Cărțile lui Lucian Boia sunt mai mult decât reelaborări polemice, în sensul
demitologizării și înlăturării locurilor comune din istoria și, implicit, din
mentalitatea românească. Miza reală o reprezintă scrierea unei istorii
europene comune, dincolo de prejudecăți și de teoriile general acceptate.
Iar cartea de față constituie expresia sintetică, necesară și lămuritoare, a
ideilor de până acum ale autorului, având ca tematică principală ceea ce el
numește „evenimentul fondator al lumii în care trăim“. Primul Război Mondial
rămâne, prin problematica morală, prin amploarea fenomenului și prin
consecințele dezastruoase, materializate nemijlocit în cea de-a doua
conflagrație mondială, una dintre cele mai zguduitoare drame din istoria
modernă. Sistemul de la Versailles rămâne actul de naștere al Europei din zilele
noastre.
La ce bun să rediscuți vinovățiile sau responsabilitățile, deja de mult
stabilite și chiar asumate? De ce ar fi potrivit să se rescrie „semantica“
urmărilor imediate sau cu bătaie foarte lungă? Are rost să-i identificăm pe
învingători și pe învinși, când poate, de fapt, Europa a fost marele perdant?
Dacă ne dorim ca istoria acestui continent să însemne mai mult decât o simplă
juxtapunere de istorii naționale, fiecare rodându-și și reciclându-și, între
propriile granițe, propriile mituri și „idei de-a gata“, e necesar să facem, cu
obiectivitate și cu deschidere, exerciții de imaginație precum această carte, să
căutăm implicațiile mai profunde ale întâmplărilor și să găsim un echilibru în
interpretare. În mod cert, Primul Război Mondial ne determină să privim
lucrurile și întreaga noastră evoluție cu mai multă înțelepciune.
„Se împlinesc o sută de ani de la declanșarea Primului Război Mondial. Puține
episoade ale istoriei rămân atât de adânc ancorate în memoria colectivă. Perfect
explicabil: este evenimentul fondator al lumii în care trăim. Multă vreme văzut
strict în termeni conflictuali (dreptatea noastră, vinovăția altora), Primul
Război Mondial își caută acum o elaborare deschisă și liberă de prejudecăți,
susceptibilă de a fi împărtășită de toate părțile cândva în conflict. Ceea
ce propun acum se înscrie în acest curent de reelaborare istoriografică. Nu este
o istorie «completă», ci un comentariu: o suită de interpretări, în jurul unor
probleme-cheie.“
• Lucian BOIA
„O istorie fără Primul Război Mondial rămâne posibilă, măcar în planul strict
al imaginarului. O istorie cu adevărat fabuloasă, fiindcă fără Primul Război
Mondial nu s-ar fi petrecut o mulțime de evoluții ulterioare. Lumea de azi ar
arăta altfel. Desigur, singura istorie e cea care s-a petrecut: cu Primul Război
Mondial la locul lui. Însă discuția asupra alternativei nu e lipsită de interes
în planul teoretic al istoriei: ne îndeamnă spre luarea în considerare a unui
mecanism cauzal mai complex și mai subtil, mai puțin tiranic și mai puțin
previzibil decât schema explicativă cu care s-au obișnuit istoricii.“ • Lucian
BOIA |