Adevăr Divin
Cuvinte tămăduitoare
Puterea rugăciunii și practica medicinei
| Reintegrând arta tămăduirii spirituale în știința medicinei, Cuvinte tămăduitoare ne îndrumă către „o medicină mai eficientă și, totodată, mai umană, o medicină mai funcțională și cu care atât doctorii, cât și pacienții se simt mai bine. |
37.57 31.56 RON (Stoc 0)
Indisponibil
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
Detalii:
| Autorul explorează legăturile dintre medicină și
spiritualitate în acest studiu popular despre puterea vindecătoare a
rugăciunii. Dacă pentru lumea religioasă nu este o noutate, pentru
știință, faptul că rugăciunea vindecă este o revelație, confirmată de
zecile de experimente de laborator menționate de Dossey. Rugăciunea
poate ajuta la vindecarea unor probleme ca tensiunea arterială, astm,
crize cardiace, dureri de cap și anxietate; mai mult, poate modifica
activitatea enzimatică, dezvoltarea celulelor sangvine și germinarea
semințelor. Respingând ideea tradițională despre rugăciune ca relație cu un Dumnezeu transcendental, Dossey oferă, în schimb, concepția sa panteistă a rugăciunii ca „eveniment nonlocal veritabil” orientat către „Absolut” în toate lucrurile. |
Cuprins:
Mulțumiri Nota autorului Prefață Introducere Partea 1. Înțelegerea rugăciunii și a tămăduirii Capitolul 1. Sfinți și păcătoși, sănătate și boală Capitolul 2. Hotarul minții: pregătirea pentru rugăciune Partea a II-a. Factori care influențează eficacitatea rugăciunii Capitolul 3. Rugăciunea și mintea inconștientă Capitolul 4. Încotro se îndreaptă rugăciunile? Capitolul S. Cum să ne rugăm și pentru ce să ne rugăm Capitolul 6. Dragoste și tămăduire Capitolul 7. Rugăciunea dislocată în timp: când rugăciunilor li se răspunde înainte ca ele să fie rostite Capitolul 8. Credințele doctorului vostru și de ce ele contează Capitolul 9. Când rugăciunea rănește: o investigație a ,,rugăciunii negre” Partea a 10-a. Dovezile Capitolul 10. Dumnezeu în laborator Capitolul 11. Rugăciunea și vindecarea: recapitularea cercetărilor Capitolul 12. Ce este tămăduirea? Epilog Anexa 1. Experimente controlate ale fenomenului tămăduirii Anexa 2. Regresia spontană a cancerului Anexa 3. Cât de bune sunt dovezile? Rugăciunea, meditația și parapsihologia Anexa 4. Tămăduirea si mintea: un rezumat Note Permisiuni Rugămintea autorului |
Fragment:
Introducere Acolo unde nu există limite, unde există Infinitatea, Eternitatea și Nemurirea, acolo e locul în care se află Dumnezeu. • Mikhael Aivanhov, The Mistery of Light În pofida entuziasmului evident și larg răspândit pentru rugăciune al americanilor, chiar și puținii cercetători și critici favorabili investigării științifice a rugăciunii simt că nu există destule dovezi solide care să-i sprijine eficiența în procesul vindecării. Stanley Krippner, director al Graduate Studies în cadrul San Francisco’s Saybrook Institute și unul dintre cercetătorii cu cea mai mare autoritate în domeniul diverselor metode neortodoxe de vindecare folosite în lume, a declarat recent: Dintr-o perspectivă critică, am concluziona că datele de cercetare referitoare la vindecarea de la distanță bazată pe rugăciune sunt promițătoare, însă prea rarefiate pentru a permite trasarea vreunei concluzii... Dacă efectul este umil puternic, el ar trebui să poată fi reprodus de către alți cercetători, însă până în momentul de față datele de cercetare cu privire la vindecarea de la distanță nu au generat un pattern de repetabilitate... Chiar și așa, e încurajator să vedem că a fost demarată explorarea acestor tipuri de efecte raportate, deoarece implicațiile pentru procesul vindecării sunt profunde. Psihologul Lawrence LeShan a studiat vindecarea de la distanță mai temeinic poate decât oricine altcineva. El a fost surprins de paradoxurile din acest domeniu, inclusiv de faptul că miracolele par să fie însoțite în egală măsură de eșecuri. LeShan pune accentul pe o remarcă a lui George Bemard Shaw, anume că Lourdes trebuie să fie cel mai blasfemator loc de pe fața pământului: există munți