Afectivitatea bărbatului

pag. 22-23

...pantomima noastră? Multe femei proaspăt căsătorite care au avut o relație mult prea scurtă pentru a-și cunoaște cu adevărat consortul se plâng că imediat după cununie soțul lor s-a schimbat radical și este de nerecunoscut. O pacientă îmi vorbea astfel despre metamorfoza desăvârșitului ei soț: „Acum e cu totul altă persoană. (...) Siguranța de sine, curajul și puterea deosebită de a rezolva problemele în mod eficient, calități care m-au impresionat atât de mult la începutul relației noastre, au dispărut de pe o zi pe alta. (...) M-am culcat cu un bărbat și dimineața m-am trezit cu un necunoscut...” De fapt, o mulțime de bărbați nesiguri se înșeală cu bună știință atât pe ei înșiși, cât și pe cei din jur, etalând un tipar de forță inexistent, cu speranța că astfel vor fi acceptați. Nu este un joc de seducție, ci mai curând un mecanism peste poate de periculos și de vătămător menit să compenseze o stimă de sine scăzută.
Este adevărat că unele femei încă se mai înclină înaintea unor bicepși zdraveni (pentru confirmare nu trebuie decât să vizionăm orice film în care Antonio Banderas sau Tom Cruise își leapădă cămașa) și îi admiră pe bărbații care înfruntă pericolele fără să clipească. Insă ar fi cazul să recunoaștem că restul femeilor nu mai cer satisfacerea acestei exigențe preistorice. Problema pare să apară numai în cazurile în care femeia râvnită face parte, explicit sau pe ascuns, din grupul adoratoarelor lui Arnold Schwarzenegger.
Să vă spun o anecdotă care vine în sprijinul celor menționate mai sus. In unele parcuri de distracție din America Latină clienților avizați încă li se mai pune la dispoziție un serviciu cât se poate de special. Pe lângă vânzătorul de trandafiri și chitarist există și câteva personaje serioase care probează orgoliul bărbaților. Individul se apropie cu o cutiuță din care se pot întrezări o manivelă și două cabluri cu electrozi la fiecare capăt. îndemnul este vădit insinuator și aproape imposibil de ignorat de către orice ins care se consideră cu adevărat bărbat: „Haideți, testați-vă bărbăția! Incercați-vă forța! Numai două mii de pesos.” Provocarea este irezistibilă, nu doar pentru că se ivește ocazia de a face paradă dinaintea partenerei, ci și pentru că se reafirmă astfel, în mod disimulat, străvechea amintire a supremației bărbătești, care, fie că ne place ori nu, încă nu vrea să dispară. însă show-ul se dezlănțuie abia când se recurge cu adevărat la serviciul șocurilor electrice, îndrăznețul apucă cu ambele mâini cele două bucăți de metal, iar „călăul”, cu o satisfacție vicleană pe chip, întoarce manivela pentru a vedea câtă intensitate poate suporta victima. Dacă îndură îndeajuns, colegii de la masă îl invită la o dușcă de curtoazie și îi închină aplauze însoțite de felicitări călduroase; însă dacă insul este trădat de latura lui „slabă” și aruncă prea curând electrozii din mână sau afișează vreo gri¬masă de durere, este huiduit, iar reputația sa de bărbat vânjos iese din joc afectată cât se poate de serios.
îmi amintesc că un amic de-al meu, profesor de literatură și filosofie, poate întărâtat de câteva păhărele de rachiu, s-a aventurat să-și măsoare rezistența la durere. Cred că a stabilit recordul la cel mai scurt timp din toată istoria aparatului. A durat atât de puțin, încât vânzătorul de șocuri, care nu ierta pe nimeni, nu a vrut să-și primească plata. Nici măcar parte de batjocură nu a avut. Numai de o liniște grea și de câteva priviri în care se citea părerea de rău. Partenera sa, studentă la antropologie și apărătoare a egalității dintre sexe, care în mod aparent seiepădase de orice vestigiu misogin, nu și-a putut ascunde tulburarea și stinghereala. „Dar ce-ai pățit?!”, i-a șoptit ea. El, frecându-și degetele și suflând asupra lor, i-a răspuns pe șleau: „Este groaznic! M-am ars!” Ea, dându-și seama de reacția ei cam antifeministă, a încercat să remedieze gafa și 1-a îmbrățișat cu duioșie: „Nu face nimic, dragul meu... Eu te iubesc oricum, la fel de mult...”
Este limpede că, deși lucrurile încep s-o ia pe alt făgaș, slăbiciunea bărbatului încă nu este ușor de digerat. Cred că femeile au câștig de cauză, mai ales în privința rezistenței la durere. Dacă bărbații ar trebui să aducă ființe pe lume, probabil că planeta ar fi pustie.

