Femeile vin de pe Venus, bărbații de la băut
Femeile vin de pe Venus, bărbații de la băut s-a născut în paginile săptămânalului de umor Cațavencii. La cererea insistentă a cititorilor, o parte dintre textele rubricii Bătăi în dialog sunt adunate acum în acest volum. |
Stocurile se epuizează rapid, rezervă acest produs și hai la
librăria Adevăr Divin din Brașov, Str. Zizinului, nr. 48, pentru a-l prelua personal.
(Unele produse pot avea discount suplimentar în librărie.)
Vei fi contactat(ă) telefonic de un reprezentant divin.ro pentru confirmarea disponibilității, în intervalul Luni-Vineri orele 9:00 - 17:00, deci te rugăm să introduci un număr de telefon corect și actual.
Detalii:
Dumnezeu, când a făcut pixul. a zis: „Iar pixul acesta trebuie să stea
pe frigider!“, Și. ca să fie sigur că pixul acela va sta numai în locul
acela de pe frigider și niciunde altundeva în lume, Dumnezeu a făcut-o
și pe femeie. De mică, se uită ca totul să fie în regulă. La naștere,
urlă mai tare decât restul pentru că nu suportă ca toate lucrurile din
sala aia să fie așa, în dezordine, altfel decât le-a lăsat ea într-o
viață anterioară, când era asistentă. Mihai Radu Dumnezeu, când a făcut salariul, a zis așa: „Iar salariul acesta se duce acasă, la familie și la copii“, Cu toate astea, bărbatul îl duce mereu, din greșeală, la cârciumă. Dacă veți vedea o tipă îmbrăcată sado-maso că-i aruncă lui portofelul cât colo, după care îi dă un pantof cu toc în cap și-i strigă „Apporte!“, nu vă gândiți la cine știe ce preludiu pervers. E doar o amărâtă de nevastă disperată, care încearcă să-și învețe bărbatul să aducă leafa acasă. Simona Tache Femeile vin de pe Venus, bărbații de la băut s-a născut în paginile săptămânalului de umor Cațavencii. La cererea insistentă a cititorilor, o parte dintre textele rubricii Bătăi în dialog sunt adunate acum în acest volum. Deși pare că e vorba de un „război între sexe“, în realitate, autorii n-au dus niciodată un război, ci un dialog. Ei lansează, alternativ, câte o temă la care răspunde celălalt. Rând pe rând, toate stereotipurile care circulă despre viața de cuplu sunt puse într-o lumină umoristică, eliberatoare. În mod normal, paginile care urmează ar trebui să vă salveze de la divorț sau măcar să vă scutească de a mai da banii pe terapie de cuplu. Cu o singură condiție: să aveți umor. |
Fragment:
SIMONA: NU EXISTÃ BÃRBAȚI BEȚI
— De ce te clatini? întreabă ea. — Mă clatin? se miră el, clătinându-se. — Da, te clatini și vorbești împleticit. De ce? — De ce? — Da. De ce? — De foame. — De foame???? — Da, am băut pe stomacul gol și de-aia. Dacă aș fi mâncat ceva înainte, nu mă îmbătam așa rău... Cauza unei alcoolemii ridicate nu e niciodată una ușor de prevăzut. Poate fi foamea, o invazie de lăcuste, o epidemie de ciumă sau un banal accident: — Cum veneam așa, spre casă, m-am împiedicat și am căzut într-un butoi mare cu bere. Am vrut să înot, dar m-am trezit că nu mai știam. Pur și simplu, nu mai știam să înot, îți dai seama? Am înghițit bere până m-am înecat. Am murit, iubito. Dumnezeu să mă odihnească, că am fost un om bun. O lacrimă i-o ia la vale pe obraz. — Păi, eu văd că ești viu. — Sunt viu? se miră, trăgându-și mucii și ștergându-și repede lacrima cu mâneca. — Da. — Înseamnă că am avut moarte clinică și mi-am revenit, dar crede-mă pe cuvânt, am fost mort. — Doamne, ce fericit sunt că sunt viu! Se pipăie fericit și își pupă singur mâinile. Data viitoare n-o să mai țină asta cu moartea clinică. Va trebui să-ți spună că are un extraterestru în el, ăsta fiind motivul pentru care merge pe șapte cărări și are bagajul lingvistic al unui copil de 3 luni. Oricum ar fi, un bărbat nu e niciodată beat pentru c-a băut. MIHAI
Să-l vezi ajungând acasă noaptea, jupuind cu fața calciul pereților de pe hol în încercarea de a nimeri sufrageria, și să-l întrebi dacă e beat așteptând răspunsul este o nouă dovadă că, trezite brusc din lumea mirifică a visului, femeile au nevoie de câteva ore ca să se adapteze. Însă acesta este doar începutul unui interogatoriu sclipitor prin observații cu un om mut. De obicei, continuă astfel: — Ai vomitat pe sandalele mele? zice ea, privind spre săndăluțele de la Gazit, care abia se mai ițesc de sub mușuroiul de șaorma. O întrebare care și-ar merita, dacă te-ar ajuta puțin și mandibula, un răspuns mai complex: — Nu, supradotata mea, așa ți-ai luat tu sandalele, cu decorațiuni de vită prăjită și maioneză! Nu mai ții minte că ai comandat sandale cu de toate?... Ai ajuns, în sfârșit, în sufragerie. Ea e în urma ta, comentându-ți evoluția de parcă beția ta ar fi transmisă la radio: — Uitati-l, cum nu se poate ține pe picioare! A lovit cu ochiul tocul ușii! Acum adună scamele de pe covor cu limba... Ajungi în pat, moment în care niște vecini de rahat încep să-ți rotească încăperea. Ea nu se lasă, ține mai departe legătura cu ascultătorii ei de la Radio Bețivan: — Ți-e rău? După câteva minute reușești s-o localizezi în cameră. Ai vrea să-i spui că nu ți-e rău, că așa te învinețești tu la față când ești fericit, că de-atâta bucurie că o vezi ți-a amorțit gura și simți creierii în cuva unei mașini de spălat căreia tocmai îi dă rotațiile la maximum. Adormi cu gândul la ce l-o fi întrebând Marie Curie pe soțul său, Pierre, când acesta exagera cu paharele Berzelius.
