Inainte de Eu Sunt

pag. 9-10

Acum, de ce introspecție mai este nevoie? Introspecția este necesară doar atunci când simțământul ”eu” apare și se amplifică, astfel încât observarea tăcută și detașată pare a fi eclipsată sau copleșită de o puternică identificare personală cu ceea ce nu este real. Dacă se întâmplă așa, află imediat cine este cel afectat sau implicat în acest joc. Cine suferă? Rămâi în tăcere, plonjează în tine și găsește-l pe cel care suferă. Este real? Este palpabil? Poate fi privit?
Pe măsură ce întrebarea începe să își facă efectul, urmărește tendința de a cădea în somnolență, sau cum atenția fuge dintr-o dată către ceva fără importanță. Acestea sunt reacții normale, ca o formă de evitare venită din ego. Este ca și cum ar arunca o piatră în tufiș ca să te ademenească pe o pistă falsă, pentru a nu fi descoperit. Tu vezi-ți mai departe de treabă și nu abandona introspecția! Concentrează-ți atenția să îl găsești pe cel care suferă. Astfel, descoperi că nu există cineva care suferă. Ideea ta despre tine este cea care pare să sufere. Ce face această descoperire? Din nou, se constată că există doar descoperirea, nu și o persoană care descoperă. Nu este suficient să crezi cuvintele spuse aici. Trebuie să descoperi asta prin propria ta experiență. Doar așa slăbește strânsoarea egoului și se rupe vraja amăgirii. Doar Sinele unic strălucește în corp ca ”Eu sunt”. El se reflectă în fiecare corp ca o fațetă a unui diamant cu o infinitate de fațete, fiecare dintre ele având în spatele ei întregul diamant. Această cunoaștere lipsită de efort este revelată în cel care a descoperit prin introspecție sau prin devoțiune iluzia minții egotice.

Cum pot să vorbesc sau să acționez din acest loc, Mooji?

Trebuie doar să stai în liniște cu întrebarea asta, să rămâi în tăcere și să vezi ce este de descoperit. În realitate, ceea ce este nici nu vorbește, nici nu acționează. Este dincolo de acțiune și activitate. Aceasta este culmea înțelegerii supreme. Ce sau cine sunt eu? Ceea ce sunt, poate fi văzut? Ș;i dacă da, de către cine? Chiar este posibil să îți găsești sinele? Există oare două entități care acționează ca o singură ființă? Dacă da, care dintre ele este reală? Ș;i cum poți să afli? Sunt eu oare împărțit în două?
La aceste întrebări mintea nu poate să răspundă într-un mod cu adevărat satisfăcător. Astfel de întrebări puse în lumina investigației sunt ”întrebări-cercetaș”, pătrunzătoare, introspective și explozive. Uneori fac explozie, alteori fac implozie! Când sunt puse cu atenția concentrată și cu dorința arzătoare de a cunoaște adevărul, sunt menite să scoată la suprafață un răspuns din străfundurile ființei noastre. Eu numesc întrebarea ”Cine sunt eu?”, întrebarea mea piranha - pentru că îl devorează pe cel care întreabă! În interior se declanșează ceva și orice ar fi acel ceva, nu este sub controlul tău; nu mai este treaba ta! Ca mâncarea pe care o mesteci, cât timp este în gură, ai controlul, dar după ce o înghiți, s-a dus, nu mai ai ce să faci. De acum altceva preia controlul. Eu o numesc grație divină.

Poate exista trezire fără grație divină? Care este lucrarea grației?

Grația divină este esențială pentru eliberare. Este sinonimă cu libertatea. Grația este acțiunea satgurului - realitatea noastră cea mai profundă. Grația este bunăvoința divină în slujba Sie Înseși.