Rescrie-ți destinul!

pag. 5

Dar momentul este o ocazie formidabilă și pentru noi de a ne conecta sufletește la forța universală ce a permis materializarea acelei reușite. Prin bucuria pe care o simțim pentru realizarea celuilalt, vom atrage o energie a succesului în viața noastră. Această deschidere a sufletului, această acceptare și empatie, ne pun în rezonanță cu întregul Belșug al Universului.
Virtutea de a ne bucura sincer pentru alții ne subliniază generozitatea și deschiderea inimii, iar inima încrezătoare și deschisă profețește viitoarea reușită, ne deschide căile vieții, ne arată soluțiile sau greșelile de evitat. Bucuria ne pregătește inima să intre în rezonanță cu tot ceea ce noi numim Succes. Și aduce în viața noastră reușita pe care ne-o dorim. Iar dacă ceea ce ne dorim nu este potrivit sau benefic pentru noi (dacă încă nu știm ce este cu adevărat benefic pentru noi și dorim încă lucruri toxice), sentimentul sincer și inocent de bucurie va atrage ceva mai bun decât ceea ce ne dorim.
Cu alte cuvinte, bunătatea inimii noastre se va cupla la Succesul rezervat pentru noi și nu la cel închipuit de noi. Dar ca lucrurile să funcționeze trebuie să ne scoatem din minte orice raționare contabilicească și să facem lucru¬rile din inimă.
Când ne bucurăm sincer de orice realizare a unui semen ne punem în rezonanță cu bucuria succesului în sine, cu esența a tot ceea ce numim realizare și împlinire. Și ne apropiem un pic mai mult de ele. Am putea considera ca un semn bun fiecare ocazie când cineva ne alege pentru a se lăuda cu reușita sa.

pag. 41

VI. RANA DIN INIMÃ

De fiecare dată când trăim un abuz în relație, când suntem violentați fizic sau emoțional, când ne simțim trădați, respinși ori nerespectați, când se țipă la noi și suntem ridiculizați ori ignorați, suferim cumplit. Ni se pare nemeritat să ni se întâmple așa ceva. Și avem dreptate, dar dreptatea nu ne alină cu nimic durerea. Dacă lăsăm puțin dreptatea deoparte, pentru că tot nu ne alină rana, vom putea vedea ce se întâmplă de fapt când cineva ne face să suferim.
Rețineți, pentru a înțelege ce ni se întâmplă, ca să putem schimba lucrurile, trebuie întâi să ne detașăm de propria durere. Vom vedea cum, mai târziu, în cadrul acestui capitol.
Am discutat de nenumărate ori cu persoane decepționate de comportamentul unui apropiat. Se simțeau folosite, abuzate, trădate și nu înțelegeau de ce. Nu știau să fi făcut ceva care să provoace gesturi și atitudini atât de nedrepte.
Ni se întâmplă tuturor, cel puțin o dată în viață. Uneori e vorba de partenerul de viață, alteori de un părinte, de cel mai bun prieten ori coleg, de un superior la muncă sau de propriul copil. Cum trebuie să reacționăm când ni se întâmplă să fim nedreptățiți și abuzați de către apropiați?
Trebuie să înțelegem că propria noastră durere este doar o parte din poveste. Poate cea mai importantă dar nu singura. Și dacă vrem să ne vindecăm propria rană trebuie să privim dincolo de ea. Pentru că doar în afara ei ne găsim puterea de a schimba ceva. Rana atât știe: să doară, ăsta e jobul ei, nu-i putem cere mai mult.

pag. 86

Schimbarea perspectivei

Când ne aflăm în cușca suferinței, ajungem să căpătăm lentile gri prin care privim viața din noi și din jurul nostru. Dacă persistăm în suferință, cu toată trena ei de emoții și gânduri negative (răzbunare, apărări pline de critici, dezaprobare, deznădejde etc.) riscăm să devenim orbi. Dar asta nu înseamnă că Viața nu mai e acolo pentru noi, ci că noi nu o mai vedem!
Suferința dictează ce și cât vedem. Accesul la salvare este controlat de lentila groasă și întunecată a suferinței. Pur și simplu trebuie să îndepărtăm lentilele, să ieșim din cușcă. Cât timp ne aflăm în interiorul suferinței nu o să vedem niciodată calea de ieșire. Pentru că suferința, asta știe să facă, ăsta e jobul ei - să ne orbească. Jobul nostru este să ne aducem mereu aminte de Viață și să-i ținem mereu ușa deschisă.
Ieșirea din cușcă nu se face încercând să terapeutizezi suferința. Pentru că nu ai cum. Ar înseamnă să intervii în menirea ei. Lasă suferința acolo unde e. În povestea ta, devenită de acum TRECUT. În interiorul cuștii poți cel mult să îți aduci aminte de tine, să primești alinare, încurajare. Dar nu vindecare. Vindecarea este a Vieții și pentru asta ai nevoie să spargi cușca suferinței. Pur și simplu. Suferința reapare de fiecare dată când îți reamintești și povestești retrăind situația dureroasă, când încerci să schimbi pe cel care te-a rănit sau să-l salvezi, când îți impui să ierți înainte de a te fi vindecat complet (pentru că, dacă ești vindecat, descoperi că nu mai e nimic de iertat, aproape că uiți ce ai trăit!).
Nu mai alimenta cușca suferinței, ajunge! Distrruge-o! Poate fi destul de dificil să crezi că în afara durerii tale mai...