Scurtă istorie interbelică, a politicii noastre externe dezastruoase, care a determinat aplicarea „Dictatului de la Viena“ datorită căruia sunt pierdute și astăzi Basarabia, Bucovina și Ținutul Herței la ruși, iar la bulgari Cadrilaterul – pământuri românești.
3.00 RON (Stoc 0)
Devenit rapid bestseller, Stalin. Curtea țarului roșu a fost inclus de revista The Guardian în lista celor mai bune cărți din 2003 și a fost desemnat Cartea de istorie a anului 2003 în cadrul British Book Awards.
59.95 50.96 RON Cumpără
În majoritatea operelor literare haiducul este un răzvrătit ce se ridică împotriva celor pe care îi consideră vinovați de nedreptățile care-l înconjoară.
30.00 28.50 RON Cumpără
Zeci de ani s-a chinuit Securitatea să pătrundă în viața și în mintea părintelui Arsenie Papacioc. A scotocit după sentințe de condamnare mai vechi, din vremurile tinereții sale legionare. L-a urmărit pretutindeni, l-a arestat și l-a condamnat în celebrul proces al „Rugului Aprins“...
49.00 45.08 RON (Stoc 0)
Săptămâna roșie 28 iunie-3 iulie sau Basarabia și Evreii, descrie „atrocitățile comise de populația neromână (în special, de evrei) în timpul retragerii trupelor și administrației române din Basarabia și Bucovina, de după ultimatumurile sovietice din iunie 1940”.
40.00 36.00 RON (Stoc 0)
Cartea de față se naște din provocările unei istorii tragice și din energia luminoasă a unui dialog intelectual. Pornind de la Stalin și umbra sa, recuperând moștenirea traumatică a trecutului recent...
33.72 25.29 RON Cumpără
Această lucrare celebră a lui Roland Gagey nu își propune să ofere o istorie completă a Inchiziției – acel tribunal cu autoritate nelimitată creat de Biserica catolică pentru a-i cerceta și pedepsi pe eretici.
24.07 21.67 RON Cumpără
Principele (în original în italiană Il Principe) este cea mai cunoscută lucrare a lui Niccolo Machiavelli. A fost scrisă în 1513, pe când se afla exilat în San Casciano, acuzat fiind de complot împotriva familiei Medici, și publicată în 1532, la 5 ani după moartea autorului.
7.50 RON (Stoc 0)
Fie că i se cere, fie din proprie inițiativă, Petru Comarnescu divulgă tot, de cele mai multe ori, pe un ton neutru; în anumite cazuri, totuși, când se referă la persoane pe care le antipatizează sau care l-ar fi nedreptățit, comentariile devin acide, iar informațiile sau insinuările, compromițătoare...
34.00 30.60 RON (Stoc 0)
Ediție cu 80 de desene documentare de Mihail Cooșulețu și Simona Vilău, 40 de ilustrații alb-negru și 55 de ilustrații color.
79.00 72.68 RON (Stoc 0)
Istoria Imperiului Bizantin cunoaște, pe lângă figurile mult mai celebre ale basileilor, și numeroase chipuri de împărătese, care au avut o contribuție substanțială în dezvoltarea sau supraviețuirea sa...
78.90 67.07 RON (Stoc 0)
Volumul „Întâlniri cu istoria noastră” (vol. III) se axează pe a doua figură legendară a poporului nostru și lupta sa pentru unitate națională – Mihai Vodă Viteazul.... Volumul IV „Întâlniri cu istoria noastră” abundă în evenimente dragi poporului român, și anume: realizarea Micii Uniri, la 1859 și 1862...
55.00 49.50 RON (Stoc 0)
Marele Zeu, zeul suprem al celor văzute și nevăzute, și-a îndreptat privirea atotputernică spre Pământ și a decis că este timpul să creeze ființe umane care să se bucure de frumusețile și bogățiile terestre. Prin respirația sa divină, el a creat, întâi și-ntâi, șapte zei, Zeii Genezei...
17.00 16.66 RON (Stoc 0)
La începutul secolului XX, Andrew Carnegie a finanțat un plan secret prin care guvernele statelor importante să fie „comunizate”. Adică trecute, economic, la forma „monopolismului de stat”. Controlat de „bancherii internaționali” de pe Wall Street, sistemul „monopolismului de stat” le-ar fi permis acestora să trateze economic și financiar direct cu guvernele impuse de ei prin „revoluții”.
28.90 27.46 RON Cumpără
Invazia Afganistanului (decembrie 1979) este considerată astăzi de istorici și de politologi drept „cântecul de lebădă” al fostei URSS și al „epocii Brejnev”.Invadarea militară a Afganistanului a fost precedată însă de o operațiune combinată, a „Directoratului S” din KGB și a forțelor „Spetznaz” (operațiuni speciale) ale GRU (Serviciul de Informații al Armatei Roșii), operațiune rămasă până de curând un secret absolut.
26.90 24.21 RON Cumpără
Îmi retrag cuvintele continuă seria dezvăluirilor din volumul Umbra victoriei despre G.K. Jukov, considerat unul dintre cei mai mari strategi militari ai secolului XX, care ar fi contribuit decisiv la înfrângerea Germaniei naziste în al Doilea Război Mondial.
39.95 39.56 RON (Stoc 0)
Proiectul trilogiei dedicate istoriei și istoriografiei din România, menit să acopere întreaga durată a istoriei noastre contemporane (din 1918 până astăzi) se încheie cu prilejul publicării volumului de față. De astă dată, explorările echipei de autori reunite în paginile cărții se dedică anilor de după căderea dictaturii personale a lui Nicolae Ceaușescu și a comunismului din Europa și din România.
25.00 RON (Stoc 0)
Martiriul, în gândirea Bisericii noastre Ortodoxe și în înțelegerea Sfintei Scripturi, înseamnă a trăi experiența morții acceptată prin credință ca mărturie fidelă a dragostei pentru Hristos și pentru Împărăția cerurilor.
200.00 RON (Stoc 0)
Volumul Jurnal Regal relatează activitățile publice ale Familiei Regale a României, precum și impactul lor social, economic, politic, cultural și diplomatic.
40.00 30.00 RON Cumpără
Deloc spectaculoasă, în afara victoriei de la Zărnești împotriva imperialilor (1690), lunga domnie a lui Constantin Brâncoveanu, a avut, totuși, o importanță extraordinară, asigurând, prin continuitatea și suplețea politicii sale, păstrarea neștirbită a fruntariilor țării și a ființei noastre naționale, între cele trei mari imperii hrăpărețe.
38.15 37.39 RON Cumpără
Sugestie: Rotiți telefonul pentru a vedea mai multe detalii