Manual de folosire a vieții

Societatea modernă este saturată de electronice – iPad-uri, calculatoare, telefoane mobile, mașini, și așa mai departe, și toate acestea vin cu un accesoriu important: un manual care te învață cum să folosești și să îngrijești dispozitivul respectiv. În cartea sa – Manual de folosire a vieții, Tom Shadyac răspunde la o întrebare provocatoare însă totodată simplă: este posibil ca și viața să vină cu un set similar de linii directoare?

Inspirat de poeți, profeți și filosofi, Shadyac, omul din spatele unor filme celebre, aduce un nou suflu în domeniul cărților de dezvoltare personală și spiritualitate. Invitându-ne într-o conversație care este atât o provocare cât și un motiv serios de reflectare, ni se oferă exemple din lumea înconjurătoare, natură și idealurile și perceptele celor mai vechi civilizații de pe pământ într-o serie de eseuri și dialoguri între vocile adevarului si fricii. Ș;i prin acestă analiză, ni se deschid ochii la un principiu de bază care ar trebui să ghideze rasa umană: iubirea. Acest singur principiu este, în esență, manualul nostru de operare... și instrucțiunile sale sunt foarte simple.

Întrebarea la care el își propune să răspundă este: avem oare curajul de a trăi în conformitate cu acest precept – să pășim în afara modului în care funcționează? Avem oare curajul de a schimba și a renunța la ideile care au dus la război, sărăcie, genocid și distrugerea mediului?

Cu viziunea inspiratoare a lui Shadyac asupra a ceea ce poate fi lumea și împreună cu sfatul său simplu despre cum să ne apropiem de acest țel, răspunsul la aceste întrebări va fi un răsunător DA .

INTRODUCERE

CEI DOI LUPI DIN INTERIORUL NOSTRU

Dacă vrei să fii un autentic căutător al adevărului, este necesar ca cel puțin o dată în viață să te îndoiești, pe cât posibil, de toate lucrurile.

Rene Descartes

Filmele de acțiune din zilele noastre, de la Războiul Stelelor la Transformatorii își datorează în mare măsură inspirația strămoșilor din antichitate care au transmis de la o generație la alta povești despre lupta continuă dintre lumină și întuneric, dintre bine și rău, dintre îngeri și demoni.

Una dintre poveștile mele preferate este un cunoscut mit amerindian despre doi lupi care trăiesc înăuntrul fiecăruia dintre noi, doi lupi angajați într-o luptă aprigă pentru controlul vieților noastre. Unul din lupi, lupul fricos, trăiește în mânie, egoism, invidie, lăcomie, resentimente și minciuni. Celălalt lup, lupul sincer, trăiește în recunoștință, bunătate, iubire, bucurie, compasiune și empatie.

Mult prea multă vreme am ascultat de lupul meu cel fricos strigându-mi sfatul cel rău: „Trebuie să te integrezi! Nu clătina barca! Fă așa cum ți se spune!” Dar, din fericire, de-a lungul timpului, lupul cel sincer l-a înfruntat cu curaj pe geamănul său iluzoriu reducându-i la tăcere urletul întunecat cu simple șoapte pline de înțelepciune: „Caută adevărul. Urmează-ți inima. Dă drumul, detașează-te!”. Este oare surprinzător atunci că mare parte din această carte mi s-a revelat ca o conversație dintre aceste două voci interioare, care se războiesc, voci pe care le numesc pur și simplu Frică și Adevăr?

Misticii suliți, asceții credinței musulmane, consideră că există trei modalități de a te apropia de divin: una este rugăciunea, pe o treaptă mai sus se află meditația, iar și mai sus se află conversația.

Structura unică a Manualului de folosire a vieții a fost concepută având această observație de inspirație sufită în minte. Iată cum se prezintă cartea: fiecare capitol începe cu un scurt eseu care reflectă gândurile mele cu privire la diversele provocări cu care ne confruntăm ca indivizi și ca societate pentru a da naștere unei lumi mai bune și mai pline de compasiune. Fiecare eseu este apoi urmat de o conversație – dialogurile dintre Frică și Adevăr – care îmi testează ipotezele și aplicarea lor în lumea reală. Structura nu este prea diferită de cea a unei ore de curs cu un plan de lecție urmat de un interval cu întrebări și răspunsuri. Singura diferență – și este o diferență semnificativă – este că ambele voci care iau parte la dialog îmi aparțin, e vorba de propria mea frică ce pune sub semnul întrebării propriul meu adevăr.

