CAPITOLUL 1

Născut în vremea mea

Fiecare generație de oameni este modelată de vremurile în care se naște. Pe măsură ce istoria își urmează cursul, vedem cum evenimentele și poveștile din jurul lor influențează și modelează viețile, deciziile și familiile. Generația celui de-al Doilea Război Mondial a fost modelată de război și de Marea Depresie. Noua tehnologie a acestei generații a fost radioul, iar al Doilea Război Mondial ne-a purtat în epoca nucleară odată cu distrugerile de la Hiroshima și Nagasaki. Politic vorbind, Marea Depresie ne-a adus asigurări sociale, asigurări medicale și ideea potrivit căreia guvernul trebuie să aibă grijă de cetățenii lui până la moarte. Generația de astăzi – generația războiului din Irak – s-a născut în vremuri marcate pentru totdeauna de evenimentele din 11 septembrie 2001. Ea se confruntă cu ramificațiile internetului, transferul zonei de influență pe glob înspre China, secarea surselor de petrol, încălzirea globală accelerată și terorismul global. Generația de astăzi este pusă față în față cu un Război Sfânt de o mie de ani, datorii guvernamentale masive și obligația de a plăti asigurările sociale și de sănătate, transmise de generația celui de-al Doilea Război Mondial. Generației războiului din Irak i se va cere să rezolve problemele pe care nu a reușit să le rezolve generația precedentă. Generația baby boom – generația războiului din Vietnam – s-a născut în toiul Războiului Rece, marcat de frica universală față de extincția umanității din cauza unui holocaust nuclear care ar putea distruge întreaga planetă în câteva minute. Când Rusia și-a plasat rachetele pe teritoriul Cubei, oferind fostei Uniuni Sovietice avantajul strategic al unei prime lovituri – un avantaj măsurabil în minute –, președintele Kennedy a activat o blocadă împotriva Cubei. Blocada navală ne-a adus în pragul războiului, dar a reușit să prevină un război nuclear mondial și dispariția rasei umane.

Tehnologia generației baby boom a fost televizorul. În anii ’60, acești oameni stăteau în fața televizorului, mâncând alimente congelate și urmărind trupa Beatles la The Ed Sullivan Show. La fel, din mijlocul sufrageriei, au vizionat și asasinatul multiubitului lor președinte John F. Kennedy, al liderului mișcării pentru drepturile civile dr. Martin Luther King Jr. și al candidatului la președinție Robert Kennedy. După începerea războiului din Vietnam, în loc să meargă ascultători pe front, așa cum făcu seră părinții lor, mulți și-au ars taloanele de recrutare, au adoptat stilul de viață „hippie“, au organizat întruniri publice și au respins multe dintre valorile pentru care luptaseră părinții lor.

Ei au devenit cea mai bogată generație din istoria lumii, începând cu moda căciulilor Davy Crocket din blană de raton și cu mașinile Volks wagen pe care le conduceau în anii facultății, continuând cu automobilele BMW, Porsche, Mercedes și, mai târziu, cu avioanele particulare. Mulți din această gene rație nu erau mulțumiți cu o singură locuință, așa că și-au cumpărat case în Aspen, Maui sau în sudul Franței. Pentru generația celui de-al Doilea Război Mondial, vârsta era un atu pentru ascensiunea pe scara corporatistă. În loc să accepte stilul de viață și valorile părinților, generația baby boom a ales să-i aducă lumii la cunoștință că acum tinerii conduceau lumea. Această idee este și mai vizibilă în cazul generației războiului din Irak, care se manifestă chiar în zilele noastre. Astăzi, 30 de ani înseamnă bătrân, în special în lumea corporatistă. Acum vedem tineri de 20 de ani care devin miliardari, lansându-și companiile pe internet, pe când părinții lor – cei din perioada războiului din Vietnam – se chinuie să strângă câțiva dolari în planul de pensii, iar bunicii lor se agață de asigurările sociale și medicale, privind cum inflația le distruge toate economiile.

În vreme ce generația celui de-al Doilea Război Mondial beneficiază de asigurări sociale și medicale, este puțin probabil ca generația următoare să se bucure de aceeași siguranță financiară și medicală.

Începând cu generația baby boom, diferențele dintre cei bogați și restul lumii au crescut simțitor. Capitalismul împrăștie visul american în toată lumea, creând un vis internațional, și numeroși americani vor observa că au rămas în urmă, că nu mai conduc lumea ca stil de viață. Mulți dintre aceia care aparțin gene rației baby boom, alături de copiii lor, vor munci

toată viața – nu pentru libertate financiară, ci pentru supraviețuire financiară. În cincizeci de ani, America s-a transformat din cea mai bogată țară din lume în cea mai îndatorată țară din lume. În loc de visul american, ne luăm la revedere de la plăcinta americană. În loc de raiul pe pământ, America poate deveni în curând iadul pe pământ pentru milioane de oameni.

