Dorul de Sinele Divin ne impulsionează să căutăm iubirea ideală
Înainte de a trăi această stare de iubire matură, profundă, confruntăm adeseori cu diferite stări de gol interior, de lipsă mai mult sau mai puțin acută. Aceste stări ne pot apărea periodic, le putem simți chiar și atunci când suntem integrați în anumite relații de iubire și (cel puțin teoretic) nu ar trebui să le avem. Dar ele apar tocmai pentru că acele relații în care suntem integrați nu ne răspund într-un mod suficient de împlinitor căutărilor sufletului nostru. Acele relații nu ne oferă tot ceea ce ne dorim în adâncul inimii noastre, chiar dacă adesea noi nici măcar nu bănuim aceasta. Altfel spus, ele nu ne pot oferi ceea ce ne poate oferi doar o iubire matură: împlinirea și întregirea perfectă a sufletului. Într-un anumit sens, se poate spune că această stare de lipsă sau de absență este înnăscută oricărei ființe umane, ea fiind cea care ne împinge să căutăm o iubire ideală și o ființă de sex opus care corespunde perfect acestui ideal. Se spune adesea: mi-e atât de dor de o iubire ideală; nu știu cu cine o voi trăi, dar simt că această iubire există undeva, pentru mine! Într-adevăr, chiar fără să știm cine este iubitul sau iubita noastră perfectă și nici cum ar trebui să arate, faptul că tânjim, în inima noastră, după o astfel de ființă, faptul că o căutăm cu o intensitate uneori extraordinar de mare, arată că sufletul nostru știe cumva, foarte bine, că acea făptură există, pentru că dacă ea nu ar exista, nu am fi atât de motivați să o căutăm. Este prin urmare extrem de important să înțelegem că însăși această ”sete” lăuntrică uriașă pe care o resimțim adeseori pentru o iubire ideală și perfectă arată că starea de iubire profundă, starea de iubire matură, perfect împlinitoare și transformatoare nu este departe de noi. De fapt, am putea spune, metaforic, că acest acut sentiment de lipsă, de gol interior, este ca o ”absență de tine însuți”, pentru că el nu poate să dispară cu adevărat și pentru totdeauna decât în două moduri: fie prin trăirea plenară a iubirii, profunde, mature, divinizante, fie prin revelarea deplină a Sinelui nostru etern (Atman). Astfel, putem spune că iubirea totală, iubirea spirituală, este același lucru (atunci când ea este plenară) cu revelarea Sinelui! Împlinirea reală și perfectă în iubire este perfect echivalentă cu revelarea deplină a Sinelui, iar aceasta pentru că iubirea autentic spirituală, divină, transformatoare, nu este deloc diferită de Adevărul Divin. Fiecare știm sau măcar am intuit uneori, în decursul vieții, că în iubirea profundă mintea își oprește spontan agitația ei obișnuită, pentru că iubirea profundă este atât o invitație, cât și o poartă deschisă către eternul prezent, către a ne bucura de clipa prezentă, către a trăi în această condiție divină, dincolo de timp, în eternitate. Prin întâlnirea sufletelor lor în iubire, cei doi iubiți merg unul către celălalt pentru a se regăsi de fapt pe ei înșiși. în acest sens, tradiția tantrică afirmă că putem medita mii de ani, fără să obținem cunoașterea de sine pe care ne-o poate oferi, într-o singură clipă, flacăra iubirii divine din inima noastră...
pag. 14 - 15
|