Suflarea absolutului. Dialoguri cu Mooji

pag. 37-38

CHEIA CARE DESCHIDE TOATE UȘILE

Simt că trebuie să existe ceva mai profund, care să nu depindă de toate stările de spirit și de tot ce se întâmplă!

Există o anume împlinire care nu este deloc afectată de jocul superficial al minții, de emoții sau de orice altă senzație, oricât de grosieră sau de subtilă. Această împlinire nu provine ”din” ceva anume și astfel, nimic nu are putere asupra ei. Este împlinită, radioasă și completă prin Sine însăși. Absorbită în Extazul propriei existențe, aceasta nu are nevoie de un ”altul” pentru a se împlini pe sine.
Din această Împlinire apare și se joacă întregul univers. O parte din acest joc o reprezintă nemulțumirea pe care o simți față de caracterul efemer al plăcerilor bazate pe ego, de permanenta oscilație a stărilor emoționale, față de acest tărâm instabil al contrariilor interdependente, precum și față de fenomene în sine.
Toată lumea a trăit pacea la un moment dat, dar ea nu a rămas. Cât timp ești identificat cu entitatea care este supusă acestor stări trecătoare, există o preferință evidentă pentru stările în care trăim pace și fericire și o evitare a stărilor mai puțin plăcute.
Investim atât de multă energie pentru a menține în mișcare roata gândirii pozitive, a progresului personal, a înțelegerii de sine, a autoperfecționării, convinși că poate prin toate aceste eforturi putem crea și păstra un tărâm statornic al bucuriei. Este nevoie de o cantitate enormă de resurse ale minții și ale corpului pentru a menține roata în mișcare. Iar dacă te odihnești pentru o clipă, roata o ia înapoi, și ești obligat să o iei de la capăt și s-o învârți în continuare. Și ea se tot învârte în timp ce percepția ta este mereu concentrată pe câte un punct imaginar din viitor, sau pe vreun scenariu ideal al minții despre cum se va încheia totul, ambele imposibil de atins.
Acela care tot învârte roata, care exersează și se dezvoltă, care se entuziasmează uneori și alteori nu, care uneori este foarte fericit și pozitiv, iar alteori este depresiv sau vrea chiar să se sinucidă; pe acesta aș dori să-l întâlnesc. Cel care tânjește după o împlinire mai profundă, căutătorul fericirii neatinse de tristețe, pe acesta să-l întâlnim astăzi! Cel care spune: ”După atâția ani de practică, tot nu am atins acea stare naturală de echilibru.” Poți să îl găsești pe acesta?
Această întrebare este cheia care deschide toate ușile!

