Primește iubirea pe care o dorești

pag. 60-61

SONDÂND PROFUNZIMILE MINȚII INCONȘTIENTE

Pentru a explica acest nivel ridicat de selectivitate, este nevoie să înțelegem rolul pe care mintea inconștientă îl joacă în alegerea perechii. În epoca postfreudiană, majoritatea oamenilor și-au făcut un obicei din a scotoci prin ungherele inconștientului, cu scopul a găsi explicații pentru întâmplările din viața de zi cu zi. Discutăm în cunoștință de cauză despre ”alunecările freudiene”, ne analizăm visele și cercetăm modurile în care inconștientul ar putea influența comportamentul nostru cotidian. Chiar și așa, cei mai mulți dintre noi subestimează foarte mult dimensiunea minții inconștiente. Există o analogie care ar putea să ofere o înțelegere mai corectă a influenței ei pătrunzătoare. în timpul zilei, nu putem vedea stelele. Vorbim despre ele de parcă ”și-ar face apariția” seara, chiar dacă sunt pe bolta cerească în permanență. De asemenea, subestimăm numărul incomensurabil de mare al stelelor. Ne uităm la cer, vedem câteva stele care luminează slab în noapte și ne închipuim că asta este tot. Când călătorim departe de luminile orbitoare ale orașului, vedem un cer presărat cu stele și suntem copleșiți de strălucirea care inundă cerul, dar numai când ne adâncim în studiul astronomiei aflăm întregul adevăr: sutele de mii de stele pe care le vedem pe un cer fără lună, într-un loc îndepărtat de forfota orașului, reprezintă doar o infimă parte din miriadele de stele din univers, iar multe dintre scânteierile de lumină despre care presupunem că ar fi stele sunt, de fapt, galaxii întregi. La fel stau lucrurile și cu mintea inconștientă: gândurile care urmează firul logic, ordonat, al minții noastre conștiente nu sunt altceva decât un voal subțire așternut peste inconștient, care este activ și funcționează neîncetat.
Haideți să aruncăm o scurtă privire asupra structurii creierului, acest organ misterios și complex compus din multe subdiviziuni distincte. Pentru a simplifica lucrurile, prefer să recurg la modelul neurosavantului Paul McLean și să împart structura creierul în trei straturi concentrice.
Trunchiul cerebral, stratul profund și cel mai vechi din istoria evoluției umane, constituie acea parte a creierului responsabilă pentru funcțiile de reproducere, autoconservare și anumite funcții vitale cum ar fi circulația sângelui, respirația, somnul și contracția mușchilor ca răspuns la stimularea externă. Localizat la baza cutiei craniene, această regiune a creierului mai este numită uneori ”creierului reptilian”, deoarece toate vertebratele, începând de la reptile până la mamifere, au în comun această porțiune din anatomie. Pentru a răspunde scopului acestei discuții, vă propun să considerăm trunchiul cerebral sursa responsabilă pentru acțiunea fizică.
Deasupra trunchiului cerebral, ieșind în afară asemenea unei protuberante asemănătoare cu un iadeș, se află o porțiune a creierului numită sistemul limbic, a cărui funcție se pare că este generarea anumitor emoții intense. Oamenii de știință pot să stimuleze, prin intervenție chirurgicală, sistemul limbic al animalelor folo-site în experiențele din laborator și să genereze accese spontane de frică și agresivitate. în cartea de față, voi folosi sintagma ”creierul vechi” pentru a face referire la porțiunea din creier care cuprinde atât trunchiul cerebral, cât și sistemul limbic. Gândiți-vă la creierul vechi ca fiind intens conectat și având rolul de a declanșa majoritatea reacțiilor spontane din organismul uman.
Ultima regiune din structura creierului este cortexul cerebral, masă de țesut neuronal mai mare, străbătută de circumvoluțiuni...