pag. 22-23
întoarcerea la
Liniște/Sine/Ceea Ce Nu Are Vibrație nu presupune negarea emoțiilor, a
gândurilor sau a tuturor formelor, ci plecarea de la identificarea
inconștientă cu ceea ce răsare și apune, la conștientizarea Prezenței
Care Nu Vine Și Nu Pleacă, indiferent de varietatea experimentală de la
nivelul formei prin care se exprimă. Fericirea este temporară. Bucu¬ria
este temporară. Toate acestea, dacă nu există un eu individual care să
le întrețină, nu își pot susține existența. Chiar și atunci când forma
își preia simțul de sine, dintr-o imagine care întruchipează fericirea,
este foarte evident că această imagine e valabilă doar cât timp este
valabil eul individual care întreține raportarea la această imagine.
Când forma merge în noapte, unde este fericirea? Când adoarme cel care e
fericit, unde este fericirea? Fericirea, bucuria, tristețea, agonia -
toate sunt instrumente prin care te poți exprima, deoarece toate sunt
temporare și, implicit, relative, însă niciun instrument relativ nu îți
poate oferi Ceea Ce Ești Tu Cu Adevărat. Toate acestea vin și plecă, se
transformă, oscilează, însă Prezența rămâne. Fără această Prezență,
instrumentele de exprimare nu ar exista, însă Prezența există și fără
absolut niciun instrument. De fapt, această Prezență ești Tu. De ce ești
această Prezență? Pentru că Ești. Fiind, exiști. Fiind conștient că
Ești, ai plecat de la raportarea inconștientă la gânduri, la Conștiința
fără de care nu ai ști că gândești. Așadar, neavând formă, Conștiința nu
poate fi decât Una. Fiind conștient de Conștiință, ești Conștiința
conștientă de Sine. Tocmai de aceea, nu poți să nu fii Ceea Ce Ești Cu
Adevărat, chiar dacă șinele egotic, întruchipat în ceea ce crezi tu că
ești, construiește îndoieli și întrebări suspicioase.
”Trupul meu”. ”Forma mea”. Cine ești? Forma, sau Sinele care
beneficiază de o formă? Bineînțeles, din punct de vedere relativ, ești
și o formă, însă, datorită faptului că forma nu există cu adevărat
(absolut), atunci când faci referire la tine ca fiind o formă, faci
referire la ceea ce nu este cu adevărat. Dacă s-ar evapora toate
detaliile, convingerile acumulate, devenirile egotice, imaginile
relative, ar rămâne doar Prezența. Fără Formă. Impersonală. Completă.
Prin recunoașterea faptului că forma provine din Ceea Ce Nu Are
Formă, automat cel care recunoaște această actualitate evidentă
beneficiază de o slăbire spontană a identificării cu forma. Sunetul
provine din Liniște. Văzutul provine din Nevăzut. Prezența Impersonală
se exprimă printr-o formă personală. In conținutul persoanei, totul vine
și pleacă, însă Prezența nu se află în conținut, Prezența nu este un
conținut, ci este factorul fără de care conținutul nu ar exista. Așadar,
de la conținut, la factorul fără de care conținutul nu ar exista. De la
ceea ce se întâmplă acum, la Acum-ul în care se întâmplă ceea ce se
întâmplă. Acum-ul Fără De Formă. Liniștea. Spațiu Gol Infinit. De la
planetele care plutesc în Nevăzut, la Nevăzutul în care plutesc
planetele, din care provin planetele și fără de care planetele nu ar
exista. De la ceea ce se vede, la Prezența care susține existența
privirii. De la ceea ce vine și pleacă, la Ceea Ce Rămâne. De la ceea ce
este posibil și probabil, la ceea ce este concret și valabil. De la
incertitudinea temporalității, la Prezența Permanentă.
Existând, nu te poți separa de Existență. Fără a te separa de
Existență, ești Una cu Existența. însăși Existența. Dincolo de orice
punct de vedere, dincolo de toate fluctuațiile convingerilor și a
perspectivei, Existența a rămas. Tu ai rămas. Existența există și
înainte de formă și pe parcursul călătoriei unei forme, dar și după
retragerea formei. Existența nu depinde de forma de existență, însă
forma de existență este dependentă de Existență, pentru că altfel nu ar
exista. Tu nu depinzi de un pas, însă pasul depinde de Tine, pentru că
altfel pasul nu ar exista, însă Tu poți exista și fără să pășești.
Așadar, cine ești tu? Pasul, sau Prezența care se exprimă prin pași?
Forma, sau Existența care se exprimă printr-o formă? Nu ești o ființă
liniștită. |