1. Învățături adevărate și neadevărate
despre viața de după moarte
În Cuvântul cel dumnezeiesc se vorbește limpede și
hotărât despre două vieți (v. 1 Tim. 4, 8), despre două morți (v. Apoc. 20,
14) și despre două învieri (v. In 5, 28-29;
Apoc. 20, 6).
Cele
două vieți sunt: prima – viața pământească,
vremelnică, pe care o trăim acum, iar cea
de-a doua – viața de dincolo de mormânt, veșnică, în care se intră prin poarta
morții. Toți cei care au trăit pe
pământ – fie drepți, fie nedrepți – merg în lumea de dincolo, dar, desigur, e o mare deosebire în ceea ce
privește starea lor veșnică (v. Mt. 26, 46; Lc. 16, 22-23).
Cele
două morți sunt: prima – moartea pământească,
împărtășită de orice om, care pune capăt
existenței pământești, și cea de-a doua – moartea cea veșnică, care, spre
deosebire de cea pământească, se arată ca o moarte deplină față de harul Sfântului
Duh, fiind o existență veșnică plină de întristare, în chinuri. Această moarte
veșnică, numită și cea de-a doua moarte, este partea hulitorilor de Dumnezeu (v. Mc. 3, 29), a celor împietriți
în nepocăința pentru păcatele lor, a celor care s-au împotrivit lui Dumnezeu și
credinței în El. Însă dacă toți mor trupește, nu toți mor și duhovnicește. Cei
care mor cu credință în Hristos și mai cu seamă cei care mor pentru Hristos se
izbăvesc de cea de-a doua moarte (v. Apoc. 20, 6), adică de veșnica pieire.
Această izbăvire a lor de cea de-a doua moarte nu atârnă doar de harul lui
Dumnezeu, ci și de voia liberă a omului. Cei ce au trăit în dreptate nu vor
merge la judecată, ca să fie osândiți la veșnicele munci, ci vor trece de la
moarte la viață (v. In 5, 24).
Cele două învieri sunt: cea dintâi – învierea sufletului
la viața cea duhovnicească prin credința în Hristos, cât încă trăim în trup (v.
Efes. 5, 14). La această înviere nu se fac însă părtași toți oamenii, ci doar aceia care cred din toată inima și care prin Tainele
Bisericii primesc harul cel dumnezeiesc, har ce îi întărește în viața cea
duhovnicească; și cea de-a doua – învierea trupurilor tuturor celor ce au trăit pe pământ, care se va petrece la
cea de-a Doua Venire a Domnului, când toți vor primi cele cuvenite, după
faptele lor.
Din cele spuse rezultă că dacă cele două vieți sunt
partea neschimbată a tuturor oamenilor – fie ei drepți, fie nedrepți, nu așa se
întâmplă cu cele două chipuri ale morții și învierii. Toți trec prin prima
moarte, însă nu pe toți îi pândește cea de-a doua moarte. Aceasta este doar
pentru păcătoșii care nu s-au pocăit. Toți vor fi părtași la obșteasca înviere,
adică la învierea trupurilor. Însă la prima înviere – la învierea sufletelor
prin credința în Hristos, care are loc și trebuie să se petreacă înainte de
venirea morții trupești (v. Col. 3, 1) – nu toți se fac părtași. Unii, de
pildă, se împotrivesc credinței în chip conștient și plini de îndârjire (v. II
Tim. 3, 8). Pentru aceasta s-a spus: Fericit ș! sfânt este cel ce
are parte de învierea cea dintâi. Peste aceștia moartea cea de a doua nu are putere (Apoc. 20, 6).
În tâlcuirea sa la Apocalipsă (cap. 20, 5, 6), Sfântul
Andrei al Cezareei scoate în evidență tocmai această învățătură a Bisericii,
spunând: „În Scriptură noi primim învățătură că există două chipuri ale vieții
și două ale morții[ ... ] prima viață[ ... ] este viața de acum, vremelnică,
viața cea trupească; iar cea de-a doua, prin păzirea dumnezeieștilor porunci
ale lui Hristos, este viața veșnică, făgăduită sfinților. Iar cele două chipuri
ale morții sunt: primul – moartea cea vremelnică a trupului pe care o cunosc toți,
iar celălalt – moartea care va fi rânduită în veacul viitor ca osândă pentru
păcate. Aceasta este moartea cea veșnică ori focul gheenei. Cunoaștem și
deosebirea între oamenii care mor: de unii dintre ei trebuie să ne îndepărtăm...
Astfel sunt aceia care prin faptele lor cele rele atrag
mai înainte de vreme asupră-le stricăciunea și moartea. Alții
sunt însă vrednici de laudă; ei sunt aceia care omoară pentru Hristos faptele
trupului, răstignindu-se împreună cu Hristos și care mor de bunăvoie pentru
lume (v. Gal. 5, 24). Morți cu adevărat sunt aceia care nu s-au răstignit cu
Hristos și n-au înviat împreună cu El prin Botez și care petrec în moartea
păcatelor. Ei nu vor trăi împreună cu El până la sfârșitul miilor de ani, adică
până la plinirea numărului anilor care se vor scurge de la Prima Lui Venire până
la cea de-a Doua Lui Venire Întru slavă... Și care, născuți fiind doar din
pământ și nu și din Duh, se vor întoarce în pământ. Moartea este începutul
chinurilor lor viitoare. Iar aceia care se fac părtași Primei Învieri, adică
înălțării deasupra gândurilor păcătoase ale omului muritor și a faptelor celor
moarte, sunt fericiți, căci cea de-a doua moarte, adică veșnicele chinuri, nu
va avea putere asupra lor (v. Apoc. 20, 6). Ei vor sluji și vor împărăți împreună cu Hristos în acele mii de ani, până când va fi dezlegat
satana și va începe să înșele toate popoarele. Dar nici atunci nu se va lua de
la ei (cei fericiți) împărăția, ci ei o vor dobândi încă și mai sigur și în chip și mai trainic atunci când vor trece
de la cele vremelnice și vor veni cele veșnice. Căci nu va trece multă vreme
din clipa dezlegării diavolului
Pag. 5 – 9 |