Odată cu pierderea siguranței financiare, cu creșterea competiției la nivel global și cu mărirea prețurilor – în special în domeniul sănătății – a renăscut interesul pentru spiritualitate și religie, pentru căutarea răspunsurilor vieții, care nu sunt oferite nici de școli, nici de biserici, nici de corporații, nici de politicieni. În momentul în care atât de multe epoci diferite se reunesc într-una singură, cea actuală, întrebările vechi așteaptă răspunsuri noi. De fapt, răspunsurile vechi, cum ar fi asigurările sociale și medicale, sunt cauza multora dintre problemele cu care ne confruntăm astăzi.

Acest amestec al generațiilor, istoriilor, culturilor și tehnologiilor definește vremurile pe care le trăim astăzi. Dacă nu găsim răspunsuri noi, nu ne vom schimba viitorul potențial.

În vara anului 1962, când Statele Unite au detonat bomba atomică în Christmas Island – un mic atol aflat la sud de insulele Hawaii –, noi trăiam în Hilo, Hawaii, un orășel de pe Big Island, cel mai sudic punct al coastei Statelor Unite.

Cei patru copii ai familiei Kiyosaki tocmai terminaseră masa de seară și urmăreau la televizorul alb-negru emisiunea The Adventures of Ozzie and Harriet. Nu exista nicio dispută vizavi de programele preferate ale fiecăruia pentru că nu aveam decât un singur canal. Nu aveam opțiuni, nici player video, nici dvd-uri, nici Tivo, nici televizor color. Emisia se încheia la 22.30 în fiecare seară, pentru că pe vremea aceea se realizau foarte puține emisiuni de televiziune. Programul reîncepea la ora 07.00, în dimineața următoare.

Deodată, pe la jumătatea emisiunii, o lumină albă, violentă și orbitoare a aprins cerul – și toată sufrageria noastră – pentru o fracțiune de secundă; era de un alb atât de intens, atât de strălucitor, încât nu s-a mai văzut nimic din cameră, nici măcar ecranul televizorului.

OBLIGAȚIUNI RISCANTE

Ediția din 11 ianuarie 2008 a Financial Times avea un titlu care declara:

„Ratingul Triplu–A al SUA amenințat“. Cu alte cuvinte, cândva puternica piață de obligațiuni a Statelor Unite putea fi retrogradată, îndreptându-se către statutul de indezirabil.

Cei mai mulți dintre noi sunt obișnuiți cu încurcăturile specifice creditelor cu grad înalt de risc și dobândă ridicată. Toate aceste probleme au apărut în momentul în care oamenilor care nu erau în poziția de a împrumuta bani li s-au oferit credite cu dobânzi speciale pentru a cumpăra case noi sau pentru a-și acoperi datoriile precedente, garantând cu casa deținută deja. Titlul din Financial Times spunea că, potrivit agenției de rating Moody’s, și ratingul guvernului Statelor Unite ar putea fi retrogradat la indezirabil.

Unul dintre principalele motive care justifică avertizările date de Moody’s cu privire la problemele financiare ale Americii țin de asigu - rările sociale și medicale. Articolul spunea: „Combinația dintre programele medicale și asigurările sociale este cea mai im portantă amenințare pe termen lung la adresa ratingului Triplu-A.“ Cu alte cuvinte, sunt prea mulți aceia care așteaptă ca guvernul să le rezolve problemele, iar guvernul nu își mai poate permite să îi susțină. „Ce-a fost asta?“ a strigat cineva.

„A făcut cineva o poză?“

„Ce s-a întâmplat?“

În acea seară de vară, familia mea a fost martora unui fenomen care mi-a rămas adânc întipărit în memorie, la fel de puternic și de clar ca acum 46 de ani. Pentru mine și Emi a produs o schimbare în modul de a percepe divinitatea, războiul, pacea, sănătatea și banii. Ne-a afectat opțiunile, acțiunile și viitorul.

„Oh, Doamne! Uitați-vă pe fereastră!“

Beth, sora noastră, cea mai mică din familie, a fost aceea care ne-a atras atenția la spectacolul care se desfășura în fața noastră. Am ajuns cu toții la geam și am rostit aceleași cuvinte: „Oh, Doamne!“ Timp de câteva ore, în vreme ce alți americani au continuat să se uite la televizor, familia noastră a stat lângă fereastra sufrageriei, privind cum cerul a trecut de la o lumină portocalie amenințătoare la un roșu aprins, învolburat, apoi la un purpuriu închis, care s-a mistuit în final în negrul de dinainte.

În vara anului 1962 aveam 15 ani și eram pe punctul de a intra la liceu. Având vârste apropiate, eu, fratele și surorile mele eram conștienți de amenințarea atomică și de posibilitatea unui război cu Uniunea Sovietică sau China comunistă – ori cu ambele – și eram cu toții suficient de mari pentru a înțelege implicațiile extinse ale cerului mânios încadrat de rama ferestrei noastre. Deși războiul atomic era departe de sufrageriile celor mai mulți cetățeni americani, noi aveam bilete în primul rând la tot spectacolul.