Calea rătăcirilor

1. Învățături adevărate și neadevărate despre viața de după moarte

În Cuvântul cel dumnezeiesc se vorbește limpede și hotărât despre două vieți (v. 1 Tim. 4, 8), despre două morți (v. Apoc. 20, 14) și despre două învieri (v. In 5, 28-29; Apoc. 20, 6).

Cele două vieți sunt: prima – viața pământească, vremelnică, pe care o trăim acum, iar cea de-a doua – viața de dincolo de mormânt, veșnică, în care se intră prin poarta morții. Toți cei care au trăit pe pământ – fie drepți, fie nedrepți – merg în lumea de dincolo, dar, desigur, e o mare deosebire în ceea ce privește starea lor veșnică (v. Mt. 26, 46; Lc. 16, 22-23).

Cele două morți sunt: prima – moartea pământească, împărtășită de orice om, care pune capăt existenței pământești, și cea de-a doua – moartea cea veșnică, care, spre deosebire de cea pământească, se arată ca o moarte deplină față de harul Sfântului Duh, fiind o existență veșnică plină de întristare, în chinuri. Această moarte veșnică, numită și cea de-a doua moarte, este partea hulitorilor de Dumnezeu (v. Mc. 3, 29), a celor împietriți în nepocăința pentru păcatele lor, a celor care s-au împotrivit lui Dumnezeu și credinței în El. Însă dacă toți mor trupește, nu toți mor și duhovnicește. Cei care mor cu credință în Hristos și mai cu seamă cei care mor pentru Hristos se izbăvesc de cea de-a doua moarte (v. Apoc. 20, 6), adică de veșnica pieire. Această izbăvire a lor de cea de-a doua moarte nu atârnă doar de harul lui Dumnezeu, ci și de voia liberă a omului. Cei ce au trăit în dreptate nu vor merge la judecată, ca să fie osândiți la veșnicele munci, ci vor trece de la moarte la viață (v. In 5, 24).

Cele două învieri sunt: cea dintâi – învierea sufletului la viața cea duhovnicească prin credința în Hristos, cât încă trăim în trup (v. Efes. 5, 14). La această înviere nu se fac însă părtași toți oamenii, ci doar aceia care cred din toată inima și care prin Tainele Bisericii primesc harul cel dumnezeiesc, har ce îi întărește în viața cea duhovnicească; și cea de-a doua – învierea trupurilor tuturor celor ce au trăit pe pământ, care se va petrece la cea de-a Doua Venire a Domnului, când toți vor primi cele cuvenite, după faptele lor.

Din cele spuse rezultă că dacă cele două vieți sunt partea neschimbată a tuturor oamenilor – fie ei drepți, fie nedrepți, nu așa se întâmplă cu cele două chipuri ale morții și învierii. Toți trec prin prima moarte, însă nu pe toți îi pândește cea de-a doua moarte. Aceasta este doar pentru păcătoșii care nu s-au pocăit. Toți vor fi părtași la obșteasca înviere, adică la învierea trupurilor. Însă la prima înviere – la învierea sufletelor prin credința în Hristos, care are loc și trebuie să se petreacă înainte de venirea morții trupești (v. Col. 3, 1) – nu toți se fac părtași. Unii, de pildă, se împotrivesc credinței în chip conștient și plini de îndârjire (v. II Tim. 3, 8). Pentru aceasta s-a spus: Fericit ș! sfânt este cel ce are parte de învierea cea dintâi. Peste aceștia moartea cea de a doua nu are putere (Apoc. 20, 6).

În tâlcuirea sa la Apocalipsă (cap. 20, 5, 6), Sfântul Andrei al Cezareei scoate în evidență tocmai această învățătură a Bisericii, spunând: „În Scriptură noi primim învățătură că există două chipuri ale vieții și două ale morții[ ... ] prima viață[ ... ] este viața de acum, vremelnică, viața cea trupească; iar cea de-a doua, prin păzirea dumnezeieștilor porunci ale lui Hristos, este viața veșnică, făgăduită sfinților. Iar cele două chipuri ale morții sunt: primul – moartea cea vremelnică a trupului pe care o cunosc toți, iar celălalt – moartea care va fi rânduită în veacul viitor ca osândă pentru păcate. Aceasta este moartea cea veșnică ori focul gheenei. Cunoaștem și deosebirea între oamenii care mor: de unii dintre ei trebuie să ne îndepărtăm... Astfel sunt aceia care prin faptele lor cele rele atrag mai înainte de vreme asupră-le stricăciunea și moartea. Alții sunt însă vrednici de laudă; ei sunt aceia care omoară pentru Hristos faptele trupului, răstignindu-se împreună cu Hristos și care mor de bunăvoie pentru lume (v. Gal. 5, 24). Morți cu adevărat sunt aceia care nu s-au răstignit cu Hristos și n-au înviat împreună cu El prin Botez și care petrec în moartea păcatelor. Ei nu vor trăi împreună cu El până la sfârșitul miilor de ani, adică până la plinirea numărului anilor care se vor scurge de la Prima Lui Venire până la cea de-a Doua Lui Venire Întru slavă... Și care, născuți fiind doar din pământ și nu și din Duh, se vor întoarce în pământ. Moartea este începutul chinurilor lor viitoare. Iar aceia care se fac părtași Primei Învieri, adică înălțării deasupra gândurilor păcătoase ale omului muritor și a faptelor celor moarte, sunt fericiți, căci cea de-a doua moarte, adică veșnicele chinuri, nu va avea putere asupra lor (v. Apoc. 20, 6). Ei vor sluji și vor împărăți împreună cu Hristos în acele mii de ani, până când va fi dezlegat satana și va începe să înșele toate popoarele. Dar nici atunci nu se va lua de la ei (cei fericiți) împărăția, ci ei o vor dobândi încă și mai sigur și în chip și mai trainic atunci când vor trece de la cele vremelnice și vor veni cele veșnice. Căci nu va trece multă vreme din clipa dezlegării diavolului

Pag. 5 – 9