În ultimii ani s-a înregistrat un reviriment neașteptat și, totodată, perfect explicabil al popularității familiei regale în rândul românilor. Diverse sondaje de dată recentă arată că de la an la an poporul îi „prețuiește“ tot mai mult pe exponenții Casei Regale, fără însă a agrea în mod deosebit ideea revenirii țării la statutul de monarhie constituțională. În acest aparent paradox se ascunde mai degrabă nevoia unei mai puternice și mai stabile reprezentări a autorității la nivel național și internațional, nevoie izvorâtă cel mai probabil din idealizarea unui trecut monarhic – de altfel, în bună măsură, meritoriu – și din frustrările actuale provocate de o clasă politică dezbinată, lipsită de proiecte comune.
Este oare, în aceste condiții, oportună ideea organizării unui referendum pe tema reîntoarcerii la monarhie? Și, presupunând că poporul ar opta prin referendum pentru așa ceva, este oare aceasta calea de urmat pentru România, deși în istoria mondială drumul înapoi de la republică la monarhie pare a fi, din punctul de vedere al instituțiilor și al mentalității, aproape imposibil de parcurs? Lucian Boia susține că, dincolo de răspunsurile mai mult sau mai puțin nuanțate, singura certitudine în toată această dezbatere rămâne deocamdată necesitatea primenirii societății. În lipsa acesteia, orice monarhie ar funcționa, de fapt, la fel de defectuos precum actuala republică.
„Se simte un freamăt în zona promonarhică a societății românești. Numărul susținătorilor monarhiei e în creștere (chiar dacă, în ansamblu, rămâne minoritar). Să fie aceasta soluția pentru România? Întrebarea, deși țintește spre viitor, n-are cum să facă abstracție de trecut. Am adunat în paginile acestei cărți tot ce mi s-a părut esențial în „dosarul monarhiei”, de la fondarea dinastiei și până astăzi.“
• Lucian BOIA
„Rămâne de netăgăduit faptul, verificat până azi, de la o generație la alta, că în societatea românească persoana învestită cu autoritate ajunge să reprezinte mai mult decât instituția în sine, iar normele, fie ele și constituționale, sunt cu deosebire elastice. «Ce bine e când o țară are un suveran inteligent», i-a spus odată regele Carol I lui Petre P. Carp. Răspunsul acestuia din urmă – politician renumit pentru replicile lui memorabile – a căzut, tăios și definitiv: «Nu, Maiestate, ci o dinastie e într-adevăr întemeiată numai când [țara] poate respecta pe un rege prost». Altfel spus, într-un sistem cu adevărat funcțional, capacitățile intelectuale ale suveranului sunt indiferente, și chiar e de dorit ca acesta să nu facă prea mare uz de ele. Regele întruchipează punctul fix al edificiului național, și rostul său, înalt simbolic, nu este acela de a se agita pe scena publică și de a căuta soluții la problemele curente.“
• Lucian BOIA |
Adevăr Divin
