Deșeurile nefolositoare din grămada de zgură
Alchimiștii europeni se referă în mod frecvent la un material misterios folosit la lucrările lor, extraordinar de ieftin de obținut și care era considerat de către mulți ca fiind lipsit de valoare. Referirile permanente la acest material, în diferitele școli de alchimie, sugerează că făcea parte din tradiția veche, a cărei cunoaștere ajunsese cumva până la ei. Și acest material era considerat ca fiind de bază pentru lucrare - și mai ales esențial pentru a obține Star Regulus.
În Europa medievală, fierul metalic obișnuit exista din abundență pentru oricine avea cunoștință de Star Regulus și ar fi vrut să-l obțină. Însă, în perioada aceea, legile stoechiometrice ale chimiei nu fuseseră încă puse la punct. Alchimiștii medievali timpurii nu știau că fumul alb produs în timpul obținerii Star Regulus consta în particule de sulfat de fier. Mai mult de-atât, nu foloseau fierul cumpărat de la fierari pentru a obține Star Regulus. În schimb, foloseau o substanță misterioasă, foarte ieftină și la îndemână, potrivit vechii tradiții.
Misterioasa substanță necesară pentru a obține Star Regulus era identificată cu zeul roman Marte, zeul războiului, adeseori simbolizat prin arme din fier. Prin urmare, s-ar părea că știau că era vorba despre o formă a fierului. Însă nu era un tip obișnuit de fier. Era o formă foarte ieftină de fier metalic, care în Antichitate era în general aruncat, ca fiind lipsit de orice valoare. Pentru a ajunge la miezul misterului, trebuie să vedem cum era topit fierul.
Cea mai veche formă de minereu de fier din lume este hematitul, o formă de oxid de fier, foarte prețuit și exploatat de culturile preistorice din întreaga lume. Cu zeci de mii de ani în urmă, strămoșii strămoșilor noștri din întreaga lume exploatau acest mineral, îl mărunțeau și îl foloseau, sub forma unui pigment numit ocru, pentru a picta pereții peșterilor și trupurile morților. Minele antice de hematit sunt, de fapt, cele mai vechi mine cunoscute de pe pământ.
Desigur, străbunii noștri preistorici nu știau că ocrul sau hematitul reprezentau, de fapt, o forma a oxidului de fier. Pur și simplu le plăcea, întrucât putea fi mărunțit pentru obținerea unui pigment colorat - primul pigment cunoscut omului.
S-a dovedit însă că fierul metalic poate să fie obținut foarte ușor prin topire din hematit, încălzindu-se hematitul mărunțit cu cărbuni sau cu cenușa de la focul obișnuit, de lemne. În cadrul acestui proces, atomii de oxigen din hematit se leagă de atomii de carbon din cărbune, în felul acesta rezultă dioxidul de carbon, care se evaporă sub formă de gaz, lăsând în urmă o formă solidă de fier pur. Deoarece fierul nu trebuie să se topească, procesul se poate realiza cu succes la temperaturi relativ reduse, sub punctul de topire al fierului.
În principiu, anticii – chiar și străbunii noștri preistorici - ar fi putut să obțină fier metalic folosind doar hematit, cărbune și un foc de lemne. Același lucru se putea realiza cu siderit (carbonat de fier), care se găsește de obicei în malahit (carbonatul de cupru) și în alte minereuri care conțin cupru. De fapt, topitoriile timpurii, care datează încă din jurul anului 5000 Î.Hr., obțineau din abundență această formă de fier metalic. Era obținut ca produs secundar în procesul de extragere a cuprului. Însă anticii nu l-au recunoscut ca fiind fier.
În vreme ce temperaturile produse de un furnal sau un cuptor primitiv sunt suficient de mari pentru topirea cuprului, nu sunt de ajuns și pentru topirea fierului. Când este obținut prin acest proces de extracție, cuprul este un metal topit, care poate fi adunat și purificat cu ușurință. Fierul metalic obținut în cadrul aceluiași proces de extracție rămâne solid. Formează ceea ce se numește ”blum” - o masă poroasă de fier metalic amestecat cu alte minerale silicate (zgura), formând după răcire o masă casantă, dură.
Pentru a se obține „fier forjat” din blum, acesta trebuie bătut cu o forță foarte mare, cât este extrem de încins, astfel încât zgura topită să fie expulzată din masa poroasă de fier topit, rămânând numai fierul, mai mult sau mai puțin pur, care poate să fie forjat apoi sub forma unei lame sau a oricărui obiect din fier.
Însă lovirea cu forță a blumului încins cât timp zgura din el este încă topită este un proces extrem de periculos și de dificil, care a fost inventat și stăpânit abia odată cu zorii Epocii Fierului, în jurul anului 1200 Î.Hr. Înainte de această dată, blumul, care era obținut inevitabil în...
pag. 38 - 39
|
Adevăr Divin
