Ghid de interpretare a semnelor și viselor
...toată funcționalitatea corpului fizic, neconștientizată de noi, este sub controlul spiritului care ține în inconștient toată informația despre trecut, prezent și viitor. |
33.00 29.70 RON (Stoc 0)
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
Detalii:
Din punct de vedere
energetic, aceste „nimicuri” ce se produc în diferite zone ale corpului fizic
sunt determinate de niște senzori ce acționează în momentul în care informația „că
se va produce un eveniment foarte bun sau foarte rău” a fost preluată din
corpul eteric al fiecăruia dintre noi, de acolo de unde spiritul și-a instalat
centrul de monitorizare a prezentului, dar și a viitorului. La nivel organic,
toate funcțiile și desfășurările de activitate ale organelor noastre sunt
coordonate de memoria spiritului, care le controlează prin intermediul
sistemului nervos vegetativ, autonom față de sistemul nervos central al vieții
de relație.
Așadar toată funcționalitatea corpului fozic, neconștientizată de noi, este sub controlul spiritului care ține în inconștient toată informația despre trecut, prezent și viitor. • Lilia Seven |
Fragment:
ARICI- dând peste un- veste bună, biruință;- căzând peste un drum lung și anevoios;- văzând un- ești persecutat(ă) la locul de muncă(pentru cei ce lucrează în domeniul militarizat), luptă, ceartă, înfruntare;- stând- afaceri amenințate de faliment. ARID- teren- sărăcie. ARIE- tractoare pe- recoltă bogată;- combine în- belșug, bunăstare. ARIN- an agricol bun. ARIPÃ- având- succes în afaceri, ascensiune profesională, situație financiară bună, poziție socială bună;- cal cu aripi- proiect de căsătorie;- de gâscă- bucurie, petrecere;- gâscă bătând din- noroc, situație financiară extraordinară;- furnici cu- neglijență la serviciu, concediere;- mâncând - ți se căsătoresc copii;- animal cu- câștig la loterie;- visând că ai mai multe aripi- te lansezi în afaceri noi și profitabile;- visând că zbori- schimbări benefice în viață. ARLECHIN- ești- poți fi ridiculizat de colegii de serviciu;- privind la un- ai admirator(oare) secret(e). ARMATÃ- ești soldat- sărăcie, deznădejde, panică, disperare, pericol, teamă;- ai un fiu în- datorită ambiției rezolvi anumite probleme;- gata de luptă- devii risipitor;- în luptă- accident, pericol de moarte;- în prima linie- ești prădat de hoți;- în batalion mărșăluind- succes, participi la un eveniment important;- învingătoare- lacrimi, necaz;- învinsă- mici necazuri;- mergând- onoruri, demnitate, evenimente deosebite;- recrut- ești afectat de problemele altora;- recrutare- demitere dintr-o funcție;- plecând din- eșec, supărare, lacrimi;- revoluție- probleme în căsnicie;- obținând victorie- proces câștigat. ARMÃ- albă- despărțire, divorț;- cumpărând- amestec în problemele altora, vremuri grele;- de foc- ești avantajat, situație favorabilă;- de vânătoare- eșec în afaceri, idei ce nu pot fi materializate;- strălucitoare- protecție din partea unei rude;- bărbat înarmat- schimburi profitabile;- purtând pe umăr- stimă, respect;- amenințând cu- pierderi de bani, faliment;- pierzând- lipsă de protecție;- bătrân purtând- protecție sigură;- rănit de- avansare într-o funcție;- distrugând - imposibilitate de a te apăra;- văzând mai multe- tentații periculoase, ești urmărit, proces;- visând- trezești interesul unor oameni importanți;- văzând femeie cu- ai parte de afecțiune;- făcând zgomot- ești laș și fricos. ARMATOR- naufragiu. ARMÃSAR- alb- pentru femei căsătorie, pentru bărbați cătănie;- călărind un- desfrâu;- negru- femei ușuratice;- maro- bărbați afemeiați;- visând mai mulți- pețitori. ARMÃTURÃ- obstacole depășite, agitație. ARMONICÃ- viață lungă, bucurii din partea copiilor. ARMURÃ- ai- optezi pentru o profesie militară;- vezi cavaler în- examen promovat. ARMURIER- vremuri tulburi, conflict armat. AROMÃ- simț- primești sfaturi proaste;- miros de plante aromate- nu-ți poți atinge scopul din cauza unor intrigi. LUMINIȘ- dormi într-un- prudentă în sentimente pentru că s-ar putea să strici o relație;- vezi animale în- noroc, voință, perseverență;- flori în- călătorie surprinzătoare extrem de pIăcută;- în pădure- surprize plăcute. LUMINOS(oasă)- planeta- împăcare cu partenerul de viață;- tunel- neîncredere, viitor nesigur, îngrijorare;- bucătărie- armonie, înțelegere în casă;- far- oferte avantajoase;- cer- frumusețe sufletească, înălțare. LUNA- acoperită de nori- răbdare, perseverență, piedici depășite;- care se mișcă- pagubă în afaceri, ruină;- cade de pe cer- ești urmărit de ghinion;- cade pe casă- nenorocire;- cade pe pământ- cutremur, pagubă, necaz;- o vezi cum creste- suflet curati- albăstruie- ambiții mari;- cu stele lângă ea- descoperire importantă;- cu haloul- câștig la jocuri de noroc;- perfectă- bunătate;- eclipsă de- relație de dragoste ruptă, lipsă de sentimente, comportament glacial;- foarte mare- prieteni .iubitori;- frumoasă- credința;- în ceață- boaIă;- în creștere- bani, câștig important, sănătate;- roșcată- onoruri stimă;- în primul pătrar- păzește-te de dușmani;- în scadere- avere;- întunecată- boala, necaz;- în ultimul pătrar- necredință;- clară- dobândă.