Frumusețea ca expresie a Perfecțiunii Divine

Frumusețea autentică este o condiție esențială a existenței noastre, în care plenitudinea întregii vieți coincide perfect cu plenitudinea propriei noastre ființe. Această frumusețe desăvârșită, care ni se revelază a fi amprenta perfecțiunii divine în întreaga manifestare, nu are alt scop decât acela de a ni-L revela pe Dumnezeu.

„Atunci când te afli în fața unei forme frumoase, venereaz-o, pentru că frumusețea aduce cu ea beatitudinea divină. Frumusețea este cea mai sublimă energie spirituală. Frumusețea este cel mai înalt tapas. Nimic nu poate fi vreodată mai presus de frumusețea dumnezeiască.“

• Shakti Sangama Tantra

Dintotdeauna, înțelepții au susținut că frumosul există înainte de toate ca principiu, el revărsând din preaplinul său dumnezeiesc în întreaga creație armonia, binele și adevărul, într-o tainică și necontenită curgere. Ecourile înțelepciunii străvechi răsună încă în memoria omenirii, căci, rând pe rând, toate școlile de autentică învățătură spirituală i-au transmis făclia urmașilor, reînnodând astfel firul tradiției primordiale, pentru ca promisiunea enigmatică a nemuririi să nu se piardă.

Această învățătură a fost mereu adaptată condițiilor specifice fiecărei epoci. În concepția orientală, puterea perfecțiunii dumnezeiești și a frumuseții, Tripura Sundari, Frumoasa celor Trei Lumi, este considerată făptuitoarea celor cinci acte cosmice fundamentale: Creația (Srsti), Menținerea (Sthiti), Resorbția (Samhara), Ocultarea (Tirodhana) și Revelarea (Anugraha). Puterea dumnezeiască a triadei, Tripura Sundari, este imanentă în orice treime și, totodată, transcende și susține toate triadele (cele trei lumi: fizică, astrală și cauzală; cele trei stări condiționate: veghe, vis și somn profund; cele trei tendințe ale naturii (guna): sattva – puritate, rajas – expansiune și pasionalitate, tamas – inerție și ignoranță; cele trei dimensiuni ale timpului: trecut, prezent și viitor, etc.)

Dincolo de orice teoretizări și încercări de definire, înțelepții tuturor timpurilor au urmărit dintotdeauna atingerea frumosului interior, acea desăvârșire ideală dusă până la sfințenie, care permite omului să simtă intens și profund frumosul, pentru ca să trăiască frumos.

Divinitatea este considerată totdeauna centru și origine a frumuseții: „… totul este în jurul Regelui Totului; El este scop a tot ceea ce există; El este cauza întregii frumuseți” (Platon, „Scrisoarea a doua către Dionisos”).

În viziunea tantrică, din perspectiva principiilor universale, se știe că principiul feminin reprezintă manifestarea lui Dumnezeu sub aspectul numelor și al formelor, pe când principiul masculin semnifică aspectul transcendent și lipsit de atribute al Divinității. De aceea, natura feminină a fost întotdeauna asociată cu frumusețea, însă în legătură cu aceasta, în noi înșine poate să apară întrebarea firească: unde se găsește, de fapt, suprema frumusețe? Învățăturile tantrice ne îndeamnă să căutăm această frumusețe în interiorul nostru, deoarece frumusețea exterioară nu poate decât să reflecte doar pentru câteva clipe inefabila frumusețe interioară, care transcende toate formele. Sundari înseamnă, din punct de vedere literar, “frumusețe”, iar adorarea acestei Mari Puteri Cosmice nu reprezintă altceva decât a urma, practic, calea frumuseții și a fericirii extatice prin Manifestare, către Absolutul Divin.

La nivelul concepției obișnuite, noi ne închipuim frumusețea ca fiind ceva care implică perfecțiunea și armonia formelor și aparențelor vizibile, cum ar fi o femeie foarte frumoasă sau o floare superbă. Cu toate acestea, indiferent cât de frumoase ar fi, dacă vom analiza cu mai multă atenție vom descoperi la ele anumite aspecte care sunt mai puțin reușite și prezintă anumite imperfecțiuni. În plus, ca o consecință directă a experienței de viață pe care o avem, știm că oricât de mare ar fi frumusețea unei anumite forme, ea va sfârși prin a decade și chiar a dispărea, uneori chiar foarte repede. Aceasta se petrece deoarece forma poate întruchipa o anumită perioadă de timp o frumusețe uluitoare, dar cu toate acestea frumusețea este și înseamnă cu mult mai mult decât orice formă. La nivel suprem, adevărata frumusețe este eternă și ea doar se reflectă în anumite proporții în formele schimbătoare ale lucrurilor și ființelor din Manifestare.