pag. 67-68

AMÃGIREA CONȘTIINȚEI

Controlul este o obsesie a Conștiinței atunci când aceasta se identifică cu ceva. Identificarea cu corpul face Conștiința să se simtă vulnerabilă. Știe că acest corp este trecător, că poate fi rănit și că este supus durerii, bolii și îmbătrânirii. Prin urmare, în identificarea sa cu corpul, Conștiința consideră că și ea poate fi rănită sau poate muri. In plus, atunci când Conștiința se identifică cu mintea, are loc un aparent transfer de responsabilitate. Ce este în grija Conștiinței - bunăstarea corpului, confortul, acțiunile și situațiile - acum par să fie în sarcina minții limitate. Acesta este modul în care Conștiința ajunge să se confrunte cu vinovăția, rușinea, remușcările și anxietatea. Ea se teme să nu facă ceva greșit, îi e frică să nu facă o alegere ”greșită”, sau nu să piardă ceva ce îi liniștește această permanentă și fundamentală teamă de vulnerabilitate, sau visează la lucruri care să-i atenueze această frică. Percepția minții despre viață se țese în jurul luptei cu acești factori corporali și, cât timp există identificare, Conștiința este aparent prinsă în această luptă.
Tu, Conștiința, ai nevoie de acest corp pentru a continua să guști și să experimentezi, dar nu este necesar să te identifici cu el. Fără identificare, corpul va fi în continuare acolo, iar această obsesie a controlului va dispărea.
Corpul este complet nevinovat în toate acestea. El este acolo prin decret divin și își face treaba lui. Corpul nu știe că el ești tu. Ceva din interior consideră corpul ca fiind ”eu” și îi dă un nume.
Mintea trebuie să aibă ceva cu care să te amenințe pentru a te ține ostatic. Trebuie să existe ceva ce vrei sau ce nu vrei pentru ca mintea să te convingă să-i asculți avertismentele false, cum ar fi: ”Dacă nu faci asta, se va întâmpla ceva neplăcut.” De multe ori există frica de schimbare, pentru că mintea își imaginează că ceea ce nu știe sau ce nu a programat, ar fi negativ. Ar fi un fel de pierdere, o involuție sau un pas înapoi. Și toate acestea ar putea duce la anihilare, adică exact ceea ce mintea încearcă să evite în permanență.
Fii îndrăzneț cu viața, spune: ”Bine, fă-mă cerșetor pe stradă dacă asta dorești, dar voi fi un cerșetor liber.” Și atunci vei vedea de unde vine frica. Poți s-o faci? Alții au făcut-o și au descoperit că o frică pe care ai înfruntat-o este ca o fantomă care dispare în lumina curajului și dorinței lor de a vedea cu adevărat.
Frica este întotdeauna mai mare decât realitatea. Ea apare din cauza lipsei de încredere. Tu crezi că poți avea grijă de tine mai bine decât Dumnezeu. Te temi că ceea ce Dumnezeu a planificat pentru tine nu este ceea ce vrei. Acest lucru este probabil adevărat, pentru că visele pe care le avem sunt limitate la ceea ce știm despre viață și despre noi înșine, ceea ce este infim pe lângă vastitatea Existenței. Când lăsăm la o parte ceea ce credem că ne va face fericiți, lăsăm Grația să respire și creăm spațiul pentru ca lucruri mai mărețe și mai frumoase decât ne-am imaginat noi vreodată, să se întâmple.
Însă această nevoie aparentă de a controla, teama de a pierde controlul și presupusa detașare de el sunt, și ele, tot jocul Conștiinței, deoarece nu există niciun individ în afara acestei Conștiințe care să decidă sau să acționeze contrar dorinței permisive ale Conștiinței. Totul este Conștiință. Ființele umane și activitatea lor sunt un efect, nu o cauză a Conștiinței. Reflectați la asta. Pot personajele din primul capitol al unei cărți să determine ce se va întâmpla în al doilea capitol? Pot ele comanda autorului să schimbe situațiile și...

pag. 127

ORIUNDE MÃ AFLU, SUNT LINIȘTE

Nu am un răspuns standard la întrebări. Nu există niciun răspuns standard. Nu este vorba doar despre a răspunde la întrebare, ci și de a-i răspunde celui care întreabă, și în asta constă marea diferență.
Poți crede în Dumnezeu, dar nu poți ”crede” în Sine; poți doar ”să fii” Sinele. Ființa este perfect tăcută. Nu e preocupată de concepte și probleme. Doar mintea este preocupată, nu Inima. Dacă rămâi pe tărâmul minții, niciodată nu vei coborî cu totul în tărâmul Ființei.
Aceasta este principala descoperire: Oriunde aș merge, eu nu sunt niciodată în afara Sinelui.
Nimic din ceea ce fac sau nu fac nu poate afecta Conștiința de Sine. Iar eu sunt Aceasta.

pag. 170

Îți imaginezi că ceea ce ai studiat
și ceea ce ai în minte este ceea ce știi.
Dar asta este doar ceea ce crezi.
Doar ceea ce își găsește confirmare în Inima ta
este adevărata cunoaștere,
iar cea mai înaltă cunoaștere și experiență este:
”Eu sunt nimic.”

