Conversații cu tine

Conversațiile din propria minte și reacțiile în interacțiunile cu ceilalți ne construiesc realitatea. Felul în care comunicăm, hrănind sau devitalizând relația pe care o avem cu noi înșine și cu lumea, determină în mod substanțial calitatea vieții. Cartea Conversații cu tine propune un ansamblu de perspective prin intermediul căruia fiecare să poată ajunge la propriile răspunsuri și soluții practice care favorizează o comunicare fluentă și sănătoasă.

Expunerea structurată și succintă a reperelor de bază ale comunicării propuse de Metoda ESPERE – elaborată de psihosociologul Jacques Salome – este integrată într-o abordare mai largă a marilor teme ale relațiilor și vieții. Fără dorința de a convinge sau pretenția de a oferi un panaceu universal pentru toate dificultățile în comunicare, viață și relații, autoarea Conversațiilor oferă cititorului un posibil ghid în călătoria către mai multă vitalitate, pozitivitate și, în ultima instanță, împlinire a unei vieți cu sens.

Cuvânt înainte

Introducere

I. CONVERSAȚII CU TINE

II. ENERGIA COMUNICÃRII, VIAȚA RELAȚIILOR.
Repere de bază ale Metodei ESPERE

1. Energie specifică pentru o ecologie relațională esențială (ESPERE)

1.1. Universul relațiilor – locul meu în universul relațiilor, direcții exterioare, dimensiuni interioare

1.2. Comunicarea într-o relație – principii de bază, sistemul anti-relațional

1.3. Gestionarea relațiilor – reguli de „igienă” relațională, ascultarea eficientă, instrumente relaționale, concepte structurante, dinamici, demersuri, atitudini, gestionarea mesajelor

1.4. Curajul de a acționa conștient – ieșirea din sistemul anti-relațional și trecerea la o comunicare conștientă, relația cu sine, nevoi relaționale, gestionarea emoțiilor, pierderi și
separări

1.5. Depășirea dificultăților – universul dorințelor, frică, blocaj, conflict, auto sabotori

1.6. Repere pentru a mă redefini în comunicare și în relații – relația cu sine, limbajul corpului, sensul bolilor, relațiile cu partenerul, cu părinții și copiii, relația profesională, relația cu Pământul, cu spiritualitatea

2. Amplificarea energiei pentru viață

2.1. Demersuri simbolice

2.2. Recuperarea și creșterea energiei – schimbare personală, iubire, respect, responsabilizare, gestionarea energiei, a face, a fi, a deveni

III. CONVERSAȚIA CU VIAȚA

Cine sunt eu?

Ce înseamnă să mă cunosc pe mine însumi? Cunoscându-mă pe mine însumi, ce anume ajung să cunosc?

Tot ceea ce nu ești. Dar nu și ceea ce sunt?

Ceea ce ești, tu ești deja. Cunoscând ceea ce nu ești, devii liber și rămâi în starea ta naturală. Totul se întâmplă întru totul spontan și fără efort.

Și ce descopăr?

Descoperi că nu este nimic de descoperit. Tu ești ceea ce ești, asta-i tot.

Dar în ultimă instanță, ce sunt eu? Negarea ultimă a tot ceea ce nu ești.

(Nisargadatta Maharaj, Eu sunt acela. Dialoguri despre Absolut)

Oare sunt altceva decât efectul și cauza relațiilor care se țes între mine și ceilalți, între mine și propriile gânduri, emoții, trăiri? Și ce este acel „eu-mine-al meu”?

Oare sunt altceva decât conexiunile creierului în interacțiune cu sistemele corpului? Și prin ce trăiește acel „eu” care pare în permanență prezent?

Oare sunt altceva decât rezultatul relației mele cu mediul care mă înconjoară și a cărui parte sunt – natură, societate, determinări și indeterminări culturale? Și care dintre ele ar putea fi cu adevărat separa te de mine?

Oare sunt altceva decât un punct de intersecție al fasciculelor de evenimente trecute, prezente și, poate, viitoare? Și cum aș putea exista altfel decât chiar în acest moment?