MI HAI: NEVASTA SUNÃ ÎNTOTDEAUNA DE 2 MILIOANE DE ORI Sunt sigur că în momentul în care Obama e cu consiliul de război și se pregătește să dea ordin de atac asupra unei zone petrolifere de pe Glob, sună nevastă-sa care-l întreabă cât poate ea de tare: „Mai stai mult?” Ãsta dă repede telefonul mai încet, vicele cu secretarul de stat pe probleme de război își fac semne pe sub masă. Poți să fii procurorul italian care are pe mână dosarul mafiei. Tocmai urmează să arestezi un lot de capi sicilieni, când se aude telefonul – l-ai pus pe vibrații, ca să nu sperii mafioții. După 40 de apeluri primite în decurs de un minut, răspunzi. Vorbești în șoaptă, nu vrei să dai cu piciorul la 20 de ani de muncă și la banii contribuabilului. „Sper că n-ai uitat că deseară vin ai mei pe la noi?...” „Nu, iubito! Te sun eu în 10 minute, că acum sunt prins într-un schimb violent de focuri!... Cum? Da, da, iau și pâine. Nu, nu țip eu, e un coleg de-al meu rănit, dar nu pot să sun după salvare pentru că vorbesc cu tine.” Niciodată femeia nu întreabă când sună la telefon dacă poți vorbi, dacă ai altă treabă (ce treabă mai importantă ai putea să ai decât să stai de vorbă cu ea?), dacă e normal să te țină jumătate de oră în care să-ți dea indicații cu ce trebuie să cumperi de la farmacie pentru ca la final să încheie senină: „Mai bine sună-mă când ajungi acolo.” Ce se întâmplă dacă nu-i răspunzi unei femei la telefon? Multora întrebarea aceasta nu vă stătea doar pe buze, ci și pe creier. „Iubito, crede-mă, operam pe cord, chiar n-am putut să răspund. Țineam în mână inima omului ăluia... Da, scuză-mă, uite, nu m-am gândit că mai aveam o mână liberă.” SIMONA: „VIN IMEDIAT ACASÃ, MICHELLE!” „Iubito, crede-mă, operam pe cord,
chiar n-am putut să-ți răspund!”, explică el, ușor iritat, când nevastă-sa îl
întreabă de ce, timp de opt ore, a fost inabordabil pe cale telefonică. Peste două ore sună ea iar: „Sunt prins într-un schimb violent de focuri! Arestez niște mafioti”, zice el, destul de împleticit. „Păi, parcă operai pe cord”, își manifestă ea nedumerirea. „Chiar când terminasem operația și voiam să vin acasă, a intervenit chestia asta și a trebuit să rămân s-o rezolv. Cum ce-i zgomotul ăsta de sticle? Nu sunt sticle, sunt gloanțe. Un coleg tocmai a fost împușcat și nu pot să sun la salvare, că vorbesc cu tine. De ce vorbesc așa, împleticit? M-au împușcat și pe mine în limbă, fir-ar ai dracu’ de mafioți!” Peste încă niște ore (a răsărit soarele), ea e deja un pachet de spume și sună din nou. „Vin imediat acasă, Michelle!”, se aude, abia inteligibil, din partea cealaltă. După care: „Cum adică nu te cheamă Michelle, din moment ce eu sunt Obama și tocmai mă pregăteam să declanșez cel de-al treilea război mondial??” Pag. 19 – 23 |