FOLOSEȘTE O ARMÃ MAI
PUTERNICÃ
Atunci când trebuie să
vă apărați sau să vă protejați, încercați să folosiți o armă mai puternică.
Dacă oamenii spun ceva și voi răspundeți la același nivel, nu va exista sfârșit
la această dispută. Acum, dacă pur și simplu vă înghițiți mânia, ei vor continua
să profite de voi. Dar dacă sunteți inundați de pace interioară, ei vor vedea
ceva în voi care nu poate fi cucerit niciodată. Vor vedea o schimbare în voi,
și această schimbare nu doar că îi va deruta dar totodată îi va speria și îi va
amenința. Îi va face să înțeleagă că armele lor sunt inutile.
O minte puternică poate
avea inamici, dar o inimă plină de pace nu. Dacă iubiți omenirea, trebuie să
obțineți și să dezvoltați pacea interioară. Această pace interioară este obligată
să schimbe fața lumii. Atunci când întreaga voastră existență este inundată de
pace, veți vedea că furia nu poate să trăiască. Furia va deveni atunci un
adevărat străin pentru voi.
Furia are un inamic:
pacea.
Pacea nu are nici un inamic.
Pacea are un prieten special: bucuria.
Furia are doar un singur prieten: distrugerea.
HRANA MEA ESTE PACEA
Pacea este tărie. Atunci
când aveți pace interioară, puteți avea bucurie și încântare atunci când
intrați în lumea exterioară. Lumea exterioară poate fi sub controlul vostru
atunci când aveți pacea minții. Oriunde ați merge, veți crea propria voastră
pace. Dacă nu aveți nici o pace interioară de oferit, singurele calități pe
care le veți exprima vor fi agitația și agresivitatea.
Pacea începe atunci când
înțelegem că lumea nu are nevoie de ghidajul nostru. Agresiunea apare de obicei
atunci când o
persoană consideră că ea știe adevărul și ceilalți nu-l acceptă. Ea vrea să
corecteze lumea și să o modeleze în felul său. Dacă
minimalizăm sau diminuăm total importanța de sine, atunci vom avea pacea
minții. Și atunci când avem pacea minții, nu
poate exista nici o agresiune. Forțele agresive nu vor putea să intre în noi
din exterior iar forțele agresive care deja sunt
în noi vor fi iluminate prin compasiune, grija și sentimentul unității.
Exercițiu
EU MÃNÂNC DOAR O SINGURÃ
MÂNCARE
Cum să cuceriți furia? Simțiți
necesitatea de a vă perfecționa. Atunci când furia vrea să intre în voi,
spuneți, „Îmi pare foarte rău. Eu mănânc doar o singura mâncare. Numele mâncării
mele este pace. Nu voi fi capabil să te diger. Dacă o să te consum vreodată
asta mă va distruge în interior și în exterior. Nu vreau să fiu distrus.
Trebuie să fac multe pentru divinitatea din mine și pentru omenirea din jurul
meu. O furie, ai bătut la ușa care nu trebuie.”
Cum să dizolvi furia de
ieri?
Lasă pacea de astăzi a minții
Să o inunde.
PACEA
SE RÃSPÂNDEȘTE
Lumea
exterioară are nevoie de pace. Acum, cum putem avea pace exterioară? Putem avea
această pace devenind prieteni
cu întreaga lume? Nu. Putem să avem mulți prieteni, chiar prieteni adevărați,
prieteni intimi, dar asta nu înseamnă că vom avea pace în lumea exterioară. Vă
asigur că chiar dacă întreaga lume exterioară devine prietenia însăși și toți
sunt gata să ajute, nu va fi pace în lumea exterioară. Pacea exterioară va
apărea doar atunci când descoperim pacea interioară. Această pace interioară
este ceva ce noi deja avem. Nu este ceva ce trebuie să inventăm; este ceva ce
trebuie să decoperim.
Odată
ce avem pace interioară, pacea lumii va fi obținută într-o clipită. În
interior, dacă simțim un gând bun, un gând ce iluminează ce împlinește, atunci
acel gând îl vom exprima și oferi prietenilor și celor dragi. Gândurile noastre
însuflețite ce iluminează și împlinesc vor intra în cei dragi nouă și apoi și
ei vor avea pace. Deci atunci când avem pace, ea în mod automat se exprima. Își
răspândește calitățile și capacitățile
în întreaga lume.
Zâmbetul
însuflețit al omului
Este intr-adevăr o expresie perfectă
A păcii lui interioare.
CEA
MAI MARE PROTECȚIE A NOASTRÃ
Cea
mai mare protecție a noastră nu constă în resursele și realizările noastre
materiale. Toate comorile din lume sunt nimic față de sufletul nostru divin.
Cea mai mare protecție a noastră constă în comuniunea sufletului nostru cu
pacea ce hrănește și împlinește totul. Sufletul nostru trăiește în pace și
trăiește pentru pace. Dacă ducem o viață de pace, suntem mereu îmbogățiți și
niciodată sărăciți. Am luptat îndelung, mult am suferit, departe am călătorit.
Dar fața păcii încă se ascunde de noi. Putem să o descoperim doar dacă vreodată
trenul dorințelor noastre se va pierde în Voința Domnului Suprem.
Mulți
dușmani am în exterior;
În interior am doar Pace.
Lumea exterioară m-a înnebunit.
Lumea interioară a distrus
Muntele erorilor mele.
Lumea exterioară venind lângă mine,
A deschis ușa distrugerii.
În lumea mea interioară, Infinitul etern
Etern-frumos dansează.
Pag. 23 – 27 |