea sa sunt cele pe care și le dorește orice ființă umană care se respectă pe sine: bunătate, frumusețe de caracter, capacitatea de creație și puterea de a-i iubi necondiționat pe semeni.
25.00 20.00 RON (Stoc 0)
Fata „de modă veche” nu trebuie privită ca modelul perfect, ci ca o posibilă variantă îmbunătățită a fetei timpurilor noastre, care, din nefericire, pare să ignore sau să se rușineze de vechile obiceiuri bune...
20.00 17.60 RON Cumpără
O carte unică în spațiul ortodox, în care tema predicii și a predicatorului este tratată din perspectivă imagologică.
20.00 18.00 RON (Stoc 0)
Cartea de față își propune să îți ofere o perspectivă cuprinzătoare asupra reflexologiei și o viziune holistică asupra stării de sănătate, care include dieta și schimbarea stilului de viață.
60.00 RON (Stoc 0)
Lucrul cu îngerii ne oferă șansa de a ne dezvolta înțelepciunea, de a aprofunda cunoașterea de sine și de a depăși obstacolele prin conectarea la lumina noastră interioară, care reprezintă puntea de legătură directă cu Dumnezeu. Atunci când îți integrezi în mod coerent corpul, mintea și spiritul, tu nu numai că îți ridici frecvența de vibrație, dar contribui la ridicarea frecvenței întregii umanități și a pământului însuși.
60.00 48.00 RON Cumpără
Chiar dacă iubirea e în visele fiecărui om de pe Pământ și, se pare, o nevoie fundamentală a sufletului, iar sexualitatea se impune și ea ca nevoie a trupului și a sufletului, faptul că sunt atât de obișnuite cum îi sunt unui om mâinile sau picioarele, nu ne sunt cunoscute în aspectele lor cele mai subtile.
37.00 29.97 RON Cumpără
Manualul este rezultatul unei experiențe acumulată pe parcursul mai multor ani de lucru vizând refacerea stării de bine a persoanelor cu diferite dezechilibre.A fost minuțios gândit pentru a obține o stabilizare emoțională pe nivelurile superioare de vibrație ale stărilor de bucurie, încredere, entuziasm, iubire, pace, stimă de sine (pe cele două paliere ale individualității umane, ca ființă umană întrupată, aparținând unei culturi specifice și ca ființă spirituală, nonfizică).
49.00 39.20 RON Cumpără
30.00 27.00 RON (Stoc 0)
15.00 12.75 RON Cumpără
15.00 13.50 RON Cumpără
Daruri cum altele nu-sLe primim din Cer, de sus:Duhul Sfânt e cel ce poateSă ne crească-n bunătate.
7.00 6.16 RON (Stoc 0)
25.00 21.25 RON Cumpără
Sugestie: Rotiți telefonul pentru a vedea mai multe detalii