Alternanța

CAPITOLUL I

Este trecut de ora trei și eu nu îmi găsesc locul.

Imaginile trăite mi se perindă din nou prin fața ochilor, mintea mea pare setată pe o singură întrebare: de ce atât de târziu?

Mă aflam în fața lor de ceva timp, corpul oricum nu mi-I mai simțeam dar parcă nici ochii nu mai răspundeau comenzilor centrului optic, era o senzație pe care cu siguranță nu o mai simțisem. La întâlnirea din ianuarie când m-au avertizat asupra acestor alternanțe, nu am înțeles că vor exista schimbări în ceea ce mă privește pe mine. De-a lungul timpului am trecut prin tot felul de modificări: mi s-a modificat mirosul, gustul, etc., dar vederea, ce se putea modifica aici!?

Și totuși, dacă altădată trebuia să mă concentrez pentru a vizualiza aura, acum o fac fără niciun efort, iar ceea ce este cel mai important este că văd mult mai mult dincolo de ea, adică în zona organică.

Dar ceea ce mi se întâmplă acum este total diferit, eu nu vizualizez o aură, ci sunt spectatoarea unor evenimente din trecutul îndepărtat ce se găsesc înmagazinate parcă pe ecranul unui televizor. Prin fața ochilor mei se succed tot felul de imagini ce înfățișează personaje asemănătoare celor biblice, și nu numai, antrenate în niște evenimente petrecute cu multe sute de ani în urmă sau chiar mii, având în vedere vestimentația și comportamentul, precum și limba pe care o vorbesc. Și ce este cel mai interesant în tot ceea ce se întâmplă este faptul că eu înțeleg ce vorbesc.

La întâlnirea anterioară când am vizualizat primele imagini, nu am recunoscut nicio persoană și nici locul unde se petrecea acel gen de acțiune. Acum m-am hotărât să întreb despre ce este vorba.

– Voi m-ați prevenit cu privire la aceste imagini sau tablouri ce se perindă prin fața ochilor mei, dar nu mi-ați spus nimic despre conținutul lor, iar eu chiar nu înțeleg mai nimic. Curios este că înțeleg ce vorbesc deși nu știu ce limbă este, dar nu pricep la ce evenimente se referă; dacă e să ma iau după felul în care sunt îmbrăcați si după case, aș crede că toate aceste acțiuni se petrec în Iudeea Domnului Iisus.

Și în aceeași perioadă a Domnului Iisus, a venit brusc răspunsul Lor:

– Limba pe care o vorbesc este limba aramaică, o limbă veche vorbită de mai multe civilizații ale Imperiului Babilonian. În epoca Mântuitorului această limbă se mai vorbea încă și în multe regiuni geografice ale Iudeei.

– Am înțeles asta, dar nu văd ce legătură au cu mine toate aceste imagini pe care fără ajutorul vostru oricum nu le înțeleg.

– O să le înțelegi, aceste imagini te vor ajuta să înțelegi un mare Adevăr, ce nu a fost cunoscut de omenire până în acest moment.

– Dar am început să am frânturi din ele tot timpul, și înainte să adorm, și când merg pe stradă, și când stau în masină, și când mănânc, și nu sunt în stare să le leg, este cumplit. Iarăși am ajuns în faza în care am senzația că eu nu mai sunt eu.

– Nu, tu ești tu și vei rămâne tu, așa sunt toate începuturile, grele, și cunosti bine acest sentiment. Foarte curând te vei obișnui cu asta și ți se va părea ușor, mai ales că anul următor se vor întâmpla niște evenimente pe care tu le poți lega oarecum de aceste imagini.

– Anul 2011? Vreți să spuneți ca este un an rău?

– Noi n-am spus asta, va trebui să înveți că nu există ani buni și ani răi. Anii toți sunt buni, și lunile, și zilele, totul. Voi sunteți cei ce vă faceți viețile urâte și dați vina pe ani, comportamentul vostru este cel ce determină momentele rele, uneori fatidice, gândire a voastră este cea ce nu rezonează cu vibrația cosmică și creează dezechilibre. Dacă ați gândi mereu pozitiv, asta ar determina și un comportament pe măsură, iar atunci când mai există vibrații inferioare, ele nu ar avea cu ce să rezoneze și totul ar rămâne în echilibru. Dar ...