pag. 77-78

...ci este o compensare, un soi de despăgubire. Daca ar putea da timpul înapoi, ar fi pesemne transsexuali ori cel puțin burlaci convinși. Când aud declarații de genul „Bărbatul tău e un sfânt”, mă întreb numaidecât: „Ce fel de sfânt o fi, virtuos sau vinovat?” A fi blând și conciliant prin vocație este ceva demn de tot respectul, însă docilitatea care provine din obligație este de-a dreptul lamentabilă.
Acești bărbați care par să manifeste o iubire necondiționată față de femei și o toleranță nemărginită nu fac decât să-și ispășească o osândă autoimpusă pentru a îndrepta astfel așa-zisul prejudiciu emoțional cauzat odată cu desprinderea de mamă, care transcende cuplul și se propagă către sexul feminin în general. A susține drepturile tuturor femeilor din lume poate fi extrem de istovitor. în plus, statisticile arată că mai multor doamne le surâde ideea de a se lăsa dominate din când în când de partenerul lor; până la urmă și lui i-ar plăcea și chiar ar fi mai fericit. Bărbatul culpabil-docil se simte un ticălos care nu este demn de iubire; tocmai de aceea pedeapsa este pentru dânsul o sursă de plăcere. Indiferent ce ar face, numai el este cel rău și face totul anapoda. Acești bărbați primesc maltratarea cu bucurie. O astfel de priveliște este neplăcută chiar și pentru femei.
Cu ceva timp în urmă am asistat la o astfel de penitență publică într-un grup de prieteni. Tipul cu pricina trebuia să cumpere niște medicamente pentru soacra lui, însă din cauza unei situații neprevăzute la serviciu a ajuns acasă destul de târziu, întârziind la cina cu prietenii. Și, ca să spunem întregul adevăr, era de obicei foarte punctual și responsabil (soția lui știa mereu unde se află), însă de data aceasta întârziase. Când a sosit într-un final, noi, celelalte cupluri, ne instalaserăm comod în salon și savuram un aperitiv delicios, în timp ce încercam să o liniștim pe soție, care fuma de zor și bombănea. Când bărbatul a pășit pragul, soția, fără măcar să-l salute, i-a zbierat cât o ținea gura: „Te-ai gândit în sfârșit să vii!” El a schițat un zâmbet jalnic. Apoi ea s-a apropiat cu pași repezi, i-a smuls flaconul cu pastile și l-a mârâit la propriu. Tipul și-a lepădat haina, și-a slăbit cravata, care în situația aceea părea mai degrabă o funie bună de spânzurat, și-a cerut scuze pentru întârziere și s-a prăbușit ca un bolovan într-un fotoliu uriaș care mai că-l înghițise. A zăcut acolo ca un băiețel certat și pedepsit, căutând stăruitor privirea arzătoare a nevestei ca să-și poată primi iertarea păcatului.
După o vreme, când atmosfera părea să se mai destindă, pe nefericitul amic l-a împins ghinionul să verse o sticlă de vin, care și-a împrăștiat conținutul pe frumosul covor persan, deschis la culoare și fără prea multe arabescuri. Ca să fiu sincer, mie mi-a părut rău mai degrabă de irosirea vinului vechi decât de covor. însă, cum era de așteptat, stăpâna casei era de altă părere. S-a pus iarăși pe mârâit, de data aceasta mult mai pronunțat, și i-a trântit bietului om o frază care ne-a lăsat pe toți cu gura căscată: „Chelios imbecil, nu ești bun la nimic!” Ei bine, toate privirile noastre s-au îndreptat la unison, așa cum se întâmplă de obicei la un meci de tenis, către ochii nefericitului, care se micșoraseră și erau mai roșii și mai amărâți decât îi știam. Apoi, tot la unison, am privit-o pe soție, așteptând vreun soi de remediere, dar femeia s-a ținut fermă pe poziție, fără să mai adauge un singur cuvânt. După aceea, ca împinși de un arc nevăzut, am țâșnit cu toții în picioare ca să ajutăm cumva la îndreptarea accidentului și să destindem atmosfera aceea tragică. După această nouă insultă, amicul și-a compus o figură mai severă și mai serioasă, însă părea mai curând îndurerat decât jignit. Cum serata se apropia de sfârșit, iar soția îl trata cu aceeași indiferență, n-a mai putut îndura tensiunea și a săvârșit un act de ispășire fără precedent, cerându-i scuze de față cu noi toți și dându-i un sărut cu care să facă pace; soția a acceptat fără prea mult chef.
Cu toate că unii dintre noi am elogiat noblețea bărbatului smerit și a actului său de căință, cei mai mulți, deopotrivă bărbați și femei, ne-am manifestat dezacordul prin gesturi disimulate și conspirative. Iar partea interesantă a istorisirii...

pag. 119-120

Fidelitatea bărbatului: utopie sau realitate?

