pag. 12-13
...folosindu-mi degetele. Când
dorea să-mi indice că forța iubirii pe care o vedeam avea gradul trei
de intensitate, îmi îndoia două degete de la mână, ca să le lase pe
celelalte trei ridicate. în timp ce-și preda lecția, stătea în spatele
meu și, ori de câte ori încercam să mă întorc să-l privesc, îmi era
fizic imposibil, ca și când o forță m-ar fi împiedicat.
Dacă aș fi învățat să măsor forța iubirii ca adult, cred că îngerul
ar fi ales alte metode de predare. Dar așa am învățat și tot așa măsor
intensitatea iubirii și astăzi.
Mai toată iubirea pe care o văd măsoară între 1 și 10, dar uneori am
privilegiul de a mi se arăta o iubire care depășește limita; cred că
este de ordinul 100. Acest număr - 100 - este cel mai mare număr pe care
l-am putut înțelege copil fiind, când îngerul fără nume mă învăța să
măsor.
Este atât de frumos să vezi o iubire de o așa intensitate, de 100!
Aceasta reflectă puritatea iubirii care vine din profunzimea ființei.
Totuși, este atât de greu de descris; este transparentă precum cristalul
și plină de o lumină caldă, iar forța iubirii strălucește în jurul
persoanei și se propagă din ea.
Mă bucură enorm când văd iubire de o asemenea intensitate. Mă
copleșește emoțional și mă lasă fără cuvinte. Mă atinge în adâncurile
făpturii mele și îmi trezește întreaga iubire. îi pot simți efectele
săptămâni de-a rândul.
Nu știu dacă simt forța iubirii altfel decât alții. îngerii mi-au
spus că oricine poate simți iubirea. Totuși, pentru că îngerii m-au
ajutat să conștientizez iubirea și m-au învățat cum să o văd fizic, sunt
mai sensibilă decât alții.
îngerii mi-au spus că Dumnezeu mi-a dat darul de a vedea forța iubirii ca să pot trezi iubirea care se află în noi toți.
Cu toții suntem născuți iubire pură. Ca bebeluș în pântecele mamei,
iubim necondiționat. La naștere, fiecare dintre noi strălucește de
iubire pură, fie că suntem doriți sau nu, fie că mamele noastre au sau
nu o sarcină ușoară. Ca nou-născuți, știm că suntem perfecți și că
merităm iubire și simțim iubire pură pentru noi și pentru toți cei din
jurul nostru.
Totuși, aproape imediat, această forță a iubirii începe să se
atenueze. Având chiar și cei mai iubitori părinți, bebelușul începe să
simtă răceala și lipsa de iubire din lume și începe să se protejeze,
întemnițând această iubire în străfundul ființei.
îngerul fără nume m-a învățat să văd cum arată fizic încarcerarea
iubirii. Aveam cam opt ani când m-a învățat asta. Trăiam în casa
verișorului meu din Ballymun, pentru că acoperișul căminului nostru din
Old Kilmainham se prăbușise. Era o zi frumoasă de primăvară și mă
întorceam de la magazin, de unde cumpărasem lapte pentru mama. îngerul
fără nume și-a făcut apariția lângă mine. Un grup... |