Trezitor al duhului cel bun din fiecare și dătător de gânduri înțelepte, revigorator al spiritului și insuflând curaj – dacă ar fi să ne luăm după vorbele legendare ajunse până la noi din jurul anului 3000 î.Hr. și atribuite împăratului chinez Shen Nung, un cunoscător al ierburilor de leac, dar și al altor plante –, ceaiul verde își datorează poate cea mai mare parte din faima curativă și revigoratoare, altfel atât de adevărată (prin savoare, izbutind să alunge stările de oboseală, durerile de cap și tulburările de concentrare), osârdiei cu care avea să fie cultivat în mănăstirile din China cea îndepărtată, la care, începând din secolul I d.Hr., avea să se adauge constrângerea impozitelor practicate asupra băuturilor alcoolice. Ca să nu mai vorbim de tăria fiscală dobândită curând, ca impozit în natură datorat de nobilime monarhului chinez. Și de aici până la un adevărat cult al băuturii verzi – cu rețete rafinate și secrete, păzite cu strășnicie, prețuite, poate, tot atât cât giuvaierurile și închipuind oricând o înaltă răsplată – nu a mai fost mult. Așa se și face că, peste șapte secole, infuzia ceaiului verde atinge și păturile mai puțin înstărite și se poate vorbi de popularitatea reală băuturii, când efectele lui curative se împletesc cu valoarea căpătată între timp, de băutură de societate. Împărați și învățați de demult au ridicat ceaiul verde la rang de obiect de studiu și i-au dedicat tomuri întregi, din care să te împărtășești din arta cultivării diversității de soiuri ale plantei și din aceea, și ea tot o artă, a preparării băuturii propriu-zise. Comoara verde nu a putut însă rămâne la nesfârșit în China, iar dacă primele călătorii aveau să așeze băutura pe mesele din, firesc, Tibet și Mongolia, anul 1610 găsește ceaiul verde stivuit în cala unei corăbii a Companiei Olandeze a Indiilor Răsăritene, pregătit să ajungă în Lumea Veche...
Indispensabilă istorie, în care valența culturală atribuită unei băuturi de aproape întreg Orientul Îndepărtat e așezată la locul cuvenit, dar, cu deosebire, mic tratat pe seama științei cultivării și celei a consumului de ceai verde, volumul alcătuit de editura Compact ține să pună accentul, într-o structură acoperitoare (cultivare, prelucrare, preparare riguroasă și calități terapeutice), pe calitatea supremă a ceaiului verde, de adevărat panaceu. Redescoperit de curând de către europeni, ceaiul verde își dezvăluie în paginile cărții virtuțile stimulatoare și calmante, binefacerile pe care le poate aduce, trupesc și spiritual, asigurând, așa cum stăruie tradiția orientală, printr-o folosire internă și externă, către culmea armoniei trup-spirit, frumusețea. Și asta pentru că, oricât vi s-ar părea la început de ciudat, aflați că industria cosmetică exploatează de ani buni ceaiul verde, ca pe un ingredient eficient. Informații despre preparare, taine ale compoziției băuturii, efecte curative, reguli de pregătire și, nu în ultimul rând, un bogat rețetar, de aplicații interne și externe, în stare să fie preparate de fiecare, la el acasă, vin să deschidă gustul pentru un altfel de five o’clock, cu mult mai rafinat și mai profitabil. |
Adevăr Divin
