Bucuria succesului

Depășirea capcanei succesului...

Abilitatea 1

ÎNVÃȚÂND CARACTERISTICILE ACESTUIA

Într-o dimineață am primit un telefon de la un client care mi-a spus că trebuie să ne vedem cât se poate de repede. „Viața mea se duce de râpă – cariera și chiar și căsnicia.” În momentul în care ne-am întâlnit, vocea lui de obicei încrezătoare îmi dădea acum senzația că și-a pierdut mințile.

Michael și partenerii săi reușiseră să aibă succes de-a lungul timpului: de la o firmă mică ajunseseră acum la o clădire înaltă de birouri cu o priveliște minunată, de care erau impresionați chiar și ei. După mai mulți ani de insistențe, își convinsese iubita să se căsătorească. Îi propusese un târg: să renunțe la cariera ei și la încântătoarea vilă construită la marginea pădurii și să își dedice viața proiectelor de servicii comunitare de care își dorise întotdeauna să se ocupe, însă nu avusese niciodată timp. El urma să întrețină familia și să se bucure de contribuțiile pe care ea personal avea să le facă în numele lor. Acceptându-i propunerea în urmă cu zece ani, Karen se mutase la New York.

Însă în după-amiaza aceea Michael și partenerii săi luaseră o decizie pe care o evitaseră timp de mai multe luni. Peste o săptămână aveau să își închidă birourile, ca să stopeze pierderile financiare. A doua zi urmau să își înștiințeze angajații. Asociații lui Michael își găsiseră alte grupuri cu care să lucreze, însă în mod clar el nu își dorea așa ceva în această etapă a carierei. Avea să rărnână pe baricade, să renegocieze chiria și poate chiar să facă afaceri singur. Se simțea copleșit însă de faptul că trebuie să îi spună soției sale că trebuie să renunțe la înțelegerea lor, chiar și momentan.

Cum era posibil, în condițiile în care ai făcut totul ca la carte – ai absolvit o universitate de prestigiu, ai reușit să fii cât se poate de eficient, ai alocat vieții profesionale suficient de mult timp –, ca totul să se transforme într-un dezastru?

După câteva minute, Karen își punea aceeași întrebare în timp ce se uita pe fereastra bucătăriei, către cartierul căruia, timp de un deceniu, îi dăruise o parte din viața ei. Lacrimile îi șiroiau pe obraji gândindu-se că va renunța la programul de asistență sanitară pe care îl organiza în școli fără nici un fel de taxă și la vecinii pe care ajunsese să îi îndrăgească în toată acea perioadă în care desfășuraseră activități împreună.

În urmă cu doar o săptămână, Michael se simțea un om de succes. Azi însă, în momentul în care stătea alături de mine, mai avea puțin și izbucnea în plâns. Obținuse toate acele reușite la care cei din jur se așteptau din partea lui. Depășise toate obstacolele (și de multe ori fusese nevoie de sume impresionante), își cumpărase singur o casă, avea un cabinet respectat și o reputație foarte bună. Acum însă se confrunta cu o nouă realitate.

Pe parcursul obținerii reușite lor pe care ei – părinții, profesorii, șefii și societatea – le gândiseră pentru el, Michael neglijase ceea ce el însuși își dorea (lucrurile acelea dezaprobate de alții și caracterizate ca fiind „iresponsabile”, „egoiste” și „ieșite din comun”). Karen își îndeplinise visurile, organizând proiecte comunitare, în timp ce Michael acordase atenție aspectelor care – credeau el – i-ar aduce siguranță financiară. Acum, când descoperise că nu-i așa, punea sub semnul întrebării ideile sale referitoare la succes.

Capcana succesului: date fiind toate lucrurile pe care le-ai făcut, de ce nu simți că ai cu adevărat succes?

În timpul seminariilor Tehnologia succesului, îi rog pe participanți să enumere într-un dosar al succesului pe care îl au la dispoziție cât mai multe succese personale. În zece minute, consider că ar putea nota cam două sute de reușite.

La fiecare seminar, sunt uimită să descopăr că, în ciuda faptului că au o viață aglomerată și o mulțime de proiecte finaliza te, cei mai mulți participanți nu își pot reaminti decât cincisprezece, maximum douăzeci de succese. Cele mai multe se referă la faptul că au avut rezultate bune la absolvire, că și-au format o echipă, că și-au luat permisul de conducere, că au primit diverse premii, trofee sau burse, că au terminat facultate a sau un anumit curs, că și-au găsit primul job, că și-au cumpărat prima mașină, s-au căsătorit, și-au închiriat sau achiziționat o casă, că și-au îndeplinit planul de vânzări, că au câștigat bine, că și-au cumpărat diverse obiecte, că au fost promovați sau că au copii.

Tot gândindu-mă la acest tip de succese, am început să observ un tipar. Era vorba despre reușite pe care oamenii le-au creat pentru noi. Cele pe care profesorii sau familia le au în minte pentru noi. Cele pe care ei personal cred că noi ar trebui să le îndeplinim astfel încât corporațiile din America să ne angajeze și să ne promoveze. Cele despre care societatea crede că ne-ar transforma în niște cetățeni care respectă regulile, muncesc asiduu, câștigă bani și își plătesc impozitele. Sunt acele succese despre care ei personal ne-au spus că Dumnezeu și le-a propus pentru noi. Cele la care ne-au învățat să visăm.

