CE E NORMAL?
Odinioară, când religia era puternică, iar știința, slabă,
oamenii luau magia drept medicină; acum, când știința este puternică, iar
religia, slabă, oamenii iau medicina drept magie.
– THOMAS SZASZ
Medicina și diferite alte științe se preocupă de menținerea
sănătății, de vindecarea rănilor și de eradicarea bolilor. Ce este o boală? De
obicei, este ceva care afectează corpul într-un fel care împiedică buna lui
funcționare. Majoritatea oamenilor obișnuiți pot face o listă a bolilor de care
au suferit în copilărie, cum ar fi pojarul, oreionul sau vărsatul de vânt, ca să
nu mai vorbim de răceala obișnuită. Adulții pot suferi de o întreagă serie de
boli și mulți dintre noi cunosc pe cineva care a luptat împotriva cancerului, unei
boli de inimă sau Alzheimerului, ca să dăm doar câteva exemple. Cu toții vom
muri de ceva, și de cele mai multe ori acest „ceva” se dovedește a fi o boală
sau o complicație în urma unei boli.
Cu toate acestea, trebuie să remarcăm că ceea ce se
numește funcționare normală este în mare parte stabilit de normele sociale, ca
și de cele biologice. De exemplu, dacă ai în mod frecvent halucinații – adică
dacă vezi sau auzi lucruri pe care nimeni nu le mai vede sau aude – s-ar putea să fii numit psihotic și diagnosticat cu o boală psihică. Pe de altă parte,
dacă vezi lucruri pe care nimeni altcineva nu le vede și le transformi în filme
sau dacă auzi lucruri pe care nimeni altcineva nu le aude și le convertești în simfonii, atunci poate că
ești regizor sau compozitor. Dacă poți să-ți îmblânzești mintea rebelă încât să
dai naștere la ceva nemaiauzit de frumos și de profund, s-ar putea să câștigi Premiul
Nobel, așa cum s-a întâmplat cu John Nash. Dar poți să halucinezi și într-un
alt context social: poate că ai avut o experiență psihedelică normală în anii
1960 sau poate că ești șamanul tribului tău.
O concluzie ar fi: chiar și „tulburările
psihice” oficiale pot fi considerate normale dacă circumstanțele sociale sunt
adecvate. Dar această concluzie e cu două tăișuri. În anumite circumstanțe
sociale, multe dintre problemele care de fapt nu sunt deloc boli pot fi „diagnosticate”
ca și cum ar fi. Și asta poate să vă pună în dificultate.
De exemplu, dacă ai fi denunțat regimul din Uniunea Sovietică
din interior, s-ar fi putut întâmpla să fii internat într-un ospiciu psihiatric,
și nu într-o închisoare politică. De ce? Pentru că fosta Uniune Sovietică era considerată
de Partid un „paradis al proletarilor”. Oricui nu-i convine traiul într-un
paradis este în mod evident nebun. Pare logic, dar chiar și când masele numesc
iadul sau purgatoriul drept „paradis” în fiecare zi, asta nu face lucrurile să
fie astfel. Este clar că practica medicală poate și ea să fie folosită în mod
abuziv, ca un mijloc de control social și politic.
Un alt exemplu: la sfârșitul secolului al XIX-lea, toți
cei care aplicau pentru posturi în administrația din statul New York (printre
alte locuri din Statele Unite sau din Anglia) trebuiau să treacă printr-o examinare
frenologică. Frenologia pretindea că este o știință care evalua personalitatea oamenilor
în funcție de diferite proeminențe ale craniului.
O proeminență în spatele urechii stângi însemna că ești
un om curajos, iar una în spatele urechii drepte, că ești egoist. O mulțime de
alte trăsături de caracter erau astfel cartografiate în funcție de formele
craniului. Dar s-a dovedit în cele din urmă că frenologia era o pseudoștiință,
iar capacitatea ei de a exercita un control social și politic nu a durat foarte
mult, din fericire.
Să luăm un alt exemplu: să presupunem că ați avut parte
de o experiență negativă care a lăsat o impresie profundă asupra dumneavoastră. Poate că ați fost jefuit, bătut sau
abuzat. Poate că ați fost implicat într-un accident grav de mașină, ați fost
atacat de un animal periculos, ați luptat în război sau ați fost într-o altfel
de situație amenințătoare. Dacă încă vă mai supără un astfel de episod din
trecut, s-ar putea să fiți diagnosticat cu TSP
(tulburare de stres posttraumatic). Sună impresionant, nu? Dar ce înseamnă mai
exact? Înseamnă că vă tulbură ceva din trecut. Cu alte cuvinte, vă tulbură
amintirile, sentimentele sau întrebările privitoare la trecut și dorința de a
da evenimentului un sens. De când au devenit amintirile simptome ale unei boli
care poate fi diagnosticată de doctori și de unii psihologi? Să fie asta cea
mai bună explicație de care au fost în stare? Îmi pare rău, dar filosofii sunt
în stare de mai mult. Fiecare dintre noi are niște amintiri neplăcute, pe lângă
cele plăcute, iar oamenii au nevoie de explicații ceva mai bune în ce privește
semnificația lor.
Este tulburarea de stres posttraumatic o boală (disease) adevărată? Sau este pur și
simplu un disconfort (dis-ease)? Este
calificat drept „boală” în DSM – Manualul de Diagnostic și Statistică al
Tulburărilor Mentale întocmit de Asociația Americană de Psihiatrie. Odată votat
să ajungă în acest manual, devenind „boală”, orice disconfort poate fi diagnosticat
de psihiatrii și psihologii clinicieni. Da, bolile din acest manual sunt alese
în mod democratic. Ministerul Sănătății pretinde din ce în ce mai mult ca
practicienii „curei prin vorbire” să pună diagnostice, în caz contrar
serviciile lor nu vor fi acoperite de asigurarea-medicală. Așa că ar face bine
să găsească boli, dacă vor să-și câștige existența. Stresul posttraumatic e o
boală foarte convenabilă. Acoperă tot trecutul unei persoane. Cu cât înaintezi
în vârstă, cu atât cresc șansele să fie ceva în neregulă cu tine.
Toată lumea are un trecut și aproape toată lumea regretă
că a făcut sau nu a făcut anumite lucruri, și aproape toată lumea poate să
evoce evenimente plăcute sau mai puțin plăcute care i s-au întâmplat. În
calitate de consilier filosofic, aș spune că cine este deranjat de anumite
episoade din trecut resimte un disconfort (dis-ease), dar nu suferă
neapărat de o boală (disease). Să tratezi o boală ca și cum ar fi un
simplu disconfort e un gen de greșeală, iar să tratezi un disconfort ca și cum
ar fi o boală e un alt tip de greșeală. Cum poți face diferența? E greu de
făcut, la fel de greu cum este și să definești arta de a trăi bine.
Revine în sarcina fiecăruia să judece cu propria minte și
să caute genul potrivit de consiliere, în funcție de situație. Cea mai bună
îngrijire este îngrijirea adecvată. Cereți sfatul cuiva. Întâlniți-vă cu un
medic și asigurați-vă că sunteți în regulă din punct de vedere medical.
Consultați un psihiatru, un psiholog, un psihoterapeut, un asistent social sau
un consilier filosofic și cereți-le și lor opinia. Și dacă tot sunteți în acest
punct, vizitați-vă bunica sau gurul local. Citiți-vă în cărțile de tarot. Dar rețineți un singur lucru: tot
Pag. 20 – 23 |