Cum să NU scrii un roman. Arta greșelilor

200 DE GREȘELI CLASICE ȘI MULT
MAI INGENIOASE DECÂT NOI

Un ghid esențial și plin de curaj al celor mai răspândite și tentante greșeli comise de marile speranțe ale literaturii, cu un candid apetit de debutant. Și cel mai scurt drum al romanului tău din coșul cu manuscrise respinse direct în vitrinele librăriilor.

Howard Mittelmark și Sandra Newman demonstrează cu mult umor cum toate aceste greșeli reușesc să mutileze un text și te învață cum să depanezi și să corectezi introducerile, sfârșiturile, personajele negative, eroii romantici, stilul și spiritul, perspectiva și vocea auctorială și cum să pui în ordine toate firele de nisip de pe plaja privată a romanului tău.

Un manuscris se prăvălește urlând din ceruri • Sunați-l pe avocatul meu specializat în patente! strigă Thomas Edison. Am inventat telefonul! • Paralaxa manciuriană a enigmaticei conspirații thetane • Copilul este tatăl digresiunii • Proza purpurie albastră • Bună! Eu sunt autorul! • Adio, cititor crud!

Legaleză, oficialeză și psihopupu sunt o plagă din ce în ce mai accentuată în ficțiunea amatorilor. După ce a petrecut ani întregi scriind corespondență de afaceri, completând formulare de aplicații și dându-și vecinii în judecată, scriitorul novice începe să scrie o scenă de dragoste și rezultatul sună ca și cum ar fi o traducere din vulcaniană. Limbajul evaluărilor psihiatrice se îmbină cu cel al formularelor de impozit, dând naștere unui cocteil enervant de cuvinte din patru silabe care înseamnă „drăguț“. Îndelungata luptă a scriitorului de a stăpâni limbajul afectat și dez­rădăcinat al oficialităților l-a făcut să creadă că scrisul trebuie să fie plat și lipsit de viață pentru a fi inteligent.

TMTM

De la finele anilor șaptezeci și începutul deceniului următor, scriitori precum Stephen King sau Ann Beattie și-au dezvoltat stiluri de scris numite adesea Realism de Supermarket.

Arun­când la gunoi o tendință generală din literatura americană de a trata numele de branduri ca detalii superficiale, efemere, care ar dăuna caracterului etern, transcendental, al literaturii, Realiștii Supermarket au descoperit că, referindu-se la mobila Sears sau la vinul Riunite, nu făceau altceva decât să găsească o metodă eficientă de a conjura cultura americană contemporană. Însă scriitorii care le-au urmat au înțeles câteodată greșit acest lucru și și-au umplut romanele cu liste alea­torii de cumpărături.
A menționa nume de branduri poate fi o metodă puternică de a transmite informație – atunci când transmite informație („Își renovase total bucătăria și o dotase complet cu aparatură Subzero“), nu și când nu spune nimic în plus față de orice generalitate („Ea a băgat pâinea în cuptorul cu microunde marca General Electric“).

Copywriterii din publicitate se confruntă cu o sarcină total diferită de a ta, romancierul. Ei au în general la dispoziție doar câteva rânduri în care să-și învelească mesajul – doar câteva secunde din atenția cititorului – și din acest motiv și-au dezvoltat o formă concentrată și artificială de limbaj, foarte diferită de ceea ce considerăm în general a fi scrisul. Dacă romanul ar fi fost un soi de vin vechi și fin, în comparație cu el, stilul reclamelor ar cam fi un concentrat din suc de struguri: numai printr-o convenție vorbim despre struguri, și nu e nevoie decât de puțin din acel suc nediluat pentru a-ți face rău.
Textul de pe clapeta unei cărți, descrierea de pe coperta a patra sunt adesea mai asemănătoare reclamelor decât este scrisul propriu-zis, iar locul lor este în exteriorul cărții, unde-și pot face treaba de a atrage atenția străinilor care trec pe lângă raft. A găsi acele texte în interiorul cărții poate face cititorul să reac­ționeze ca în fața unei reclame, adică să schimbe canalul.