Din această perspectivă, Tripura Sundari nu reprezintă numai frumusețea formei, ci ea este însăși frumusețea indescriptibilă a percepției perfecțiunii divine. Din acest motiv, frumusețea nu trebuie să fie niciodată considerată inerentă obiectelor, deoarece ea apare din desfășurarea luminii conștiinței divine care iradiază din fiecare lucru. Întrucât Conștiința supremă a lui Dumnezeu este nesfârșită și eternă, frumusețea este și ea eternă, deci nu dispare niciodată, ci doar se revelează în mod diferit, într-o multitudine de forme. Din această cauză, puterea de transfigurare (sau, cu alte cuvinte, puterea de a vedea sublimul acolo unde alții nu percep nimic sau văd chiar contrariul) reprezintă un atribut esențial în garantarea succesului sadhana-ei sau practicii spirituale tantrice.

Înțelepciunea taoistă oferă și ea o perspectivă profund spirituală asupra frumuseții, binelui și adevărului divin, într-o formulare care ne permite să intuim subtila savoare a metaforelor:

„Viziunea omenească a frumosului ca frumos e urâciune,
Iar simțirea omenească a binelui ca bine e răutate.
În sânul adevărului însă, văzutul și nevăzutul iau naștere unul din celălalt,
Unitatea și multiplicitatea se împlinesc reciproc,
Micul și marele își dau măsura unul celuilalt,
Susul și josul se oglindesc unul în altul,
Tăcerea și cuvântul lucrează în armonie, iar
Începutul și sfârșitul se urmează unul pe altul.
De aceea, înțeleptul rămâne deasupra acestui joc al aparențelor.
Ființa lui iradiază învățătură tainică ce se află dincolo de cuvinte.
El se înscrie firesc și armonios în curgerea lucrurilor și ființelor,
Susținându-le pe toate fără să ceară răsplată.
Își face așa cum trebuie lucrarea, dar nu-i pune preț,
Detașându-se complet de toate fructele acțiunilor sale.
Tocmai pentru că nu se leagă în nici un fel de lucrul astfel făcut,
Nimeni nu i-l poate lua vreodată.”
(fragment din „Tao Te King”)

Înțelepții orientali și unii filosofi susțin că frumosul există ca idee modulată printr-o energie specifică încă înainte de a se manifesta concret în tot ceea ce ne înconjoară, în natură sau în artă, aici sau în alte planuri sau lumi. Frumosul este întotdeauna sesizat în cadrul relației dintre cel ce percepe (subiectul cunoscător) și obiectul perceput. Frumosul, independent de realitatea sa, este reprezentarea în conștiința omului a proprietăților și caracteristicilor apreciate ca adevărate, armonioase, bune și înălțătoare ale obiectului, realității sau ființei considerate ca atare. Sesizând plenar și apreciind ceea ce este frumos, ființa umană va vibra la unison cu adevărul, armonia și tainele care se află dincolo de suportul concret al acestuia și, astfel, va transfera prin rezonanță în propria sa ființă adevărul, armonia și binele care sunt percepute ca atare în afara sa. Datorită acestui proces inefabil, complex, ființa umană care conștientizează frumosul va vibra instantaneu la unison cu energiile subtile benefice, obiective, armonioase din sfera de forță a frumosului, adevărului și binelui cosmic.

La nivel fizic, frumosul manifestat ca formă este expresia sublimă, armonioasă, benefică, obiectivă (adevărată), creatoare, dătătoare de fericire a unei necesități, care reflectă indirect ideea de ordine, adevăr, echilibru, structurare simetrică, evoluție, spiritualizare. În expresia lui imediată și uimitoare, ca splendoare, ca strălucire exuberantă sau discretă, frumosul este adevăr, bine și armonie. Din această perspectivă, sentimentul frumosului ar putea fi considerat drept conștientizarea perfecțiunii, atracția misterioasă sau chemarea către intuirea sau realizarea plenară a virtualităților desăvârșitului. Sentimentul frumosului este, în esența sa, o stare spontană de încântare, un palpit ideal în preajma acestui absolut.

Pentru a rezona în mod gradat și inefabil cu această euforică stare de percepție a frumosului, este însă necesar să eliminăm orice concepții deformate, prejudecăți sau idei penibile despre ceea ce cunoaștem sau putem evoca prin intermediul memoriei noastre. Cu alte cuvinte, este absolut necesară o “curățare metodică” a mentalului nostru, pentru a permite astfel reflectarea glorioasă și magnifică a luminii Sinelui Etern la orice nivel al Creației, de la banalul fir de iarbă și până la imensitatea galaxiilor fizice sau astrale. Dacă această condiție nu este îndeplinită, reziduurile gândurilor și emoțiilor noastre vor obstrucționa, precum o peliculă întunecată, frumusețea divină subtilă ce transpare din fiecare formă care ne înconjoară, chiar dacă noi suntem capabili să percepem în mod clar caracteristicile fizice ale acestor forme.

La modul esențial vorbind, Tripura Sundari reprezintă frumusețea supremă a percepției pure care apare atunci când suntem capabili să vedem întreaga manifestare în noi înșine și întreaga natură ca o reflectare directă a realității conștiinței lui Dumnezeu.