1. O scurtă comparație bărbat-femeie

După cum am afirmat și în alte rânduri, fidelitatea nu reprezintă lipsa dorinței, ci stăpânire de sine și evitarea ispitei atunci când este cazul. Tema fidelității implică întotdeauna o dimensiune etică și una estetică.
Infidelitatea ar putea fi definită ca rupere a pactului afectiv/sexual prestabilit (sau, dacă vreți, ca lipsă de loialitate), care poate fi exclusiv (monogamie radicală) sau nu (perechi libere). Deopotrivă bărbații și femeile pot cădea în capcana seducției, iar atunci când dorința întunecă rațiunea, calcă strâmb. Diferența fundamentală dintre bărbat și femeie în ceea ce privește tema infidelității (pe lângă faptul că este mult mai întâlnită în rândul bărbaților) are cel puțin trei aspecte fundamentale.
In primul rând, femeia este capabilă să își integreze dorința primară într-un context mult mai elaborat din punct de vedere cognitiv, fiind mai rafinată și mai puțin primitivă. De regulă, un Adonis cu simțul umorului, inteligent, manierat și sănătos este mai atrăgător decât bărbatul bine dotat (deși, după cum susține o prietenă de-a mea, totul depinde de atributele fizice ale insului viril). Pe de altă parte, bărbatul nu ține să-și adapteze aventura la vreun context, este mai necizelat, nu acordă atenție detaliilor și nu obișnuiește să pună prea mare preț pe atributele care potențează erotismul.
în al doilea rând, în jocurile de natură afectiv-sexuală femeia se dovedește mai stăpânită și mai vigilentă decât bărbatul în ceea ce privește situațiile imprevizibile, cel mai probabil din cauza costurilor sociale (să ne aducem aminte că în societățile machiste femeile sunt considerate fie sfinte, fie desfrânate) și a violenței iraționale a partenerului.
în al treilea rând și ca urmare a afirmației de mai sus, femeia neloială nu obișnuiește să lase prea multe urme. Dacă machoul tipic se laudă fără nicio jenă cu raporturile sale extraconjugale (căci infidelitatea îi sporește statutul), femeia adulteră simte că ar comite o crimă. Abilitatea bărbatului de a înșela fără să fie văzut lasă mult de dorit. De regulă, indiciile sunt atât de evidente, încât până și miopul Mr. Magoo le-ar putea detecta. Uneori păcătosului îi convine să fie surprins. O explicație psihologică pentru acest lapsus infractoris pune în evidență câștigurile secundare. în momentul în care bărbatul este descoperit, poate avea parte de două avantaje fundamentale: își reafirmă virilitatea întrucât îi arată soției că „încă mai poate” și/sau scapă de sentimentul de vinovăție („Ajută-mă să ies din situația asta!”). Prima reprezintă o modalitate netoată de a-i aduce aminte soției de statutul său, iar cea de-a doua este o formă de a-și răscumpăra lașitatea.
în general, și bărbații, și femeile trec cu vederea infidelitatea perechii dacă este vorba doar de o aventură ocazională și aproape întotdeauna le acordă o a doua șansă. Lucrurile se schimbă dacă aventura continuă, mai ales cu aceeași persoană (unii experți susțin că amanții stabili au o relație de aproximativ doi ani). Dacă infidelitatea de ocazie devine un obicei și o acceptăm cu toate că nu suntem de acord cu ea, atunci începem să negociem la nivel de principiu. Una dintre pacientele mele a preferat să își împartă soțul cu amanta decât să-l piardă și să rămână singură. Soțul, etalând o ciudată onestitate, îi povestea cu lux de detalii tot ce făcea cu cealaltă femeie, iar ea se limita să-l „înțeleagă” și să spere că într-o bună zi el o să-și dea seama de greșeală. în alt caz, la fel de dramatic, un bărbat la vârsta a doua a acceptat aventura soției sale ca să evite costul social al despărțirii și pentru a-și feri copiii de experiența dureroasă a divorțului.