– Știu, Însă este destul de greu.

– Dar nu imposibil.

– Și revenim totuși la imaginile anterioare, eu nu recunosc niciun personaj dintre cele pe care le-am văzut până acum.

– Ai răbdare.

În momentul următor m-am trezit în mijlocul camerei cu o durere cumplită de ceafă. M-am îndreptat spre pat și am privit ceasul; era 1 :45. Foarte repede cred că m-a luat somnul, iar când m-am trezit durerea aceea dispăruse. Toată ziua nu s-a mai întâmplat nimic incât am început să-mi fac probleme deoarece eram obișnuită cu toate acele episoade. A trecut și seara, și noaptea, și ziua următoare, și nimic.

Am început să nu mă mai gândesc, dar deși era destul de neplăcut ca în toiul unei discuții sau tot felul de alte ipostaze, să te trezești că trăiești într-o altă dimensiune și să nu știi nici măcar să apreciezi ca timp cât a durat, parcă îmi lipseau acele trăiri sau ce or fi fost ele.

A patra zi, însă, de la întâlnirea cu ei în timpul unei terapii de grup, au existat două momente, de această dată imaginile fiind foarte clare. Am recunoscut personajele din episoadele trecute.

Era vorba de o familie, din discuțiile lor am înțeles că sunt esenieni. Părinții își certau fata pe care o chema Miriam. În ambele episoade, acțiunea se petrecea în interiorul unei case destul de impozantă pentru epoca respectivă, am tras eu concluzia inspirându-mă din anumite filme cu acțiuni petrecute în acea perioadă.

Ca și în episoadele trecute, discuția era determinată de nemulțumirea părinților că fata lor era bătrâna și nemăritată. A vea 26 de ani.

Tabloul respectiv s-a repetat timp de o săptămână, încât începusem să mă plictisesc, până când brusc mi-am dat seama de ce se repeta; pentru că eu nu luasem hotărârea de a nota tot ceea ce văzusem, în vederea scrierii unei cărți.

A urmat un nou episod cu familia de escnieni, de această dată se pregătea o călătorie undeva în Galileea.

Din discuțiile lor am tras concluzia că fata urma să plece împreună cu niște rude din Ierihon care nu întâmplător se aflau în vizită la ei în acel moment. Dar unde?! Nu-mi era foarte clar, ba se vorbea de o așezare numită Magdala, ba se vorbea de Ierihon, ba se vorbea de întreaga Galilee. Până la urmă am tras concluzia că Magdala nu era altceva decât denumirea locului unde se petrecea acțiunea, iar acest loc se găsea așezat undeva în Galileea.

Ce legătură puteam avea eu cu ce se întâmpla acolo, Dumnezeu știe, fiindcă nu mai înțelegeam nimic. La câteva ore, episodul s-a repetat și am înțeles esența sa.

Undeva în apropiere de Marea Galileei, într-un sat mic de pescari, de ceva timp se găsea un om numit Iisus din Nazaret, care predica cuvântul lui Dumnezeu și ajuta oamenii, pe cei bolnavi îi vindeca, pe cei netrebnici îi îndrepta, pe cei săraci îi îndestula si multe altele de acest fel, spuneau esenienii. Femeia mai vârstnică insista pe lângă fiica sa să meargă alături de vărul său din Ierihon la acel evreu numit Iisus pentru a o ajuta să se căsătorească. Era considerată această călătorie și întâlnirea cu Iisus, ca fiind singura șansă a fetei de a mai putea avea o familie. Deși la început când am început să vizualizez aceste episoade îmi apăreau doar trei personaje, pe parcurs lor li s-au mai alăturat încă trei. Era vorba de un bărbat numit Iosif și pe care l-am identificat ca fiind vărul și care avea în jur de 30 de ani, și alți doi bărbați, unul numit Sidon și altul Haran. Ce era însă foarte clar era faptul că niciunul dintre aceste personaje nu era evreu, erau esenieni, iar din discuții reieșea foarte clar ghimpele din sufletele lor

Pag. 9 – 13