Arta de a fi fericit într-o lume zbuciumată

pag. 62-63

...în care nu era nevoie decât să faci un pas pe oricare stradă din Beijing ca să fii martorul glorificării colectivismului în acea societate. Era ceva tulburător, să te plimbi pe o stradă dintr-un oraș cu milioane de locuitori și toți cei pe care îi vezi, toți, să fie îmbrăcați în același costum maoist albastru-închis - mă rog, cu excepția rară a vreunui renegat care îndrăznea să-și manifeste nonconformismul arborând un costum maoist cenușiu-închis în loc de albastru-închis.
Amintindu-mi această vizită, m-am gândit la ghidul nostru chinez, un tânăr simpatic care abia terminase facultatea. Nu era ghid profesionist, primise misiunea să fie ghidul grupului nostru datorită faptului că stăpânea limbile engleză și franceză, și printre noi se numărau și câțiva canadieni francofoni. Fiind convins că grupul nostru o să se țină cu strictețe de programul alcătuit cu grijă de autorități, nu se aștepta să aibă de-a face cu un grup format din indivizi cu propriile preferințe în privința lucrurilor pe care voiau să le vadă sau să le facă. La puțin timp după sosire, grupul nostru avea în program petrecerea câtorva ore prin niște grădini. După ce am căzut de acord să ne întâlnim la autobuz la o anumită oră, grupul s-a despărțit în unități mai mici, și câteva perechi și oameni singuri au pornit să colinde de capul lor prin grădini. Imediat ghidul a început să strige: ”Vă rog să rămâneți împreună! Vă rog să rămâneți ÎMPREUNÃ!” Alerga de colo-colo, încercând să ne adune la un loc, dar, cum membrii grupului se îndepărtau în toate direcțiile, a început să se agite și mai tare. Când și-a dat seama că n-o să fie în stare să ne adune si să ne conducă în formație prin grădini, s-a prăbușit de-a binelea. Împroșcând cu salivă și fierbând de mânie și exasperare, a zbierat: ”HABAR N-AVEȚI DE ADEVÃRATUL SPIRIT AL COLECTIVITÃȚII!” - ca si cum ar fi fost cea mai urâtă, cea mai rușinoasă insultă cu care putea să azvârle în noi.
Rezumând această viziune, Dalai Lama a conchis: - Cred că e posibil ca o societate să încurajeze dezvoltarea individuală și să recunoască drepturile individuale și, în același timp, să acorde atenție bunăstării și binelui comunității sau societății în ansamblul ei. La urma urmei, pentru a aduce la nivelul maxim fericirea umană trebuie să ne ocupăm de ambele niveluri - cel individual și cel social. Acum, la nivel individual, de vreme ce fericirea este întotdeauna o stare de spirit subiectivă, ca să putem crea o societate mai fericită trebuie să pornim de la nivelul minții individului. La urma urmei, o societate fericită este alcătuită din indivizi fericiți. Prin ur¬mare, toate acestea sunt argumente puternice în favoarea atenției acordate bunăstării indivizilor. Totuși, mai trebuie și să examinăm nivelul societății ca întreg si să acordăm atenție intereselor grupului, pentru a crea condițiile în care indivizii și grupurile pot să prospere, în care există un sentiment general de siguranță, grijă față de ajutorul social etc. Așadar, avem nevoie de o perspectivă mai amplă, holistică, în care să existe ambele concepții. Și, în cele din urmă, este o chestiune de echilibru.
Pot să existe o mulțime de factori care afectează nivelul mediu al fericirii unei națiuni, dar care tip de societate e mai fericit? Răspunsul la această întrebare ne aliniază perfect cu viziunea lui Dalai Lama! Cercetând trăsăturile celor mai fericite națiuni de pe pământ, descoperim un tipar care pare să urmeze principiul-cheie al lui Dalai Lama: echilibrul. Găsim aici o concepție echilibrată, care evită extremele independenței și interdependenței, individualismul și colectivismul, însă încorporează ambele perspective. De exemplu, în țările scandinave, găsim o cultură industrializată occidentală, care este în mod tradițional mai individualistă, cu tradiția tipic occidentală a respectului față de drepturile individuale și gândirea individuală. În același timp, găsim și valori colective, cum este valoarea culturală a...