pag. 199-200

ULTIMA MEA ÎNTREBARE

Poți tu, Cel care Percepe, să fii văzut? Dacă aș avea o singură întrebare, aceasta ar fi, și voi continua să îți pun această întrebare. Este atât de puternică această întrebare, încât vei uita orice altceva ai auzit sau ai studiat, și ea te va conduce Acasă.
Dacă existența ta se reduce doar la satisfacerea propriilor proiecții, la a obține confort și obiecte, la a dobândi puteri supranaturale, la a găsi relația ”perfectă” sau la a avea succes în lumea materială, atunci această întrebare nu ți se adresează și te sfătuiesc să cauți în altă parte.
Dar dacă există în tine dorința arzătoare de a-ți descoperi natura de Buddha, Conștiința Christică sau Conștiința de Krishna, adică propriul tău Sine, atunci nu poți evita această întrebare. Totul este conținut în ea. Restul este secundar.
Nu este nevoie să încerci să te simți ”una” cu toată lumea, să experimentezi lumea ca pe tine însuți, să îi iubești pe toți. Acestea se pot revela spontan, dar nu te strădui să le obții. A suprapune lumii un concept mental al ”unității”, poate în cele din urmă doar să hrănească senzația de separare. Sub veșmântul falsei umilințe, poate cultiva aroganța. Pentru a-l cunoaște cu adevărat pe Acela ce stă la baza întregii Creații, este nevoie doar de atât: află cine ești, chiar acum! De ce să pierzi timp, amânând cea mai de preț revelație dintre toate?
Poți tu să fii ideea pe care o ai despre tine, poți fi educația, sexul sau naționalitatea ta? Acela ce este afectat de astre, poți tu să fii asta? Ai posibilitatea să faci această descoperire chiar în această clipă. Din nou te întreb, poți tu, Cel care Percepe, să fii văzut? Doar la auzul acestei întrebări, ea își va face treaba și, fără ajutorul minții, va avea loc o realiniere a percepției.
Mă întrebi dacă există bucurie pentru cel care este liber? Bineînțeles că există bucurie. Bucuria nu este monopolul minții sau al egoului. Întreaga ta ființă este sinonimă cu bucuria.
La nivelurile inferioare ale conștiinței, ai nevoie de un obiect, o relație, un țel, un concept, ceva diferit de tine de care să te bucuri; și asta e în regulă, deoarece și acesta este un fel de bucurie, chiar dacă este limitată și trecătoare. Dar în cel mai adevărat și mai înalt spațiu, Sinele se bucură de el însuși. Se bucură de întreaga manifestare fără să se atașeze de vreun obiect sau obiectiv. Această bucurie care nu este legată de ceva anume, este bucuria celui Liber. Și nu poate fi comparată, exprimată sau imaginată. Poate fi doar trăită.
De fapt, toate expresiile diferite ale bucuriei pe care le cunoști și după care alergi, își au rădăcina în bucuria unică a Ființării pure, inclusiv bucuria ”devenirii” pe care o trăiești acum. Cum ar putea orice bucurie să fie separată, când bucuria este însăși natura Existenței? Diferența dintre bucuria celor Liberi și cea pe care o experimentezi când ești înlănțuit, este aceea că cel Liber nu urmărește vreun obiect sau vreo senzație, nici nu urmărește percepția ”celuilalt”, pentru că ”celălalt” este cunoscut în mod direct ca sine însuși. Așadar, unde ai putea să te duci? După ce ai putea să alergi? Această bucurie intrinsecă a celui Liber nu dispare niciodată.
Am învățat o mulțime de concepte care nu sunt în slujba Adevărului care suntem. Asta este tot. Este o simplă neînțelegere. Odată constatată, care va fi rezultatul acestei recunoașteri? Liniște și calm netulburat. Bucurie fără sfârșit. O asemenea bucurie încât și tristețea poate apărea în ea fără să o eclipseze; o bucurie în care iritarea, furia trecătoare și...