- clară și luminoasă- câștigi- luminează în casă- bucurie, antren, veselie;- mare și clară- dragoste înfocată;- mișcându-se- afaceri păguboase;- nouă- dragoste, armonie, sinceritate;- nouă în nori- trădare din partea prietenilor, înșeIăciune;- peisaj luminat de- dragostei- se plimbă pe cer- semn rău, pericol;- plină- fericire, noroc în dragoste;- rază de- slăbiciune, lipsă de încredere;- răsărită pe cer- neîmpliniri;- răsărind printre nori- bârfă;- roșie- fericire;-roșie în nori- pagubă, supărare, ceartă;- roșie apunând- fericire, câștig bănesc, moștenite;- rotundă- amor înfocat;- rotundă și mare- onoare, mărire, stimă;- însângerată- supărare mare, revoltă, război;- văzând cum scade- avere, dependență de ceva/cineva;- semilună- călătorie plină de peripeții, pericol.- văzând- mezalianță;- visând ca te privește pe fereastra- câștig imens. LUNG(a)- par- sănătate;- scară- oboseală, trudă, nefericire;- nas- ești imprevizibil;- vizită- ceartă, controverse, dispute;- canal- căsătorie amânată;- barbă- noroc în afaceri, bani;- căIătorie- schimbi prietenii;- coapsă- bârfe;- cutremur de lungă durată- griji inutile cu privire la sănătatea unui prieten. LUNTRE- care plutește- noroc, satisfacție;- care se scufundă- despărțire de un prieten vechi. LUP- care te atacă- dușmani mulți ascunși, primejdie mare;- îl biruiești- izbândă;- atacă un cioban- supărări mari în familie;- cu gura deschisă- dușmanii te atacă;- fioros- inamic sadic;- haită de- război, revoluție;- care se mișcă- boaIă;- care te mușcă- năpastă;- îl omori- scapi de dușmani, amic periculos de care trebuie să scapi pe căi ocolite;- ești atacat când ești singur- primejdie mare;- care urlă- te afli la strâmtoare;- care aleargă- ești înconjurat de dușmani, suferință;- îl vezi cum doarme- dușman ascuns și foarte aprig;- ucizi un lup- succes iminent, biruință. LUPÂ- privind prin- îngrijorare;- ținând-o în mână- petrecere. LUPTÂ(bătaie)- armate în- ești înconjurat de dușmani, pericol, neliniște;- câmp de- neplăceri în plan sentimental;- cu animale- izbândă;- cu cineva și ieși biruitor- proces câștigat, triumf asupra dușmanilor;- cu fiare sălbatice- dușmani înfrânțk- cu dușmanii- împliniri cu eforturi susținute;- cu un leu- scandal;- cu un lup- dispreț;- cu un urs- defăimare;- duci drapelul în- Coada ochiului stâng, când se zbate - avere vei strânge; recuperezi banii dați cu împrumut. Coșul pieptului când se zbate - schimbare de funcție, demitere sau demisie. Ambele buze te mănâncă - dragoste, plăcere, sărutări. Sprânceana stângă când te mănâncă - ceartă mare vei avea. Sprânceana dreaptă când te mănâncă - vești bune primești. Capul pieptului se zbate - dragoste nesinceră înseamnă; compromitere. Nasul pe interior când te mănâncă _. ceartă, bătaie, răceală, boală a aparatului digestiv. Nasul pe exterior când te mănâncă- bucurie mare; întâlnire plăcută. Vârful obrazului stâng când te mănâncă - mare dușmănie; dușmani mulți. Încheietura de la mâna stângă te mănâncă - neșansă în afaceri; eșec financiar pentru oamenii bogați; - nu ai noroc în dragoste; - despărțire; divorț; separare. Încheietura de la mâna dreaptă - afaceri reușite; succes financiar; noroc în dragoste. Sânul stâng când te mănâncă - graviditate; naștere ușoară. Sânul drept când te mănâncă- ceartă; bârfa; boală. Când ai dureri de coloană în zona sacrală, însoțite de mâncărime - boală grea a altor organe. Degetul mic trosnește - bani mulți înseamnă. Axila dreaptă când te mănâncă - călătorie cu prieteni. Axila stângă când te mănâncă - concediu amânat sau ratat. Cotul stâng când te mănâncă - bani mulți vei lua. Cotul drept când te mănâncă - ceartă în familie. Fruntea când te mănâncă - ești bârfit; vorbe de ocară. Urechea stângă se zbate - falsitate, prefăcătorie. Gâtui când se zbate - neplăceri sau necazuri evitate. Degetul mic de la orice mână înțepenește - ești nevoit să împarți ceva. Coasta dreaptă îți tremură - cinste și apreciere din partea cuiva neremarcat. Brațul drept înțepenindu-ți noaptea - semnul unei boli cronice; vei primi ceva în dar, sau cadou, sau donație, destul de substanțial. Palma stângă când te mănâncă - iei bani. Palma dreaptă când te
mănâncă - dai bani; cheltuieli
mari. |