Ce nu scrie în manualele școlare

Oamenii au inventat literatura ca să-și ofere o plăcere, nu ca să se chinuiască studiind-o

Cine mai are nevoie azi de literatură?

Plăcerea pe care o oferă literatura nu face rău

De ce nu înțeleg unii oameni literatura

Un experiment imaginar care ne ajută să înțelegem că un limbaj poate fi folosit în două moduri

În literatură nu există un „dincolo de aparențe“. Literatura este chiar ceea ce pare

Literatura nu dispare, cum înclină multă lume să creadă

Literatura este text și nu contează unde anume găsim acest text: într-o carte sau pe monitorul unui

Literatura este puternică și fragilă

În literatură nu există progres. Există numai o succesiune de mode

Nu este suficient să ai talent ca să fii scriitor

Un text literar care nu are valoare nu există

Dacă scrii, nu contează câtă emoție investești într-un text, contează numai câtă emoție provoacă acel text cititorilor

O carte cu happy-end te poate întrista. Și invers

În literatură nu are importanță despre ce scrii. Important este cum scrii

Literatura nu spune numai ceea ce spune

Între operele literare există o permanentă competiție

Creația literară are nevoie de o limbă stabilă și precisă

Dacă am fi nemuritori, n-am avea nevoie de spirit critic

Critica literară nu este o știință

La începutul carierei de cititor te substitui personajului principal, mai târziu te substitui autorului, iar în cele din urmă intri în rolul de cititor

Literatura este o marfă miraculoasă care, exportată, rămâne și în țară

Câte ceva despre literatura română

Așa cum unele pete nu ies dintr-o țesătură, din literatura română nu poate fi scoasă puritatea ei originară

Fiecare moment istoric favorabil a fost folosit cu promptitudine de scriitorii români

În loc să se angajeze în dispute sterile, scriitorii ar trebui să înceapă o campanie de recucerire a publicului

Balada Miorița nu trebuie citită ca un articol de ziar

Ce s-a întâmplat cu literatura română în timpul comunismului? Răspunsul cel mai scurt este: a supraviețuit

Poezia basarabeană emoționează, deci există

Asistăm, de mai multă vreme, la o revărsare de literatură fără valoare în spațiul public, comparabilă cu o maree neagră

Mitul nu înseamnă o falsificare a realității, ci o captare a esenței ei

Cum trăiește un om care trăiește pentru literatură (confesiuni)

Este un noroc să ai încă din copilărie o bibliotecă în

Nonconformist ai dreptul să fii în creația artistică.

În viața de fiecare zi trebuie să fii conformist

Scrisul e un mod inofensiv de a-ți exercita puterea asupra celor din

Sunt dependent de scris, nu de un instrument de scris

Ce urmări are scrisul asupra scriitorului

Cum aș preda eu literatura dacă aș fi profesor

CE NU SCRIE ÎN MANUALELE ȘCOLARE

Oamenii au inventat literatura ca să-și ofere o plăcere, nu ca să se chinuiască studiind-o