Vedeți voi, dialogurile dintre Frică și Adevăr nu sunt un exercițiu de genul îngerul cel bun versus îngerul cel rău; Frica nu este rea, și nici Adevărul nu este bun. Frica pur și simplu există și, după cum veți vedea, își are locul și rostul ei. Mai mult decât atât, vocile Fricii și Adevărului nu sunt meni te să reprezinte frica tuturor și nici adevărul tuturor, Frica este vocea fricii care există sau a existat în mine. Speranța mea este că vă veți putea raporta ușor la ea și o veți recunoaște în voi. Adevărul este pur și simplu felul în care Dumnezeu, Sursa, Viața se manifestă prin mine în momentul acesta. Și, cu toate că nu vorbesc despre frica tuturor și nu pretind că știu tot adevărul și doar adevărul, acestea sunt două personaje pe care am ajuns să le cunosc bine: Frica, în perioada atașării, iar Adevărul, pe măsură ce am învățat să mă detașez, A regiza filme, așa cum am descoperit, înseamnă foarte mult să te detașezi. Dar, veți spune voi, regizorii sunt obsedați de control! Desigur. Dar atunci când suntem la înălțime, suntem pur și simplu niște buni ascultători, ne distanțăm de munca noastră și creativitatea se desfășoară liberă. Frica reprezintă nevoia noastră de a ne agăța de malul râului, de a controla efectele, rezultatele, viețile noastre; ea înoată contra curentului. Adevărul constă în a da drumul acelei strânsori, în a te detașa de rezultate, în a avea încredere în direcția cursului Vieții. Sper ca dialogurile ce urmează să se dovedească instructive și să ajute cititorul să slăbească strânsoarea cu care se agață de mal și să înoate în armonie cu râul.

Și acum să ne întoarcem la mitul nostru amerindian despre lupii care se războiesc: „Care lup câștigă”? întrebați voi, „Lupul Fricii sau Lupul Adevărului?” Răspunsul este simplu: „Lupul pe care îl hrănești...” Fie ca aceste dialoguri să vă hrănească propria voastră autenticitate, să vă încurajeze să vă îndreptați spre adevăr, spre propria voastră inimă și, în consecință, spre Inima Universală.

***

Ceea ce urmează este o mostră de dialog provocată de prefața cărții unde expun deschis intenția mea de a oferi o perspectivă asupra unei lumi care a luat-o pe căi greșite.
Aruncați o privire:

FRICA: Așadar scrii o carte? Ha! Tu și toți ceilalți.

ADEVÃRUL: Nu mă interesează de toți ceilalți. Acela este teritoriul tău.

FRICA: Dar nu ai nici o calificare. Ești doar un regizor de comedie.

ADEVÃRUL: Un regizor de comedie nu este ceea ce sunt Eu.

FRICA: Bine, fie! De asemenea, scrii și predai.

ADEVÃRUL: Acestea sunt lucruri pe care le fac. Nu reprezintă ceea ce sunt eu.

FRICA: Atunci, cine ești tu?

ADEVÃRUL: Acesta este subiectul cărții, întrebarea la care trebuie să răspundem cu toții: cine ești tu?

FRICA: Și ai ceva nou de spus pe tema acestui subiect?

ADEVÃRUL: Esența nu este nouă. S-a mai spus și înainte. De miliarde de ani.

FRICA: Miliarde de ani? Omul abia a învățat să vorbească acum 100.000 de ani! Vezi, deja îți arăți ignoranța.

ADEVÃRUL: Oare vorbirea se limitează doar la oameni? Oare stelele nu vorbesc? Oare soarele nu preaslăvește?

FRICA: Ele nu vorbesc așa cum vorbim noi.

ADEVÃRUL: Probabil că o fac chiar mai bine. Asta e ceea ce credea Thomas Merton.

FRICA: Călugărul? El trăia în tăcere. Ce știa el despre vorbire?

ADEVÃRUL: L-a auzit pe Dumnezeu vorbind prin copaci.

FRICA: În cazul ăsta era ieșit din minți.

ADEVÃRUL: Tocmai. Și dus în inima lui.

FRICA: Îți scapă ideea. Ce drept are regizorul lui Ace Ventura să le spună oamenilor cum să trăiască?

ADEVÃRUL: Nici un drept. Nu vreau să spun nimănui cum să trăiască. Pur si simplu împărtășesc ceea ce știu.

FRICA: Dar speranța ta este să schimbi oamenii, recunoaște!

ADEVÃRUL: Speranța mea este să ofer o perspectivă. Rezultatele nu țin de mine.

FRICA: Bine, pentru că oamenii nu or să se schimbe! Chiar și religiile voastre spun că oamenii sunt plini de defecte, că sunt decăzuți,

ADEVÃRUL: Oamenii nu sunt decăzuți, Pur și simplu au uitat.

Pag. 9 – 13