Oare sunt altceva decât un grăunte de adevăr impermanent și schimbător în fiecare clipă a existenței viului? Și ce ar putea rămâne în urma scurtei trăiri a acestui adevăr?

Oare sunt altceva decât o colecție de relații interdependente? Și care este realitatea lor ultimă dincolo de conceptele care le semnifică?

Dacă privim viața din noi ca fiind diferită de situațiile de viață în care ne aflăm de-a lungul existenței, ne putem gândi că timpul petrecut în relația cu noi înșine, cu cei din jur, cu natura și mediul socio-cultural în care viețuim este tot ceea ce există. Unii cred și susțin că după momentul de viața-de-acum, ar urma și alte vieți sau forme de existență. Pentru ei, devine util să întrețină și să-și susțină astfel de credințe. Le pot transforma în convingeri pe care să-și construiască privirea despre ei înșiși, despre lume și viață. Pentru alții, nu există nimic în afara materiei – numind-o adesea energie – iar viul vieții ar depinde doar de timpul în care această materie-energie există ca atare. Mai sunt și cei pentru care a căuta să cunoască și să înțeleagă, poate chiar Adevărul, se petrece în paralel cu trăirea vieții așa cum ea se întâmplă. Pentru ei, important este cum să facă pentru ca potențialul de viață, în acest moment și în acest loc, să fie actualizat și utilizat în folosul ființei care sunt, celei care vor deveni și, poate, tuturor celorlalte ființe din prezent, trecut și viitor.

Până aici sună bine și pot înțelege. Dar când povestești despre ființele din trecut și din viitor, ce vrei să spui? Cele din trecut nu mai sunt, iar despre cele din viitor nu putem ști nimic precis...

Viața din fiecare om este rezultatul existenței unui număr care nu poate fi numărat de ființe, oameni, animale, insecte, bacterii, viruși. Și vorbesc despre evoluția omului ca specie, dar și despre ce ne-a construit venind dinspre celelalte ființe. Trăiește în noi nu doar moștenirea genetică primită de la strămoșii speciei noastre, dar și cea a animalelor despre care nu ne
imaginăm că ar avea vreo legătură, organică, cu oamenii. Interdependența, să-i spunem biologică, în timp, într-un fel sau altul, cu practic toate ființele care au existat și există acum pe pământ, indirect și cu cele care vor exista, este clar dovedită. însă ne-am obișnuit să o ignorăm, păstrând în schimb iluzia separării care ne face să ne simțim însingurați și să ne susținem închipuirile despre excepționalitatea și superioritatea noastră.

Privirii din perspectiva materială, biologică, îi putem alătura perspectiva interacțiunilor și relațiilor dintre oameni, a fiecăruia dintre ei, cu mediul, cultura, societatea în care trăiește, iar mai nou a globalizării teme lor și problemelor individuale și colective. Dacă vrei, adaugă rețeaua incredibil de complexă a informațiilor care circulă aproape nelimitat prin internet sau în media și efectele complexe ale rezultatelor interacțiunii oamenilor cu informațiile de tot felul. Privind toate acestea cu deschidere și curiozitate nepărtinitoare, vedem cum trecutul există în prezent și determină viitorul fiecărei ființe care trăiește acum sau se va naște. Nu ți se pare că acest „acum” este într-un fel singurul lucru sigur care există? Nu în sensul de permanent sau neschimbat și nici măcar în sensul că putem ști cu precizie și certitudine că ceea ce este, este așa cum ne apare. Vorbesc despre „acum” doar pentru că a fi stabilizat în trăirea prezentului implică un grad mai mic de iluzie decât cel în care identitatea este pusă în trecut sau viitor. Desigur, o poveste tare încurcată cea cu identitatea.

