Speram ca aceasta lucrare, pe care o incredintam acum cititorului, sa-i aduca o mica si folositoare luminare in framantarile si cautarile sale, in incercarile sale de apropiere, indiferent de vreme si foc, de Hristos Mantuitorul. „Si poate veti avea bucuria sa-L intalniti intr-o zi. Ochii fizici nu-L vor vedea, dar Duhul va tresari de fericire, caci Iubirea cheama iubire si Duhul cheama duh
7.00 RON (Stoc 0)
Corin Bianu reuseste sa zugraveasca in mod pitoresc existenta de zi cu zi din vremea lui Isus, inviind parfumul unei epoci apuse, iar emotia pe care o transmite in paginile sale este de-a dreptul contagioasa.
38.00 32.30 RON Cumpără
Secretul vieții veșnice nu constă doar în cunoașterea unui set de doctrine sau în afilierea la o biserică anume. Secretul este cunoașterea unei persoane: Isus Hristos. Creștinismul adevărat implică relația între două persoane: Tu și Hristos. Ceea ce contează cel mai mult în experiența ta spirituală nu este în CE crezi, ci în CINE crezi.Pentru că… ISUS este totul, prietene!
15.00 13.50 RON Cumpără
Acum, când era gata să Se înalțe la tronul slavei Sale, în timp ce privea din nou la nerecunoștința oamenilor pe care venise să-i salveze, nu cumva va retrage de la ei simpatia și iubirea Sa? Nu cumva afecțiunea
35.00 31.50 RON (Stoc 0)
Scopul oricărei înțelepciuni este rezolvarea enigmei omului, ultima expresie a evoluției planetare. Această enigmă cuprinde însăși enigma lumii. Pentru că micul univers al omului, sau microcosmosul, este oglinda și sinteza minusculă a universului mare, sau a macrocosmosului. Constituite pe aceleași principii, și unul și celălalt reprezintă expresiile diferite, dar concordante ale Creatorului invizibil, vizibil în operele sale, ale Spiritului suveran pe care-l numim Dumnezeu.
29.93 23.65 RON Cumpără
Domnul ne spune: „Daca nu veti muri fata de voi insiva, fata de mandria voastra, fata de «eul» vostru, nu veti putea sa aveti viata.” Noi insa ne agatam de „eul” nostru, de drumurile noastre batatorite, iar apoi ne miram de ce nu putem sa ne rugam, de ce viata noastra se transforma in ruine.
20.00 RON Cumpără
Ca și în alte lucrări, teologul François Brune combate ansamblul dogmelor proferate de Biserica din Occident, în care ar fi obligatoriu să credem, ajungând astfel la absurdități, și repune în discuție sinteza tomistă aflată la baza învățământului oficial al acestei Biserici, pe care o acuză că a despiritualizat creștinismul.
34.00 27.20 RON Cumpără
Pe baza uneia dintre ultimele intenții ale lui Emil Bock și a dorinței exprimate de cititorii săi, în acest volum sunt adunate articolele sale pe tema sărbătorilor creștine care au loc de-a lungul întregului an.
28.00 22.40 RON (Stoc 0)
Incredibil cum te poate fura o carte... Un soi de scenariu avid de un regizor. Imagini, icoane, oameni. Într-un joc al descoperirii Chipului...
15.00 14.25 RON (Stoc 0)
„Mi-a revelat Mântuitorul să predic pentru aducerea religiei în școli, în armată, precum și a Sfintelor Icoane și Cruci în penitenciare, spitale.• Pr. Nil Dorobanțu
2.00 RON (Stoc 0)
Nu numai pentru lumea noastră postmodernă, dar și pentru creștinii și Bisericile actuale, Iisus-ul Evangheliilor este o provocare și o enigmă. Ne sunt străine atât lumea Sa și Dumnezeul despre Care vorbește, cât mai ales comportamentul Său ciudat...
35.00 RON (Stoc 0)
Spre deosebire de celelalte religii, care dau doar niște idei despre binele făgăduit de ele după moarte, Învierea lui Hristos ne asigură despre învierea și fericirea noastră veșnică tocmai pentru că a fost un fapt arătat în istorie.
24.00 RON (Stoc 0)
n afară de Codexul Evangheliștilor și al Epistolelor, care se referă la viața Marelui nostru Mântuitor Iisus Hristos, se mai găsesc în analele istoriei antice, unele documente care ne informează despre felul cum a fost privit Iisus Hristos de către cei care stăpâneau popoarele pe vremea Lui.
12.00 RON (Stoc 0)
Biserica Învierii Domnului este cel mai sfânt loc de pe pământ. Aici s-au petrecut cele mai mari minuni ale creștinătății și ele continuă și astăzi să impresioneze...
28.00 23.80 RON Cumpără
Volumul de față și-a propus să sintetizeze cea mai mare tragedie a lumii creștine: viața lui Iisus, fiul Domnului, până la moartea pe cruce, după umilințe și chinuri înfricoșătoare. Autorii descriu fără zorzoane „nu doar cum a murit Iisus ci și cum a trăit“...
39.99 33.60 RON Cumpără
În cartea de față, Pr. Prof. Dumitru Stăniloae folosește în mod precumpănitor un limbaj al luminii, tâlcuind mari teme ale gândirii teologice...
42.00 35.70 RON Cumpără
Conferință susținută de Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula (Facultatea de Teologie Ortodoxă Sf. Andrei Șaguna, Sibiu), în 16 aprilie 2013, la Cluj, în cadrul serilor duhovnicești organizate de ASCOR, filiala locală.
10.00 9.50 RON (Stoc 0)
În lucrarea de față, autorul caută să surprindă mai multe aspecte inedite ce compun tabloul de ansamblu al modului în care s-a derulat viața si trăirea creștină în dezbaterile teologice din partea siriana a Bisericii creștine, precum și viața mistică monahală și bisericească din această latură frumoasă tradiție.
49.00 RON (Stoc 0)
Lucrarea Î. P. S. Prof. Univ. Dr. Irineu Popa, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, este un amplu tratat teologic. În acest volum, al doilea de hristologie, autorul dorește să prezinte învățăturile dumnezeiștilor Părinți și Scriitori Bisericești, atât ale celor din vechime...
230.00 RON (Stoc 0)
Savant de renume mondial, Geza Vermes invită cititorul într-o călătorie captivantă în relatările despre viața lui Iisus, pentru ca în cele din urmă să dezvăluie adevăratul personaj ascuns în cele mai vechi Evanghelii.
29.90 25.42 RON Cumpără
Sugestie: Rotiți telefonul pentru a vedea mai multe detalii