de scaune cu rotile și grămezi de cârje, dar „niciun picior de lemn, ochi de sticlă sau moț de perucă!” Shaw a susținut că aceasta e dovada că puterea lui Dumnezeu este limitată; există lucruri pe care el aparent nu le poate face, iar asta e o blasfemie. Decenii la rând, LeShan a studiat vindecătorii sau tămăduitorii mediumi, majoritatea dintre ei folosind un anumit tip de intervenție prin rugăciune în practica lor. El însuși a devenit vraci și a predat aceste tehnici la peste patru sute de oameni. Scriind la sfârșitul anilor 1980, LeShan a oferit, asemenea lui Krippner, un sumar mai curând nesistematizat al experienței lui: În toate sutele de întâlniri pentru vindecare la care am participat eu și oamenii din grupul de instruire, nu s-a dezvoltat niciodată vreo abilitate de a spune dinainte în care dintre cazuri se vor produce schimbări biologice neașteptate din punct de vedere medical și în care nu. Am observat că aceste schimbări apăreau destul de des la scurtă vreme după vindecare (estimarea mea cea mai bună este de 15 până la 20 de procente dintre cazuri), însă nu am putut prezice vreo vindecare anume. Asta nu sună deloc încurajator. Dacă un medicament sau o procedură chirurgicală ar funcționa întâmplător și ar fi eficientă cel mult în doar 20 de procente dintre cazuri, acestea nu ar fi niciodată aprobate și adoptate în utilizarea medicală, ci respinse ca fiind practic inutile, iar cercetările ar fi continuate pentru a se găsi o terapie mai bună. Dacă Krippner și LeShan au dreptate – așa cum cred și eu –, de ce ne-am focaliza asupra rolului rugăciunii în vindecare? În timp ce meditam la scrierea cărții de față, m-am întrebat de multe ori acest lucru. Cel mai practic motiv care justifică examinarea rolului rugăciunii în procesul de vindecare este că, uneori, ea funcționează. Există dovezi de-a dreptul copleșitoare că rugăciunea reușește să modifice de la distanță procesele fizice într-o varietate de organisme, de la bacterii la oameni. Aceste date, pe care le vom examina ulterior, sunt atât de impresionante, încât am ajuns să le privesc ca numărându-se printre cel mai bine păstrate secrete în știința medicală. Totuși, cel mai important motiv pentru examinarea efectelor rugăciunii are puțin de-a face cu efectele sale tămăduitoare asupra bolii. Faptul că rugăciunea funcționează spune un lucru extrem de important despre natura noastră și despre felul în care am putea fi conectați cu Absolutul. Vom analiza imediat implicațiile. Dar ce se poate spune despre faptul că, per ansamblu, rugăciunea nu este atât de eficientă pe cât ne-am dori – un procent maxim.de 20, crede LeShan, chiar și după cea mai optimistă estimare. Acest lucru ar trebui privit dintr-o anumită perspectivă. Conform tămăduitorilor care folosesc frecvent rugăciunea, aceasta este mai eficientă pentru unele probleme decât pentru altele. Asta nu ar trebui să ne surprindă. Penicilina este un medicament minune pentru faringita streptococică, dar inutilă pentru tuberculoză. Dacă eficacitatea penicilinei ar fi judecată după aplicabilitatea ei la toate infecțiile cunoscute, ea probabil că ar fi eficientă în mai puțin de 20% dintre cazuri. Dar aceasta ar fi o evaluare nedreaptă a penicilinei. Terapiile ar trebui judecate după efectele pe care le au în condițiile în care funcționează, iar rugăciunea nu face excepție de la regulă. Unii ar putea afirma că analogia între rugăciune și penicilină este deplasată. Dacă rugăciunea reprezintă puterea Absolutului, după cum a sustinut George Bemard Shaw, atunci ea ar trebui să fie eficientă în cazul tuturor bolilor. Însă rugăciunea implică mai mult decât puterea Absolutului; ea este pusă în mișcare de ființele umane, care ar putea fi verigile slabe dintr-un lanț care altfel este extrem de puternic. Prin urmare, faptul că rugăciunea nu funcționează la fel de eficient și de predictibil pe cât ar putea reflectă deficiențe nu ale rugăciunii în sine, ci ale celui care se roagă. Aproape oricine poate găsi în cadrul propriei sale experiențe dovezi ale