pag. 26-27
...uitat de Dumnezeu. Clientul
nu cumpără niciodată nimic și niciodată nu va cumpăra ceva. Șeful meu
este atât de idiot.” Auzindu-i diatriba, omul de pe partea cealaltă a
culoarului a intervenit cu propriul comentariu: ”Nu doar că șeful
dumitale este idiot, doamnă, dar cei care conduc această linie aeriană
sunt și ei idioți. Nu avem spațiu pentru picioare, suntem în întârziere
ca întotdeauna și priviți la gheața de pe aripile astea - probabil că o
să murim din cauza asta.”
După ce-am decolat, dispoziția a rămas aceeași și virusul negativ
s-a răspândit. Curând, toți cei din jurul meu se plângeau de lume, de
com-paniile lor, de partenerii lor de viață și a devenit din ce în ce
mai rău. Până și eu îmi făceam șeful idiot, iar eu lucrez pentru mine
însumi!
Era un adevărat festin al negativității și al gândirii de victimă.
Ca toate festinurile cu mâncare de fast-food, totul avea gust bun în
timp ce era înghițit, dar după aceea, toți ne-am simțit mai rău.
Cam la cinci rânduri în fața mea, lângă peretele etanș, stătea o
mamă cu fiul ei de doi ani. În timpul primei jumătăți de oră a zborului,
copilul tot încerca fără succes să-și ridice capul deasupra scaunului
pentru a privi în spate. De câteva ori i-am văzut capul, altădată i-am
văzut sprâncenele, dar abia după patruzeci de minute de zbor a reușit
să-și ridice capul deasupra scaunului și și-a odihnit bărbia și mâinile
pe marginea acestuia. Semăna oarecum cu o veveriță.
Când a văzut toți pasagerii din spatele său, a zâmbit cu cel mai
larg, cel mai natural zâmbet văzut vreodată. În câteva clipe, acel copil
a trans-format cele cinci rânduri din spatele său. Doam¬na cu
șeful-meu-este-un-idiot a început să-mi vorbească despre copiii săi.
Tipul cu compania-aeriană-este-condusă-de-idioți a încetat să se mai
plângă și a început să se maimuțărească în încercarea de a convinge
băiatul să zâmbească din nou. Cineva a spus: ”Noi toți ar trebui să fim
mai pozitivi, așa cum este copilul acela” și mi-a sugerat să merg să-l
împrumut. Când m-am oferit să iau copilul din brațele mamei pentru
câteva clipe, mama sa a acceptat bucuroasă pauza și vizita băiatului la
rândul șase a schimbat atmosfera în câteva minute.
În timp ce eram la 9000 de metri altitudine trăncănind deasupra
Vestului mijlociu, am avut o epifanie pe care am ajuns să o numesc
Principiul Celor Cinci Rânduri: cei mai mulți dintre noi au colosala
putere de a influența cam cinci rânduri în jurul nostru, dar ne petrecem
cea mai mare porte a timpului gândindu-ne la și discutând... |
Adevăr Divin