Ne amintim de aceste succese fiindcă cei din jur ne-au gestionat procesul prin care să le putem îndeplini – pas cu pas, zi de zi. S-au asigurat că ne facem temele și că ne ducem la școală la timp. Ne-au instruit, ne-au evaluat, ne-au spus pe ce drum să o luăm și care sunt rezultatele pe care trebuie să le obținem. Și, în momentul în care nu am procedat exact așa cum ne-au zis, au apărut și consecințele – dezaprobare, pedepse, diverse restricții impuse acasă, la școală sau în comunitate. Este vorba despre succesele pe care ne-au învățat să le gestionăm în felul lor.

Ne amintim de aceste succese fiindcă au făcut tot posibilul să le recunoască. Fiindcă părinții noștri au zâmbit și ne-au spus „bine”, ”bravo” sau „excelent”. Fiindcă profesorii ne-au lăudat, iar noi am promovat și am absolvit. Fiindcă familiile și prietenii au organizat petreceri și ne-au dat cadouri. Fiindcă șefii noștri ne-au plătit, ne-au promovat, ne-au lăudat și ne-au acordat diverse bonusuri. Fiindcă piața a spus că avem succes atunci când ne-a emis un card de credit cu sume de bani pe care am început să le cheltuim la început regulat, apoi excesiv, pe lucruri despre care ei credeau că ne vor ajuta să simțim că avem succes – anumite haine, piese de mobilier, mașini, bijuterii, case, stil de viață și vacanțe. Ideea principală este următoarea: consumăm produsele pe care ei vor să le consumăm. Și plătim pentru ele la timp. Sau – și mai avantajos pentru ei – nu achităm la timp și plătim și dobândă. Acestea sunt succesele pe care ei le apreciază și le recompensează.

însă nu ai făcut mereu doar ceea ce au vrut ceilalți – departe de tine această idee. Fără îndoială că uneori ai dat dovadă de încăpățânare sau de insistență și ai procedat așa cum ți-ai dorit, ajungând să ai experiențe pe care ei nu voiau ca tu să le ai. Și în ciuda pedepselor, a dezamăgirii, a furiei, a supărării și a privilegiilor pierdute, ai continuat să mergi mai departe în felul tău propriu.

De ce nu îți aduci aminte de aceste succese, cele pe care ei nu le-au recunoscut? Și pe care nici tu nu le-ai celebrat? În momentul în care ai scotocit printre amintiri, nu au ieșit la suprafață. Nu au fost niciodată etichetate ca succese. De fapt, multe dintre „succesele” tale au fost considera te eșecuri – uneori chiar foarte mari, cauzate de faptul că nu ai reușit să le urmezi regulile. De a nu-ți dori ceea ce doreau ei pentru tine. De a nu fi apelat la metodele și planificările lor. De a nu trăi propriile lor vise. Așa că milioane de experiențe de succes pe care le-ai avut stau pitite undeva în memorie, inaccesibile și nefolosite. Fără să se bucure nimeni de ele.

De ce este acest lucru important acum? Fiindcă acele „succese nerecunoscute” te seacă de energie și îți reduc încrederea în tine și în propriul viitor. Fiindcă dacă vei continua să depinzi de alții ca să îți recunoască reușitele înseamnă că nu poți resimți succesul personal – decât dacă ei sunt de acord. Nu îți poți urma propriile vise în condițiile în care le gestionezi așa cum cred alții de cuviință.

Oamenii de mare succes nu mai au de mult nevoie ca alții să le creeze, să le gestioneze și să le recunoască succesele. Au preluat ei înșiși această responsabilitate. Ei singuri își creează visele. Ei sunt cei care conduc procesul, zi de zi, pas cu pas. Și ei sunt cei care le recunosc și le celebrează. Exact acest lucru vei învăța și tu să faci, pas cu pas.

1 Depășirea capcanei succesului:

de ce este recunoașterea meritelor primul pas?

Recunoașterea eliberează energia pe care am investit-o într-un plan, sarcină sau proiect, astfel încât ea să devină disponibilă pentru tot ceea ce vrem să facem în continuare – pentru ca tranzacția să fie completă. Și primim înapoi nu numai energia pe care am alocat-o, ci chiar și mai multă - ca și cum am beneficia de dobândă la banii pe care i-am depus la bancă. Expresii precum „Mulțumesc”, „Foarte bine” sau „Da, am reușit” reprezintă o parte esențială a procesului aferent obținerii succesului.

Fără recunoaștere, mergem înainte, dar energia nu circulă odată cu noi, ci se scurge probabil pe ici, pe colo. Aproape la fiecare seminar cineva ne împărtășește un lucru nerecunoscut, care îl ține permanent pe loc. Un părinte care nu a spus niciodată „Sunt mândru de tine”. Un prieten sau un partener de viață care nu a rostit nicicând „Îmi pare rău”. Unul dintre motivele pentru care oamenii se opresc din visat este că nu mai au suficientă energie ca să viseze mai departe.

Recunoașterea atrage după sine încredere. De fiecare dată când ne confruntăm cu situații noi, creierul nostru scotocește automat și subconștient în amintiri, comparând trecutul cu prezentul. Dacă

Pag. 17 – 21