acestei posibilități. Trăind în Texas, eu am fost mereu uluit de felurile bizare în care oamenii foloseau rugăciunea. Toamna, sute de orașe mai mari sau mai mici, de pe cuprinsul întregului stat, se angajau cu pasiune în ritualul de vineri noapte al fotbalului american de liceu. Ca parte a ceremoniei de dinaintea meciului, jucătorii echipelor adverse se adunau în vestiarele lor și se strângeau grămadă pentru a rosti rugăciunea echipei, în cadrul căreia gladiatorii tineri și zeloși se rugau la același Dumnezeu pentru victorie și pentru a-i ajuta să-și facă praf oponenții. Cum puteau fi oare împlinite ambele rugi? Desigur, această utilizare pervertită a rugăciunii nu se limita doar la texanii înnebuniți după fotbal. Rugăciunile pentru victorie exprimate de echipe adverse sunt universale. Cel mai recent, în Războiul din Golf, americanii s-au rugat lui Dumnezeu pentru ajutor în înfrângere a Irakului, în vreme ce irakienii l-au implorat, în același timp, fierbinte pe Allah să-i extermine pe ghiaurii occidentali. Ce treabă are Dumnezeu cu toate astea? Fără îndoială, e dificil pentru combatanți să nu se roage pentru izbândă și e greu pentru oamenii suferinzi și muribunzi să nu se roage pentru o victorie asupra bolii lor. Le împărtășesc sentimentele. Ca medic, mi-ar plăcea foarte mult să am un glonț magic – un medicament, o intervenție chirurgicală sau o rugăciune miraculoasă – care să nu dea niciodată greș atunci când pacienții au nevoie de el. însă nu e dificil de imaginat cum o rată de 100% a succesului înregistrat de rugăciune ar crea o dezordine globală. Dacă tuturor rugăciunilor pentru recuperare, spuse pe durata bolii, li s-ar răspunde uniform, aproape nimeni nu ar mai muri – fapt care ar fi făcut ca populația planetei să crească extrem de mult cu milenii în urmă și ar fi făcut Pământul nelocuibil pentru oameni. Chiar și în situații care par directe, o rugăciune împlinită poate fi o cruzime deghizată, o năpastă abătută asupra existenței noastre. Aici se aplică aforismullui Oscar Wilde: „Atunci când zeii vor să ne pedepsească, ei ne împlinesc rugile”. Sau, așa cum a scris odată C. S. Lewis, „Dacă Dumnezeu mi-ar fi împlinit toate rugămințile stupide pe care i le-am adus în viață, unde m-aș fi aflat acum?” Aceste observații ar putea părea de o abstractizare lipsită de speranță și nu ne-ar oferi nicio mângâiere atunci când am fi bolnavi, dar trebuie să ne dăm seama că e posibil ca binele cel mai mare pentru omenire, precum și pentru întreaga planetă, să nu fie compatibil cu supraviețuirea fiecărui om care se îmbolnăvește. Faptul că preferăm invariabil rugăciunea pentru a eradica boala sugerează, din nefericire, că nu suntem suficient de înțelepți să folosim o rugăciune care funcționează în 100% dintre cazuri. Din perspectiva limitărilor noastre, cel mai înțelept curs de acțiune pentru o Ființă Supremă grijulie, binevoitoare, ar fi să îngrădească efectele rugăciunii și să ignore multe dintre rugile noastre, dacă nu chiar pe majoritatea. Plasarea unor limite asupra rugăciunii ar fi o binecuvântare finită, un dar deghizat. Acest lucru i-ar reduce pericolele pe care le prezintă pentru noi și pericolul care suntem noi pentru noi înșine. Ar fi totodată un aspect care creează confuzie – pentru că am vedea exemple ocazionale incitante și amăgitoare ale puterii rugăciunii, dar nu am vedea niciodată rugăciunea funcționând în manieră eficientă tot timpul. Asta ar însemna că nu ar exista o formulă, o manieră perfectă de a ne ruga, pe care oamenii ar putea-o urma pentru a produce un rezultat puternic și predictibil în toate situațiile. Astfel, ar părea că Ființa Supremă a „încurcat” rugăciunea – a distrus toate codurile, a abolit toate formulele – orice pentru a preveni efectul invariabil al rugăciunii atunci când este utilizat de ființe inepte, lipsite de înțelepciune. Dacă ar exista în realitate o limitare internă a puterii manifestate de către rugăciune, care ar fi consecințele unei astfel de situații? Acest lucru ar putea însemna că efectele Pag. 25 – 29 |