Poate la fel de complicată este și cea despre faimosul „a trăi în prezent”, foarte la modă astăzi și de mulți tare prost înțeles. Tabăra „plezirismului” și al lui „nimic nu contează”, categoria celor care cred că prezentul e important pentru viitor și trebuie trăit cu chibzuință, tabăra celor convinși că trecutul determină prezentul fără putință de schimbare, categoria celor care cred că realitatea este dincolo de toate cele trei noțiuni temporale, și alte câteva grupuri mai mari sau mai mici care își aleg o credință sau o poveste în care să joace un rol. E de mirare că de mii de ani ne întrebăm care este adevarată? Și care este falsă? Nu ți se pare că mințile oamenilor au devenit de fapt un gigantic producător de „realitate”? Că țesem împreună o uriașă plasă de idei care să ne susțină impresiile, consistența timpului și spațiului, linul nostru legănat în visul existenței în sine?

Te întrebai cum sunt oamenii din trecut și din viitor prezenți acum în viața noastră? Să zicem că îți place grișul cu lapte presărat cu scorțișoară... ți-l pregătea bunica, aromat, călduț, ti-I aducea într-un castron de porțelan cu desene de căpșuni... Acum, mintea ta conține o multitudine de înregistrări ale simțurilor care construiesc amintirea. O imagine a gustului, trăirii, poate și gândurilor de demult, a clipelor-de-griș-cu-scortișoară, care se reconstruiește când îi amintești. Reflectează un moment... Realizezi că ceea ce te definește din aceste trăiri este, de fapt, rezultatul existenței și trecerii prin viață a enorm de multor oameni? Că fără ei tu, de fapt, ai fi gol? Grișul a fost posibil pentru că niște oameni au cultivat grâne, laptele – pentru că oameni au muncit să crească vite, zahăr - pentru că alți oameni au nădușit tăind trestie. Scorțișoară? Crește de mii de ani. Apoi au venit oameni care au călătorit și alții care au muncit, pentru a o face să apără pe masa din bucătăria bunicii tale... Privește toți acești oameni, animalele care i-au ajutat, oamenii care au inventat vapoarele, cei care au măcinat scoarța de scorțișoară... Toți au muncit pentru a trăi, a fi fericiți și a nu suferi. Făcând toate astea pentru ei înșiși, au făcut și pentru tine. Te-ai putut bucura de plăcerea grișului cu lapte presărat cu scorțișoară și de amintirea lui. Simți în ce fel ești dator și ai putea fi recunoscător acestui număr ne numărat de ființe? Vezi în ce fel conții câte o părticică din fiecare?

Dar cei care vor exista după tine... ? Realizezi în ce fel ceea ce gândești, simți, spui și faci tu acum, are un impact, mai mare sau mai mic, direct sau indirect, asupra tuturor ființe lor care vor exista vreodată? Cum până și firele de aer pe care le respiri ne conectează? Cum fiecare atom din materia care ne hrănește provine din alte existențe de plante, animale, oameni sau din rezultatul trecerii lor prin lume? Poți vedea în ce fel ființa care ești acum nu ar fi existat fără toți ceilalți, fără excepție? în ce fel viața trăită sub formă de „Eu” este o colecție de momente de viață trăită de alte ființe?

Și atunci, totuși, cine sunt eu? Care este numitorul comun al tuturor gândurilor? Desigur, mintea care le produce numindu-le. Ar putea exista fără ea? Desigur, doar că atunci sunt văzute mai degrabă din perspectiva informațiilor pe care le conțin, fie că sunt sau nu în conexiune cu o anume minte a unei persoane. Dar dincolo de teorii și înțelegeri experte, în viața de zi cu zi, cum mă descurc prin hățișul gândurilor? Uneori îmi plac și mă fac să mă simt mulțumit, bucuros și împlinit, alteori îmi displac și le reneg ca fiind influențe exterioare, emanații ale părților de umbră interioară sau întâmplări nefericite pe care n-am putut să le controlez.

Din păcate, sau din fericire, încep să constat că toate gândurile, așa-zis bune sau rele, îmi aparțin. Mai precis, câte ceva din mine este în fiecare dintre ele, fie că îmi place sau nu, fie că îmi asum identificarea cu ele sau nu. Și-atunci, eterna și neliniștitoarea întrebare „Cine sunt eu?” de fapt...

Pag. 18 – 21