Pentru mine a fost o surpriză să constat că mulți dintre elevi studiază literatura cu o grimasă de dezgust, așa cum înghit tubul de cauciuc cei cărora trebuie să li se facă o endoscopie. De ce? De ce se întâmplă așa? Matematica o învață vrând-nevrând, ca să poată să-și măsoare pământul sau să calculeze cât timp va dura o călătorie. De chimie au nevoie ca să știe cum să combine substanțele și să obțină unele noi, necesare în viața de fiecare zi. Sunt nevoiți, de asemenea, să-și cunoască propriul corp și modul lui de funcționare ca să evite suferințele inutile și să se trateze când se îmbolnăvesc. ªi așa mai departe. Este adevărat că și învățarea acestor discipline poate fi resimțită ca o plăcere de către cei care au vocația studiului sau pur și simplu o curiozitate față de viață. Dar cu sau fără plăcere ele trebuie învățate. Fără cunoașterea lor, nu se poate trăi în lumea de azi. Drept urmare, chiar și cine nu are nicio pasiune pentru studiu se străduiește și, dacă nu se poate altfel, se chinuiește să le învețe. Bea 5 cafele, stă cu picioarele într-un lighean cu apă, își șterge cu batista broboanele de sudoare de pe frunte, dar nu se lasă până când nu înțelege ce trebuie înțeles. Literatura a fost creată însă numai și numai ca o sursă de plăcere. Nu are altă rațiune (semănând din acest punct de vedere cu muzica, pictura, dansul, teatrul, filmul artistic, jocul de șah, bătaia cu bulgări de zăpadă etc.). Este absurd ca utilizarea ei să fie considerată obligatorie. Este grotesc ca un tânăr să învețe literatura de frică (de frica unui profesor sever sau a unor examene de care depinde viitorul lui). Este ca și cum ar bea șampania cu lingurița, la ore fixe, în stilul în care se bea un sirop de tuse. Sau ca și cum și-ar săruta iubita din obligație, în anumite zile, supravegheat de o comisie de evaluare. Am încercat ani la rând să înțeleg cum s-a ajuns în situația absurdă ca practicarea unei plăceri să fi devenit exact opusul ei, și anume un act de penitență. Și, cum se întâmplă de obicei, o întâmplare mi-a dezvăluit cauza, mai clar decât o întrevăzusem eu. Un prieten de familie, cu soția și fiul lor, elev de liceu, mi-au făcut într-o bună zi o vizită. Bărbatul m-a rugat de la început să-l ajut pe fiul lor să iasă dintr-un impas: se apropia bacalaureatul și nu citise încă romanul Moromeții de Marin Preda, care figura pe lista de lecturi obligatorii. Ideea era să-i povestesc eu romanul. M-am refugiat cu tânărul în camera mea de lucru și am început cu o întâmplare din Moromeții povestită din memorie:

Ilie Moromete și ceilalți membri ai familiei, întorși seara de la câmp, obosiți și flămânzi, se pregătesc să mănânce la masa din curte, așezată sub un pom. Mâncarea constă în mămăligă și brânză. Catrina răstoarnă mămăliga pe un 6 fund de lemn, apoi se întoarce în casă ca să aducă și brânza. După câteva secunde apare îngrozită și îi spune pe un ton dramatic lui Ilie Moromete:

„Duțulache a mâncat brânza! Ce să fac, ce să fac?“ Trebuie spus, pentru înțelegerea situației, că Duțulache este câinele familiei, iar brânza este foarte sărată. Ilie Moromete îi răspunde logic Catrinei:

„Dă-i apă!“

Pe tânăr l-a amuzat foarte mult umorul englezesc al unui țăran român și, în atmosfera plăcută creată, i-am explicat pe larg – iar el m-a ascultat cu atenție – în ce constă frumusețea literară a cărții.

Tânărul le-a spus apoi entuziasmat părinților:

„Nu știam că e un roman atât de bun. Abia aștept să-l citesc. Din ce ne-a zis profesoara am înțeles că e ceva plictisitor, cu alienare, existențialism țărănesc, modernizarea viziunii asupra unui topos tradițional…“ Deci în această limbă de lemn a filosofării li se vorbește elevilor despre literatură. Depinde, desigur, și de talentul profesorului. Dar oricât de talentat ar fi un profesor, el nu se poate manifesta liber. Are mâinile prinse în cătușele manualelor școlare.

Mi-am continuat investigația deschizând diverse manuale de literatură pentru elevii de liceu. Într-unul din ele am dat peste un capitol despre Eminescu. M-am îngrozit. Elevii erau invitați să se pronunțe asupra poemului Floare albastră în următorii termeni:

Care sunt actanții în această reprezentare epico-dramatică a erosului?

Stabiliți diegeza poemului!

Pag. 5 – 7